Zăpada de nisip miercuri, decembrie 19, 2007

Pentru Mirela,

Sunt întrebat dacă foaia pe care scriu acum o voi arunca sau nu în întronarea vântului.

Pe soma, în gură, la ochi, pe inimă, am fulgi de nisip… Fini şi uşori, dar incomozi şi

pironiţi cu durere. După pişcăturile pitulate ale fulgilor de nisip, simt umbrele elicelor roşii plesnind în vânt deasupra capului meu. Văd o manechină îmbrăcată cu haine Moşeşti şi barbă cumpărată la reducere. În loc de brazi, au ornamentat palmierii şi portocalii cu beţe, cadouri şi beculeţe. Căldura se umflă printre ele, parc-ar fi cântat din acordeon, împrăştiind lacrimile burduşite de îngeri.

Tornada ponderoasă mi-a şmanglit cucherii de soare (stil anii ‘70), cumpăraţi de la Vatra Dornei, lăsându-mi maldăre de mâhnire în suflet.

M-am aruncat pe nisip să ating cu fuga penele colorate ale unor porumbei înfometaţi. Ventusul se luptă să-mi smuceasca foaia înmiresmată cu nisip (~ zapada canarelor~) şi cu gânduri pletoase. Dunele şi plapumele de nisip mi-au voalat dorinţa de paşi în Sahara. Crăciuniţii, cu mărimi de ştrumfi, atârnă de terasele caselor fără acoperiş.

Oceanul - corpul fluturelui care leagă două aripi izolate - face spume la gură, şterse de babeţica algelor. La orizont, e feştelit cu un albastru caraibic, iar la mal (nu mă refer la cuvântul franţuzesc) - cu un verde neafumat. Bucăţele corticolizate de hârtie dansează pe ritmul brizei orchestrate de Senior Wind.

Cuvintele fremătoare vâslesc dincolo de mormanele nisipoase. Eolienele, balaurii văzuţi de Don Quijote, sughiţă în apropierea vulcanului sforăitor. Insula nu e sora vitregă a Scufiţei Roşii, nici soţia vreunui pitic din punguţa cu trei nurori, nici pupăza din Pădurea cu merele de aur şi bestia, ci o balerină adusă în guşă de pescăruşi şi raţe sălbatice.

Suflu acum, cu buzele calde, fulgii de nisip rătăciţi printre scoicile surprizelor în sărbătoare.