Ninge cu stări de plumb, cu plictis, ninge cu hârţogării şi hapciupaliti.Ninge cu monede strigând după dreptate.
Jonglerul Ion Iliescu, al cărui dosar de cadre este (încă) de negăsit surâde socialist (din motive manipulatoare) şi acţionează comunist (din ataşamente de-o viaţă). A murit atâta lume nevinovată şi Iliescu încă ne zâmbeşte parşiv de după ochelarii neşterşi în loc s-o facă de după gratiile sângerânde.
Îi dau nota zece pentru rânjit şi nota zero pentru trăit. Are fruntea obosită cu riduri cosmeticizate formate datorită orelor suplimentare în favoarea (oroarea) poporului.
Bărbatul (căruia i-au fost ucişi copiii) şi care a ţintit cu ouă (clocite de un an) spre Ilici trebuie decorat nu amendat.
Însă tenchiu’ inimii a slăbit în aceste friguri târzii, corticalizand efervescente stări de dovleci prea fierţi.
Traian Ungureanu susţine că rezultatul celor 50 de ani de comunism românesc a fost decisiv. La capătul lor, societatea românească a asimilat complet un instinct antisocial, o incapacitate de solidaritate şi iniţiativă, care explică bine (dar nu în totalitate) derută prelungită a prezentului.
Doar aşa pot înţelege că ( pentru Secretul Mariei cei care nu au mai prins bilete la cinema sunt în stare să verse lacrimi şi) pentru penibilisme în fotbal sunt în stare să iasă timişorenii să protesteze brutaliceste şi zgomoticeste dar împotriva corupţiei şi crimei, toată lumea îşi găseşte scuze de a rămâne în faţă ecranului televizat (cumpărat cu 200 Ron prin promoţia din Carrefour)cu canale puturoase şi puse pe permanent .
Fulgii amintirilor tonice năbădăiesc printre dinţii ruginiţi ai soarelui iernatic.Avem proteze surogatice .
Ce bine ar fi să ne prindă pe toţi o epidemie a beatitudinii datorită căreia să aruncăm cu bulgări de curaj şi ouă clocite în ochelarii manipulatorilor pentru a perfora decojirea mizeriilor interioare şi trasfigurarea puiului libertăţii autentice prin cloşca înfluturărilor spre zbor.
