- Are trăsături regulate şi totuşi nu se poate spune că e frumoasă. E prea înaltă şi prea voinică.N-are trăsături regulate şi totuşi se poate spune că e foarte frumoasă. E cam micuţă şi cam slăbuţă. E profesoară de canto. (Desfiinteaza principiul non-contradicţiei)
- Cine? Bobby Watson?
- De care Bobby Watson vorbeşti?
- De Bobby Watson, fiul bătrânului Bobby Watson, celălalt unchi al lui Bobby Watson, mortul.
- Nu, nu-i ăla, e altul. E Bobby Watson, fiul bătrânei Bobby Watson, mătuşa lui Bobby Watson, mortul.
- Te referi la Bobby Watson, comis-voiajorul ?
- Toţi Bobby Watson sunt comis-voiajori. (suprapune identitatea cu diferenţa)
Se aude sunând uşa de la intrare.
- Ia te uită, sună.
-Probabil că e cineva. Mă duc să văd.
(Se duce, deschide şi revine) Nimeni. (Se reaşează) (Soneria)
- Ia te uită, sună.
- Trebuie că e cineva. Mă duc să văd.(Se duce.Deschide şi revine).Nimeni.
(Soneria).
- Ia te uită, sună.
- Nu mă mai duc să deschid.
- Bine, dar trebuie să fie cineva!
- Prima oară nu a fost nimeni. A două oară, la fel. De ce crezi că va fi cineva acum?
- Fiindcă s-a sunat!
- Nu-i un motiv.
- Cum aşa? Când se sună înseamnă că e cineva la uşă,
care sună că să i se deschidă uşa.
- Nu intodeauna. Aţi văzut chiar acum!
- Da, dar de cele mai multe ori, da.
- Ei bine, mă duc să văd. Să nu spui că sunt încăpăţânată,
Dar ai să vezi că nu e nimeni! (Se duce să vadă. Deschide uşa şi o reînchide.)
Vezi, nu e nimeni. (Revine la locul ei.) (Se aude din nou sunând.)
- Ia te uită, sună. Probabil că e cineva.
(Într-o criză de furie.)
- Nu mă mai trimite să deschid uşa. Doar ai văzut că e de pomană.
*
Experienţa ne învăţa că, atunci când se aude sunând la uşă, înseamnă că niciodată nu e cineva.
Dialogurile de sus sunt situaţii paradoxale din Cântăreaţa cheală de Eugen Ionescu, piesă a cărei dramatizare am ascultat-o la Radio România Cultural, plimbându-mă prin parcuri pe pavaje absurde, mâncând pogăci şi bând iaurt cu 3,5% grăsime.
Citind cele de mai sus mi s-a facut si mie foame. N-ai o pogace si un iaurt si pentru mine?