În ciuda culturii de mâncare instant şi informaţie instant, înţelegere profundă instant a muzicii de calitate nu există.
Beethoven spunea că el nu scrie pt cei mulţi, scrie doar pt cei educaţi.În idea că
“Vox populi, vox dei”n-a crezut niciodată.
Nu ştim să ne frângem orgoliul ascultând.Când alţii ne împărtăşesc un ceva semnificativ,
noi suntem focalizaţi pe vocabulele noastre şi reacţia celuilat la problemele noastre.
S-a fosilizat, s-a atrofiat simţul ascultării din noi.
Cele două unghiuri de jos ale triughiului isoscel sunt compunerea şi interpretarea,
urmate de vârful de sus prin care noi devenim activi treptat şi trudnic :
înţelegerea intenţiilor compozitorului şi interpretului.
Baudelaire spunea că în muzică, pictură şi literatură există întodeauna o lacună completată
de imaginaţia ascultătorului.
E nevoie de răbdare că să desfăşurăm miezul sonor în timp.
A asculta în fotoliu sau în sala filarmonicii, la jumătatea drumului dintre veghe şi reverie, nu e ascultare.
Trebuiesc aruncate impresiile superficiale şi prejudecăţile la Recycle Bin şi parcurs drumul efortului
şi transpiraţiei din urma analizei si sintezei muzicale.
Plăcerea este chiar în acesta strădanie prelungită şi încordată, căci revelaţiile ulterioare
desfătează adâncuri mult mai profunde decât efemera simulare emoţională a percepţiei pur senzoriale.
Comoară interioară a unei capodopere este arborescentă şi inepuizabilă, mereu revelatoare şi regeneratoare.
