Hitul albinoilor duminică, august 5, 2007

 E atât de scurtă vara

 Şi e plin de flori

 Te înconjoară şi te-agatză cu parfumul lor

 Din floare-n floare ca o albinutză vrei să zbori.

 Din nebunia de culori

 Vreau să aleg şi alte flori

 Cu o mimoză aş încerca

 Să experimentez ceva.

Mormane de albinoi planează din floare-n culoare, distrugând minunăţiile de capodopere feminine, cât şi propriile lor aripioare de miere salcâmicioasă.

Ei transformă parfumul în fum şi îşi prăpădesc zmeul pe care scria cu marcar catharsis.

Vara s-a trasformat în bipede de morminte văruite.

Albinoii se hrănesc cu gunoaie şi devin gunoieri-puturoşi, încât îţi vine greaţă să vorbeşti cu ei, d-apoi să trăieşti o căsnicie cu ei.

Albinele care se hrănesc cu miere bună, ajung harnice, gospodare ale frumuseţilor interioare. Ele au cuvinte dulci, şi îţi transformă problemele amare din căsnicie, în oportunităţi dulci.

Albinele care se hrănesc cu lăptişor de matcă (ceva superior-divin), ajung Regine. Cuvintele prinţilor şi prinţeselor te înalţă, te înviorează, te înseninează.

P.S.: Dedic acest frag fragmentar unui amic: Paul.