Pentru Cristina Popus
Tone de pietre rostogolind ciudatenia
Suspendand gradini de inimi
Inmiresmand canturi imbracate-n flori
Imbratisand lipsa de trup
Reveland celor 4 aripi albe
Intrebari rujate cu lacrimi
Bandijonate de buba (im)posibilului
Inimi fardate cu umbre duminică, aprilie 20, 2008
Pentru Anca Lupu
Microfoane atarnate de tavan
Inregistrand pe discurile durerii
Lumini injunghind perdele rupte
Oase zrobite fara onoare
Nori tremurand, salbaticind crucificarea
O privire inveselind incrucisarea
Inimi perplexe si pardosite cu superficialitate
(cu)cuie (i)rationale impazind multimile
Fluturii negrii zbierand sonoritati tristande
Flaute angelice trezind
Metamorfozarea nebagatului in seama…Inviat
Chitara de plumb duminică, aprilie 6, 2008
A trecut un an de când am văzut becul de 80 de watzi al maternităţii bloggeriale.
Ca şi embrion înaripat de urechi, am primit cadou o chitară de plumb.
Zăngăniturile produse de chitara mea de plumb încrâncenează trecătorii hămesiţi, trezeşte vecinii cu conştiintele somnambulice şi sparge ferestrele neşterse ale superficialităţii.
Sunetele înalte tropăie în gândurile îmbrăţişătoare de prejudecăţi.
Vibraţiile acordurilor mele scobesc dur în simţurile uşor manipulabile ale apropiaţilor şi străinilor îmbâcsiţi cu parcimonie. Toţi vor să-mi fure chitara mea de plumb, deoarece le incomodează sufletele şi adâncurile pictate cu măşti. Unii îşi pun dopuri ca să reziste la disperarea provocată de autenticitate şi transparenţă. Sunt înspăimântaţi de auto-analizare, de privirea în oglinda tenebrelor, traumelor, tulburărilor ascunse şi de nevoia de dislocare prin frângere transfiguratoare. Simfoniile chitarei produc încleştări şi înlăcrimări, înfiripări în rădăcini lucide. Scârţâitul notelor ciupite deznoadă gălăgia izmenelor interioare.
Le este ruşine să înoate departe de mal, preferând creierele spălate în locul valurilor reconstrucţiei sufletului zdrenţuros. Tresară la vâslitul în armonii şi la sughiţul aripilor acordate.
Îşi pun perne pe cap să nu audă ritmurile atipice ale ieşirii din clişee.
Nu mai vreau să cresc: îmi dau în cap în fiecare zi cu blocul de patru etaje orientat spre Nord.
Zgomotele chitarei mele obosite stropesc cu întrebări pe cei din cămăşile de forţă ale propriilor certitudini.
Au trecut 20 de ani de când am ieşit cu capul înainte din lichidul amniotic.
Respir încă în allegrouri purtate de vocabule măturate de vocale între-deschise.
Am primit cadouri azi: abţibilduri cu primăveri, fulare de nărnii albe, cactuşi împachetaţi în zambile, frunze cu miros de insectar şi balcoane cu aer de vară.
Gânduri cu picioare frânte marţi, aprilie 1, 2008
Mă culc prăbuşit pe tavanul de sticlă gotică din care tencuiala răguşită
se desprinde precum un înger tuşind de sete.
În şifonier caut hainele pătate de sânge accidentat
dar le găsesc pe toate albe ca ghioceii înflorind în copaci.
Gândurile înţepenite au picioarele tăiate de simţirile jucând ca rollercoasteru’.
Mă plimbăresc cu trăsura bucuriei de patru ori
pe când maşinile se ascund în garajele penibilului lustruit.
Am vrut să trec Mureşul not însă rechinii mi-au muşcat piciorul drept.
Şchiopătez.
Şchiopătez să nu strivesc sărutul suferinţei de pe talpa sufletului.
Pe faleza diguită şi difuză găsesc cele două inimi înlăcrimate
în ciuda ghidărilor catastrofale şi suspinelor dezacordate.
Luminile nebunatice îmi aruncă gândirea zdrobită pe skateboard.
E seara domnilor. E rece în Ratzio Beach. E seară rece pe scaunele incomode
la gândirea poemelor, închise faţă de violoncelul trist
şi cuvintele zbierânde cu forme desenate artistic.
Bistran caută portocala uitării liniştitoare.
Dobre o îmbrătişare pe ritm de bongosuri.
Vali îmi dă un scaun şi o prajitură neagră.
Viviana un ceai şi o felie de seninătate împăturită.
Lavinia o întrebare la care nu i-am răspuns decât general.
Gabi mă despovărează de geanta albastră ca Bostonu’ şi
Ştefan orchestrează un sforăit calm pe ritm de rock.
Mă trezesc cu ciripitul păsărilor vrăjite de verdeatza pozată şi
alerg cu gândurile frânte să-mi regăsesc picioarele lucidităţii.
se desprinde precum un înger tuşind de sete.
În şifonier caut hainele pătate de sânge accidentat
dar le găsesc pe toate albe ca ghioceii înflorind în copaci.
Gândurile înţepenite au picioarele tăiate de simţirile jucând ca rollercoasteru’.
Mă plimbăresc cu trăsura bucuriei de patru ori
pe când maşinile se ascund în garajele penibilului lustruit.
Am vrut să trec Mureşul not însă rechinii mi-au muşcat piciorul drept.
Şchiopătez.
Şchiopătez să nu strivesc sărutul suferinţei de pe talpa sufletului.
Pe faleza diguită şi difuză găsesc cele două inimi înlăcrimate
în ciuda ghidărilor catastrofale şi suspinelor dezacordate.
Luminile nebunatice îmi aruncă gândirea zdrobită pe skateboard.
E seara domnilor. E rece în Ratzio Beach. E seară rece pe scaunele incomode
la gândirea poemelor, închise faţă de violoncelul trist
şi cuvintele zbierânde cu forme desenate artistic.
Bistran caută portocala uitării liniştitoare.
Dobre o îmbrătişare pe ritm de bongosuri.
Vali îmi dă un scaun şi o prajitură neagră.
Viviana un ceai şi o felie de seninătate împăturită.
Lavinia o întrebare la care nu i-am răspuns decât general.
Gabi mă despovărează de geanta albastră ca Bostonu’ şi
Ştefan orchestrează un sforăit calm pe ritm de rock.
Mă trezesc cu ciripitul păsărilor vrăjite de verdeatza pozată şi
alerg cu gândurile frânte să-mi regăsesc picioarele lucidităţii.
