În scoicile sufletului tău
să auzi tobele verzi,
suflătoarele valsului luminos,
ciupiturile echilibrului
şi fredonarile fericirii fără sfârşit.
În scoicile sufletului tău
să auzi tobele verzi,
suflătoarele valsului luminos,
ciupiturile echilibrului
şi fredonarile fericirii fără sfârşit.
| pyciu on Introducere în limba Elfă… | |
| crida on Introducere în limba Elfă… | |
| claudiunitisor on Reflexe panegirice | |
| andra on ceva-frumos-si-antic.jpg | |
| Teofil S on Sub egida şarabandei infl… | |
| Ligia on Ţi-au ruginit degetele între… | |
| al3x on Elfa-Limba Academiei | |
| yo on Introducere în limba Elfă… | |
| yo on Introducere în limba Elfă… | |
| krossfire on Pendulaţii între autoritarism … | |
| Ligia on Ţi-au ruginit degetele între… | |
| bogdan on De ce scriu | |
| piciales on De ce scriu | |
| Teofil S on Incertul crizat nelocaliz… | |
| Dragos on Introducere în limba Elfă… |
Noaptea, când oamenii dorm şi e tăcere, muzica şi sufletul se prind de mână şi încep a-şi rosti poveşti. Foarte frumos. Îţi mulţumesc!
Nae, suflet frumos ai.