Buhă cu pantaloni scurţi luni, februarie 4, 2008

Pentru Cobârzan Vlad Alexandru

Toate în cameră sunt mute: patul mai moale decât doresc,

biblioteca împăturată, chitara încrucişată, biroul trudit,

dulapul cu haine puţind a eleganţă şi laptopul îmbătrânit pe parchet.

Afară, toate sunt surde: blocuri comuniste şi parcări învelite în orbire.

Ceasul a secundat de 24 de ori după ora 2. Umplut de nesomn,

m-am pus la termopan să scriu.

Mă piţiga metafora noctură a luptei lui Iacov cu Îngerul.

Caloriferul lăptos, care în zilele trecute a divorţat de mine,

acum îmi oferă buchete de zambile.

Stricâdu-mi ochii cu lumina lămpaşelor sărăcăcioase şi depărtate,

purced a scrie la lumina mobilului cu taste dizolvate.

Scriu pe Abaddon. Privesc la strada nudă şi observ din când în când,

pâlcuri de cutii cu roţi, majoritatea făcând parte din seria limuzinelor

autohtone (tradus dacia) care îşi cară bulibaşii (tradus petrecăreţii)

şi întârziaţii elitlizaţi, taximetrişti îmbătându-se cu milioane.

Nu mai aud orologiul boţit de parazistismul molatic.

Din canal, aerele calde mă ispitesc cu mărul nelucid al adormirii.