pipăim pe neînţelese obiecte paradoxale
ale căror nume le-am auzit deodată
forme celuloide parcă mirosind a zdrenţe
închisori din plastelină şifonată
cetăţi din polistiren omogen visat
hărţile cu mărgele de hermeneutici
păduri de cruci din hârtii creponate
lebede adormite de must biodegradabil
agăţându-ne mâinile de cuierele din confetii
Lui Alex Popa
Pesediştii au plătit o fanfară pentru a manipula viscernal alegătorii turmentaţi de prostie.
Incultura politică( şi incultura generală) îi influenţează pe cei tourmente prin şmecheria darurilor infectate ( baloane unflate cu minciuni, căni purtătoare de substanţe letale şi pixuri ucigătoare de spirit, toate pătate cu sângele celor peste care au călcat ) să voteze duminică cu mâna şi nu cu capul, cu furnicăturile plăcerilor efemericeşti în locul lucidităţii bazate pe o anamneză a suferinţei.
Eu le-am dezumflat zâmbetele unor fete frumoase îmbrăcate în roşu care încercau să-mi cumpere simpatia şi votul cu un pix şi un balon .Nu vreau să plătesc preţul complicităţii cu lucifer deghizat in inger.
Academia Caţavencu, sora vitregă a Academiei Nae a realizat Lista candidaţilor pătaţi.
Cei mai mulţi candidaţi pătaţi sunt pesedişti.Ei sunt de tipul entităţilor vampir care trăiesc pe baza sângelui nostru, având nevoie de fluxuri proaspete pentru a supravieţui.
Sunteti absurzi i-ati votat pe bampirii pesedişti pătaţi cu sânge pe costumul lor alb ca foaia de cec ,de acum ne vor transforma viaţa într-un veşnic Halloween.
PSD şi Onoarea luciferică
Marele partid de stânga, ce deplânge din adâncul sufletului său (fost?) comunist soarta celor mulţi şi defavorizaţi de sorţii politici. E vorba, desigur, despre PSD. Partidul cu care Iliescu a condus ţara vreme de vreo 11 ani postrevoluţionari.
Îl auziţi acum vuind în opoziţie şi criticând „nedreptăţile” sociale pe care guvernul liberal le comite cu atâta brutalitate. Să luăm, de pildă, pensiile. Partidul lui Geoană este profund îndurerat că există oameni care au pensii mici. Cu siguranţă, sfiinţiile lor politice nu au niciun amestec în chestiunea în cauză. Pe vremea când ne guvernau Năstase sau Văcăroiu, toţi aceşti pensionari amărâţi, care acum abia îşi întind zilele, huzureau. Bătrâna din Maramureş, cea cu pensie de 3 RON, avea pe vremea PDSR (cum se numea acelaşi lup, dar cu alte laţe) vreo 2-3 milioane, în bani vechi, de şi-ar fi putut cumpăra plasmă şi iPod în acei ani. Doar acum a lovit-o recesiunea. Şi d-aia e bine că partidul acesta cu inimă şi dragoste de omul simplu ne ia apărarea. Faptul că strigătele lor s-au întenţit abia în ultimul an (care precede alegerile) este, fără îndoială, o neavenită coincidenţă. Ca să aibă şi cârcotaşii cu ce să bage de vină. Mai recent, insistenţa cu care parlamentarii PSD, cu puţin înainte de campania electorală, au insistat să mute data majorării pensiilor cu 1 lună mai devreme n-are legătură cu dorinţa de a obţine voturi. Dimpotrivă, dintr-o generozitate amnezică şi total dezinteresaţi de rezultatul scrutinului, aceşti vaşnici aleşi ai poporului, plini de râvnă pentru fapte bune, au urmărit numai şi numai interesul nud al celor defavorizaţi. Nu intenţionau – şi nici nu vor cuteza să facă un asemenea gest nedemn – să se laude în faţa alegătorilor că ei au determinat, în realitate, majorarea pensiilor. Ar fi sub demnitatea lor să-și aroge merite pentru un lucru atât de nesemnificativ.
Faptele acestui partid vorbesc de la sine. Prealuminata Ecaterina Andronescu este unul dintre criticii acerbi ai stării actuale a învăţământului românesc (sufocat ani buni de inteligenţa pleşuvă a lui Adomniţei). Susţine şi ideea măririi salariilor. Vorbeşte şi despre corupţia din sistem. Toate aceste neajunsuri nu existau pe vremea când, cu multă înţelepciune şi indiscutabilă dreptate, sus-numita cârmuia ministerul educaţiei. Ştiu foarte bine (deoarece tocmai începeam să predau în 2003) că salariul unui debutant nu era de 2,3 milioane de lei, ci numai un om rău intenţionat ar putea susţine asta. Și care a falsificat fluturașii primți de la contabilitate. Dimpotrivă, puteam cumpăra cărţi, puteam merge în concedii. Ar fi o mârlnănie să susţin că erau luni (de iarnă) când trăiam cu 100.000 de lei în buzunar o săptămână întreagă, până primeam salariul următor. De fapt, se întâmpla, dar asta numai datorită pasiunii mele stupide pentru cheltuieli nesăbuite, cum ar fi: întreţinere, telefon, curent şi (chiar îmi deplâng acest nărav decrepit) mâncare. Altfel o duceam foarte bine. Nici corupţie nu exista. Toate examenele erau „pe bune”. Chestia aia care s-a întâmplat la bac, când s-au dat bani „de protocol” pentru comisia din care făceam parte, e doar un vis urât, pe care l-am asociat în mod nefericit cu respectivul an de predat, din cauză că nu prea reuşeam pe atunci să disting între ce visam noaptea şi ce făceam ziua. Dar asta mi se datorează în exclusivitate, fiindcă mă cuprinsese o perpetuă îngrijorare pentru sumele colosale care îmi intrau în buzunar şi nu ştiam pe ce le-aş mai putea cheltui sau unde le-aș putea investi. Neliniştea asta nu mă lăsa nici să dorm.
Doamna cu glas suav, părul negru şi ochelari de baga nu făcea niciodată aprecieri injuste. Cum ar fi să laude învăţământul românesc doar pentru că o mână de olimpici reuşeau performanţe deosebite. Dumneaei ştia foarte bine că aceştia reprezintă o minoritate, iar profesorii care îi pregăteau o elită, oarecum marginale sistemului. Dimpotrivă, era preocupată de marea masă, oferind stimulente atractive pentru cei care se gândeau să urmeze o carieră didactică. Până şi inginerii sau avocaţii ar fi dat orice să poată intra în sistem.
Dar că tot îi pomenirăm pe avocaţi, să ne amintim de vajnica luptătoare anticorupţie Rodica Stănoiu. A stat la acel minister în perioada cea mai lăudată de Uniunea Europeană. Niciodată România n-a primit atâtea buline roşii, ca să zic aşa, ca atunci când PSD-ul ne guverna. Pun pariu că unii s-au gândit să importe modelul nostru. Atâta transparenţă, atâta lipsă de echivoc în decizii, atâta profesionalism în instrumentarea cauzelor, separare netă între justiţie şi politică. Corupţia n-a existat decât în minţile afumate sau prăfuite ale unor nostalgici după alte vremuri. Ciocoii şi burghezii de altădată nu puteau suporta să vadă că ţara merge atât de bine guvernată fiind de socialişti, aşa că inventau minciunele, dar care se vădeau pe dată ridicole în faţa unor monumente de corectitudine şi imparţialitate. Tot acei venetici au inventat, de exemplu, sintagma „baroni locali”, dar ea nu avea acoperire în realitate. Orice membru al PSD era profund responsabil pentru tot ceea ce făcea şi dădea socoteală cu proptitudine în fața alegătorilor.
Faptul că nu îşi prezintă vreun moment scuzele pentru anii de guvernare – cum ar dori unii – e consecinţă firească a corectitudinii de care au dat dovadă. Nu au nimic ce li s-ar putea imputa. De aceea pot vorbi astăzi de cinste, onoare, dreptate, drepturile omului, respectarea proprietăţii private. De aceea recurg atât de firesc la slogane ce trezesc nostalgic amintiri din timpuri atât de luminoase. PSD este, probabil, singurul partid imaculat din peisajul politic românesc.
E de presupus că nu s-au dezis de bravul om de stat Ion Iliescu tocmai pentru că socotesc juste acţiunile sale. De altfel, nici n-am auzit să le fi dezavuat cineva. Mineriadele, umilirea Regelui Mihai I, batjocorirea partidelor istorice (şi în principal a lui Coposu, dar nu numai) sunt gesturi perfect normale şi absolut necesare. În luciditatea sa nemaiîntâlnită, acest politician de incontestabilă autoritate morală a ştiut întotdeauna ce este cel mai bine să facă. Toţi, care au fost taxaţi de el într-un fel sau altul, să fiţi convinşi că au meritat-o.
Nu vă mai amintiţi cu câtă bunăvoinţă a deschis imediat după ’89 arhivele fostei Securităţi? Cu câtă generozitate a sprijinit Iliescu demersul de condamnare a ororilor comunismului. Nu mai ştiţi cum şi-a curăţat partidul de toţi foştii securişti şi de turnători? Cum, odată demascaţi de către institutul creat la iniţiativa lui, foşti colaboratori ai puterii erau deferiţi justiţiei sau eliminaţi din funcţii cheie? Ba unii dintre ei chiar trimişi în judecată. Nu realizaţi că acest partid este rezultatul indiscutabil al unor ani întregi de muncă ce vizau asanarea morală a vieţii politice? De unde credeţi că ar avea altfel liderii acestui partid puterea morală să iasă în faţă afişând atâta certitudine şi intransigenţă?
Dacă aveţi tupeul să spuneţi că nu vedeţi nimic din toate astea nu rămân decât două posibilităţi. Fie sunteţi nişte mediocri ranchiunoşi şi semi-cretini, care nu deosebesc trei trandafiri de o seceră cu ciocan. Fie nu s-a întâmplat nimic din toate cele enumerate.Teofil Stanciu
Pentru Manu Gavris
Vysehrad e numele stâncii pe care a fost născut primul Castel al Pragăi.
Fortăreaţa era rezidenţa regilor şi duceselor din dinastia Przemyśl până când istoria s-a trasfigurat dramatic.
În urmă bătăliilor teribiliste, castelul a fost distrus până la epactă transformându-se în zigzaguri cu aspect
posomorât rămânând ultimele răsunete ale unei îndepărtate apuse glorii .
.
Pentru Gabitza G. care va devenii o pianistă cu valoare graţioasă
Din noroiul gropii cimitirului său cresc nuferi de nea si raze de lumina.
Am incercat sa pun impreuna mai multe texte scrise cu adancime de Manu :
“Îmi place mult să călătoresc.Mă scoate din “burnout”. Atunci când sunt departe de ”aici”, e o altă viaţă pentru mine, o altă lume.
Deşi nu cred că e cea mai bună soluţie, o deconectare de mediul în care ne sălăşluieşte trupul poate aduce o alinare şi o oportunitate de a ne schimba perspectiva asupra viitorului şi asupra prezentului.
Eu îmi iau astfel, de multe ori, energia de a merge mai departe, de a spera în ceea ce nu văd.
Ce înseamnă Crăciunul? eu cred că înseamnă o a doua şansă, pe care am primit-o noi oamenii.
Să iertăm, nu doar de sărbători..azi, mâine şi de acum în colo.
La fel ca un fruct, care are perioada lui de verdeaţă, şi apoi se coace, tot aşa suntem şi noi oamenii. Ne coacem la focul mocnit sau nu, al vieţii.
Ca şi copii, putem să visam şi să ne dorim lucruri în viaţă, ca oameni maturi putem să la aducem la îndeplinire.
Eu sunt, şi voi fi încă un copil, care visează cu ochii deschişi, dar vreau să îmi îndeplinesc visurile..
Eu sincer, prefer tristeţea dragostei, decât a tăcerii şi a fricii.
Viata e un risc. un salt. un zambet trist. poduri. Ziduri si…uitare
Tot ceea ce-ţi doreşti e la un pas distanţă. Dar anii trec, şi din adolescent, te transformi într-un tânăr, în căutare, căutarea fericirii, căutarea scopului în viaţă. Urmarea firească a lucrurilor este maturitatea. Cuvânt care profanează parcă tot ce este inocent şi frumos în viaţă de până acum.Viaţa te pune în faţa unor decizii importante; familie, prieteni, carieră, şi nimeni nu poate să ia aceste decizii în locul tău.
Avem nevoie de un Reper în viaţă, pentru a porni pe acesta cale a maturităţii. Avem nevoie de scopuri şi ţeluri sănătoase. Ştiu unde trebuie să ajung, dar drumul e greu, cad şi-apoi mă ridic. De ce? Pentru că privesc spre Reperul meu.
Life itself it’s a live journal, written with beauty and pain…love the quiet whisper of the heart..
Eu cred că putem lua decizii libere, în oricare din momentele vieţii.Adam putea să refuze mărul, dar i s-a părut şi lui apetisant şi a ALES să mănânce.Tu poţi să alegi, să accepţi .
Ştiu câteva dintre lucrurile pe care le-a demonstrat Fizica, şi sunt înconjurat de validitatea lor. Nu am hotărât eu să mă nasc, nu voi decide eu când e momentul să mor.
Libertatea, libera voinţa şi predestinarea sunt subiecte importante, vreau să vă provoc să vă înfruntaţi frica şi să vă gândiţi la moartea această cu care am fost blestemaţi prin păcatul din Eden. Fiecare ne vom confrunta cu acest moment important din viaţă.
Nu uita, că este o moarte mai de temut, decât cea fizică.
Eu îţi doresc să trăieşti doar din necesitatea existenţei tale, să fii liber.
To be strong, you must learn from your wickness. you must learn to get up, when you don’t have any reason and hope left…all my reasons are fade away and my hope disapear, but i must get up!
Say YES to your dreams..
(Scria în 2007)Am luat decizii care mi-au schimbat foarte mult viaţa şi perspectiva. M-am hotărât să devin om mare, şi am început prin a mă disciplina: trezirea de dimineaţă, eficienţa în lucru, responsabilităţi noi, echilibru în alimentaţie, management financiar. M-am săturat să fiu nehotărât, “sa ezit, sau nu ezit?”, vreau să-mi descopăr dorinţele şi să îmi stabilesc scopurile în viaţă. Sunt la început de drum.
Cred că e important să ne gândim şi la felul cum vrem să sfârşim lucrurile.Dacă nu ştii unde vrei să ajungi, nu ai prea mare idee nici de faptul cum vrei să îţi trăieşti viaţa.
Am hotărât să fiu fericit, şi să mor fericit.“
Lui Emanuel Sălăgean ii placea umorul britanic si teatrul absurd.
In ultimele discutii cu el imi dadea argumente cum sa devin eu, haoticul, disciplinat.
A fost printul cu coroana luciditatii in viata si cu sceptrul genialitatii in tehnica.
Plang viorile cu sunete indurerate dupa cel a carui inima batea profunzime.
Lacrimile noastre tremura in ochii nostri paralizati de gheata.
Buchete de flori triste le acopar cu mantaua revederii lui Manu.
Ieri la 17:30 in urma unui accident rutier, amicul meu Emanuel Sălăgean a imbratisat cerurile.
Chiar de curand Manux a reusit sa scrie :
“Și ca făcuta, viața iși drege uneori cursul, și udă și malurile mele. Nu-mi vine încă a crede…oare e realitate, sau vis?
..acu’ două luni și ceva, pe vremea aceasta, visam. Azi îmi vad cateva din vise, împlinite în fața ochilor..într-un timp așa de scurt. În momentul în care am început să simt disperarea lucrurilor fără finalitate, și când aproape mi-am pierdut speranța, întamplarile bune, s-au legat lanț.
M-am mutat singur, la un apartament cu o camera, frumos, mobilat și utilat..am luat carnetul de șofer, și mașina e jos la scara..sunt conștient că viața nu e roza, dar am să mă bucur și de aceste impliniri pozitive, și ca lecție de’acu’ în colo am sa visez mai des..mai mult, și cu mai multa pasiune”.
S-a nascut toamna si a murit toamna in anotimpul lui preferat si frunzele i-au insotit inariparea.
Vroia ca la iarna sa mearga la sky si acuma skyaza pe strazi aurite.
Era toamna in care vroia sa se indragosteasca autentic si ingerii l-au imbratisat cu iubire.
Va las 3 citate pe care le iubea si le credea.Mai multe nu pot scrie datorita socului inlacrimat.
“Once we believe in ourselves, we can risk curiosity, wonder, spontaneous delight, or any experience that reveals the human spirit.”
“A journey of a thousand miles begins with a single step.”
“Old enough to know better, young enough to do it again”
Pentru bittersweetlav
Şinele întinse atingând roţile pe răul îngheţat.
Faci foc pe zăpada salbaticiei cutremurate.
Găseşti acel autobuz părăsit cu saltea pe care te arunci cu picioarele încalţate.
Adormi la felinar după ce ai scrijelit cu pană pe un lemn paralelipipedic.
Eliberata de telefoanele cu prejudecăţi, obligaţii sufocante şi regulile societăţii bolnave,
alergi după reni.
Dai cu beţişoare pe butoaiele ruginite.
Alergi între cai nedomestici, fotografiaţi de raze unduiate.
Te bucuri de frumuseţea nestrămutată a naturii, de muzica cerbilor de nea
şi de cărţile cu căciuli portocalii tupilate pe cap.
Pescuieşti fericiri stând în canoe şi stai pe tavanul autobuzului cu mâinile întinse spre stele.
Pentru dyutzza
corpul ca o catedrală infatuată
pripăşeşte tămâia interiorităţii fumegânde
cuvintele tomnambule ca tablourile daliniene
trimit corăbierii cu aripi dezgolite
noaptea aerul vibrează purificări imaculate
lumina diafană devine sidefie
misterul brumar înşiretează paşii prin pietonale fără bufniţe medievale
aglomeraţia omogenizatoare se încorsetează-n tăcere
pedalând galantere de umbre
Bucăţi de lemne transformate în omuleţi
marionete semnificând copii nenăscuţi
cărora le explicăm cum este să te naşti
ce gust are mâncarea şi la ce foloseste o pălărie
de ce apa care arată ca nişte perle cade în ochii oamenilor
cum poţi privi prin ferestre de lemn înclinate spre toate direcţiile
cum zboară pasărea albastră a lui Maeterlinck
ce este vărsatul de vânt şi de ce este frig pe pământ
cum poţi sufla în furtune semnificând cântul omblilicului tăiat
ce sunt sariturile cu coarda
şi umflăturile de baloane dezumflate în ritm de
instrumemente confecţionate natural.
Johannes Brahms susţinea că Dvorak are calităţile cele mai extraordinare ale unui muzician.
Antonín Leopold Dvořák s-a născut pe 8 septembrie 1841 într-un sătuc Boemian numit Nelahozeves, la
30 km de eminenţa Sa Praga.Micuţ fiind s-a ataşat de vioară.Mai târziu a învăţat la violoncel,
pian, orgă şi teorii ale armoniei .
Antonin cânta în corul bisericii, cânta cu orga la slujbe şi a fost aceptat în orchestra lui Liehmann.
Prima lui compoziţie s-a trasformat într-o disonanţă catastrofică.Pe atunci nu realizase că fiecare
instrument necesită muzica lui.Astfel pentru o vreme i-a fost ruşine să-şi reveleze compoziţiile
continuând să-şi rotească neuronii pentru a descoperi rădăcinile primului faliment.
Până nu a ajuns la facultate în Praga şi în orchestra Apt Cacilien nu a ştiut de existenta lui
Beethoven şi Mendelssohn.
A graduat că fiind al doilea pianist în top şi nu şi-a găsit de lucru decât ca violonist cântând folk
tradiţional în cafenele şi la evenimente publice.
Deschizându-se Teatrul Regal Naţional, Dvorak ajunge să cânte cu invitaţii Wagner şi Liszt.
Dvorak este un compozitor cu o imaginaţie vie, dinamică, poetică şi fantezie debordantă, plin de
dibăcie şi îndrăzneală în armonii şi modulaţii, o polifonie care abundă în instrumente şi voci,
ocolind clicheele.
Până şi criticul muzical Ludevit Prochazka a fost impresionat în adâncime şi totalmente atins de
entuziasmul şi fervoarea artistică regăsită în compoziţiile lui Dvorak.
Dvorak s-a căsătorit cu o elevă de-a lui, Anna Cermakova.Deşi era un compozitor respectat,
salariul lui era prea mic pentru a întreţine 3 persoane.S-a angajat pianist la o biserică şi
de asemenea oferea lecţii de pian.
Primul fiu Otakar s-a născut pe 4 aprilie, apoi urmând încă 8 copii.
Datorită burselor băneşti acordate de Imperiul Royal din Viena Dvorak a putut să-şi crească copii.
Tragedia şi durerea l-au lovit între 1875 şi 1877 când 3 copii ai lui au murit.
Societatatea Filarmonică din Londra l-a chemat să conducă concerte acolo, bucurându-se de o
mare valorizare şi recunoaştere încurajatoare.Ziarele din Anglia îl prezentau ardent ca şi un erou
aflat pe gurile şi inimile tuturor datorită calităţilor lui muzicale impregnate cu atipicitate.
După ce a făcut parte din Conservatorul din Praga, a devenit Directorul Conservatorului de
muzică din New York.
A murit pe 30 aprilie 1904.A demonstrat că nu contează dacă te naşti într-o familie săracă de
măcelari şi că prin muncă poţi devenii creator muzical onorat şi faimos chiar în timpul vieţii tale .
Mă aplec pe zăpadă între lupii menirilor visate şi vertebrele rămase din cadravrul temporalităţii.
Haite de urşi se organizează albinic în stupuri de dulcegării înţepătoare.
Mâinile de gheaţă, ochii de sticlă mi se topesc odată cu prejudecăţile.
Îmi pun cercei alchimici pe celulele dinspre Vest care mă zgârie la genunchii obisnuielniciilor.
Pedepsit de microbii tatuaţi cu înecăciune, deznod cearşafurile întinse la lună.
Carouri de prize fără curent sunt pitigaite de degetele chircite ale cailor agăţaţi în biblioteci mobile.
Un blog care să se numească Scanare culturală .Blogul să fie despre instituţiile culturale din România şi
mapamond, despre noutăţile şi cercetările din marile universităţi, academii şi uniuni .
Un blog Alţii despre noi în care să fie prezentate viziunile francezilor, cehilor, etc despre noi.
Un blog chArta catarhica cu sinteze muzicale, teatrale, literare din planiglob.
Un blog Dincolo de limite realizând traduceri în engleză şi franceză a unor români clasici şi
contemporani.
Un blog Din umbră cu biografii ale unor oameni importanţi şi uitaţi de tinerii postmoderni.
Un blog Vinituri despre noile traduceri în româneşte şi calitatea traducerilor.
Un blog Varadinum despre arhitecturile clădirilor vechi şi bisericilor din Oradea.
Va încurajez şi vă susţin să deveniţi cititori şi blogeri activi.
Pentru sora mea care staţionează 11 vremi în Anglia
tremură tavanele scrise în palme
peste secundele din europa încreţită
poezii călcate pe asfalt
mototolite
le arunc în Uşa revederii
( fulgi îngheţaţi transfiguraţi în flori felinarice)
aripi de molime spongioase
claustrate de fiinţe care spun multe
şi totuşi nimic
pe cortine de obsesii
prelungite în gafe
deschizând parbrize de tulburări
având ondulaţii fumigene desenate de îngeri
vieţi stătute băute cu zăpuşeală
vărsate pe linoleuri lapidare
imemorabile
concurând la picturi delirante
sub arcade dizarmonice
învelind ploi plombate
spre urcuşuri agregate languros
Pentru Maiyssa cu supradozele de vise
dormiri incisive
izbite de ego-grafii ubicuue
consfiinţite autoreferenţial
scormonind joia şi sâmbăta
în etapele interioare
diapazoane simbiotice
estompate deriziv
transfigurate în revolte
împotriva anonimizării
cuvinte schilodite
de diografii condescente
segmentate anodin
în provizorate periferice
Pentru Gabi Macovei care m-a sunat de pe mobilul lui Vali Balcan, numărul (intermediar) fiind preluat de Ştefan Coman de la fata cu flori în păr, prietena lui Klaus.
umbrele negre
batiste albe
aruncate amnezic de pe blocul cutant
lângă statui cu fobii
privitoare la Prison Break
paltoane de matrix
roase de adevăr epurat
zguduind
furibundia suburbiilor maculate
mofluziri de induioseli acneice
puseuri tulburătoare
atinse de tâmple
cântări funhorror
diluate cu burdufuri de înfloriri
conglomerate de amintiri
ascunse prodigios
şi vopsite imprudent
rocade care ne-au lipit faţa de pereţi
Pentru Ovidiu Munteanu
Majoritatea care au ascultat Arta fugii de Bach au drămuit-o ca fiind speculativitate aridă.
Însă ea ascunde liniştea solemnă a unei nopţi de iarnă şi metamorfozarea fricii în fericire.
Nu e sufi să ascultăm muzica, trebuie şi să auzim ce e dincolo de ea.
Franz Liszt era îndurerat de cei care cotrobăie numai după impresii facile şi fugitive,
exterioare şi efemere.
Era afectat de cei care aşteaptă de la poezie şi artă doar simţiri minutare şi rapid epuizate.
Era deranjat de protipendada care nu înţelege valoarea, semnificaţiile şi expresivităţile marilor
poeţi şi pictori.
Sufletul i se întrista văzând anchilozarea artei înalte în saloanele de un galben luminos sau bleu pal
îmbrăcate în mătase roşie.
În faţa unei asemenea pripeli, artistul preferă suferinţa, sărăcia şi singurătatea decât să partajeze
tainica-i creaţie celor care o ascultă dar nu o aud.
 | crida on Introducere în limba Elfă… |
 | claudiunitisor on Reflexe panegirice |
 | andra on ceva-frumos-si-antic.jpg |
 | Teofil S on Sub egida şarabandei infl… |
 | Ligia on Ţi-au ruginit degetele între… |
 | al3x on Elfa-Limba Academiei |
 | yo on Introducere în limba Elfă… |
| yo on Introducere în limba Elfă… |
 | krossfire on Pendulaţii între autoritarism … |
| Ligia on Ţi-au ruginit degetele între… |
 | bogdan on De ce scriu |
| piciales on De ce scriu |
| Teofil S on Incertul crizat nelocaliz… |
 | Dragos on Introducere în limba Elfă… |
 | bebeloosha on Introducere în limba Elfă… |
