Lenin şi răzbunarea privighetorilor sâmbătă, noiembrie 24, 2007

 

 

Pe Lenin l-au dus în Crimeea, în proximitatea lampei solare zâmbăreţe şi apei epopeice, pentru a-şi tricota liniştea. Deşteptarea zilnică timpurie, provocată de trillo-urile privighetorilor, îl agitau la culme.

Tensiunea şi tulburarea cumulată l-au provocat într-o dimineaţă să alerge târla-mârla în grădină şi să hăituiască artistele. În acea mânie daimonică, a început să adune pietre, ca să le poată lovi.

Când să arunce către somptuoasele muzicaliste, mâna i s-a granitizat, nu mai putea ridica nimic: paralizase. Răzbunarea privighetorilor a fost rafinată, stilată, cu o discreţie paralizantă.

 

Tabita B., fie ca privighetorile cerului să te încânte.

Wurmbrand, verişorul lui Steinhardt sâmbătă, noiembrie 17, 2007

 

Chiar dacă dedicaţia nu e un gen literar,

je voudrais cet article să fie o dedicaţiune

pentru poeta Camelia Luncan

 

“E o ţară-n care nimic nu e ceea ce pare
Te provoc să recunoşti adevărata valoare:
E vorba de putere, advertising şi manipulare
Faptele, nu vorbele te fac să fii mare.”

 

Fircălind despre Richard Wurmbrand, mă trezesc a fi un grădinar pre-european, căruia i s-a năzărit să opereze trunchiuri umane. Socotesc că nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintele.

 

Richard Wurmbrand Este!… mare, indiferent dacă este sau nu recunoscut de prosteasca şi superficiala emisiune naţională cu oareştecare înhăituri de miştocari şi ciume de sticlă. În urma sondajelor de opinie şi a acestei emisiuni-omisiuni, pot concluziona că majoritatea românilor sunt iubitori de telenovele şi teribilism, manele şi măscăricism. Când am văzut cum e prezentat şi atacat Wurmbrand, mi-a venit să plâng, să vărs lacrimi. Dar m-am oprit: ‘ajunge inundaţiilor de anul acesta’. Am respirat dragoste şi a biruit iubirea, iubirea călcând.

 

Nu cred că Richard Wurmbrand este cel mai mare român. Cred că emisiunea a avut de-a face cu o fenomenologie şturlubatică, ludică, mimozatică şi ignorantă. Vom continua să învăţăm din teologia lui originală, din iertarea lui neurmată de complemente de mod, timp şi de loc, din trăirile lui ezoterice ale sacrificiului. El va rămâne scris, nu doar pe humusul pe care a suferit ca martir al fidei, dar şi pe cerul gurii noastre, pe cerul care se vede ziua pământându-ne de strălucirea vocii şi fiinţei lui. Pe cerul care se vede odată cu astrul selenar, comprezând că tot întunericul comunismului nu a putut să-i şteargă luciditatea şi pasiunea de Dumnezeu, dar şi în raiul nelacrimogen, unde este scris pe filele celor mai mari copii ai Domnului, datorită credinţei, smereniei şi dependenţei lor de Dumnezeul Mare!

 

Istoria aruncă umbre lungi şi le măsoară,
Iar prezentu’ ne striveşte dacă vrem calea uşoară.

În offside cu mintea şi fault cu gura luni, noiembrie 12, 2007

 

 

Scriu acest post, conştient fiind că Gigi Becali nu mă va mai sponsoriza în viitor şi nici nu mă va mai primi ca şi consilier al lui.
Este un personaj pitoresc care amuză pan’ la lacrimi de balaur.

Are o gargară atât de luxuriantă a caraghiosului, ilogicului, încât nici nu necesită comentarii:

 

Nici nu ştiţi ce sensibilitate am eu în suflet, dar nu ştiu să mă exprim. Dacă aş şti, m-aş exprima mai frumos decât Liiceanu şi Pleşu.

Nu mai e mult până mai e foarte puţin.

Cu vocea mea, vând de rup!

Oricine are dreptul să fie mai bogat decât alcineva.

Puterea îţi dă putere numai dacă eşti puternic pentru poporul tău.

Tatăl meu a fost împăratul localităţii în care m-am născut, iar mama mea a fost regina balului din acea localitate.

Mass-media, după părerea mea, înseamnă televiziunile unde oamenii văd în direct pe oameni.

Ştiţi cât de mult scuip eu televizorul la mine acasă? Cum văd un nenorocit care

vorbeşte de binele public, cum îi trag un scuipat.

Mitică Dragomir este acelaşi pentru toţi şi diferit pentru fiecare.

Atunci când sunt supărat, mă retrag între oile mele şi mă liniştesc.

Oamenii de afaceri din Romania au cu toţii interese de grup personale.

Acest Cocoş e un papagal (referindu-se la un business man).

Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor.

Sunt într-un război al dreptăţii cu toată majoritatea din ţara asta, curată şi necurată.

Sabia mea e sigura dreaptă şi luminoasă.

Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulţi parteneri de afaceri. Oameni serioşi,

din lumea interlopă.

Becali e un brand. Eu, la Avicola Iaşi, pot să fac pui Gigi Becali, dacă vreau.

Bodu ăsta e ca un copil infantil.

Eu în tinereţe eram amfitrion pe oriunde mă duceam.

Eu cu viaţa mea, în fiecare dimineaţă de când mă dau jos din pat, fac istorie.

Eu sunt preşedintele preşedinţilor preşedinţilor.

Steaua nu-şi murdăreşte tricourile decât pentru sume care merită.

Două ore şi jumătate eu n-a existat nici o secundă în care să fiu campion.

M-am certat şi cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligrofen, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat.

Am citit Manualul războinicului luminii cu două markere. Cu galben am subliniat pasajele care mi-au plăcut şi unde m-am identificat cu eroul cărţii, iar cu verde pe cele care nu mi-au plăcut şi nu le-am citit.

 

Şi închei tot cu o vorbă de-a lui: Care-i problema?

 

Noroaiele seninătăţii luni, noiembrie 5, 2007

 

“Nu ştii că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

 

Ştiaţi că noroiul de care îi ferim noi pe copii conţine o bacterie care luptă împotriva depresiei?

S-a descoperit acest lucru perplexitor, în urma unor studii serioase. Cercetătorii de la Bristol Univesity şi de la University College din Londra au descoperit că bacteria Mycobacterium vaccae are acelaşi efect asupra creierului ca şi antidepresivele. Aceasta activează celulele cerebrale crescând producţia de serotonină.

Nu aţi observat ca boschetarii, vagabonzii din ganguri is non-stop happy?

 

Acum înţeleg mai bine viziunea din prinţ şi cerşetor, în care continua să se joace în noroi şi să se bucure.

 

Şi după aceea, sunt plăcintele de noroi. O! Noroiul, nu e nimic mai plăcut; ne bălăcim şi ne tăvălim prin noroi.

 

Taci odată, mă faci să-mi lase gura apă! Dacă aş putea! O! Dar măcar numai o dată, o singură dată, să mă îmbrac ca tine, să alerg cu picioarele goale, să tropăi, să mă rostogolesc în noroi, fără ca nimeni să mă împiedice, fără ca nimeni să-mi zică ceva, mi se pare că aş sacrifica coroana.

 

Pentru a putea experimenta bucuria şi seninătatea nuferilor, e nevoie mai întâi de o bălăcire şi scăldare în noroi.

 

Probabil de aceea, cei de la Apă şi canale ne trimit la robinet uneori apă şi noroi .