Sensul operei muzicale nu se injectează singur precum Exctasy provocându-ţi împliniri visceral-emoţionale şi înălţări difuze.
Debussy îi caracteriza pe cei care nu se sfâşiau din pasivitate şi nu se smulgeau din comoditate ca având feţe cenuşii de plictiseală, indiferenţă şi chiar stupiditate.Pe cei care nu pătrundeau în interior muzica îi vedea ca îndepărtaţi de drama ce se manifestă prin conflictul simfonic.
Criticul muzical vienez Eduard Hanslick îi contura sarcastic ca fiind acei adormiţi care se lasă purtaţi şi legănaţi de vibraţiile sunetelor, în loc să contemple cu o privire ageră.Ei fiind în stare să discrediteze cel mai puternic onorea muzicii.
Între muzică şi ascultător e necesarmente o relaţie de iubire.Să prinzi muzica de mână, să o strângi la piept.Să o vizitezi zilnic, să reflectezi asupra celor trăite, să-i atingi pleoapele, să-i urmăreşti buclele sinusoidale, să-i încălzeşti mâinile .
