Aristipienii sunt cei care trăiesc pentru plăceri.
Sufletul lor este format din buchete de senzaţii.
Scopul vieţii lor e plăcerea particulară iar fericirea e mormanul parfumat cu toate plăcerile individuale(trecute şi viitoare).
Plăcerile corporale sunt superioare şi durerile corporale sunt mai distrugătoare.
Plăcerea are o dinamică atractivă pe când suferinţa o dinamică aspră, tulburătoare, dificilă şi respingătoare.
(Plăcerile altora nefiind clare, distincte şi asemănătoare)Singurele certitudini sunt plăcerile personale.
Senzaţiile nu-i înşală niciodată.
Cunoaşterea este subiectivă, relativă şi individuală fiind limitată la impresiile propriilor senzaţii(stărilor interioare: plăcerea şi durerea) .
Senzualiştii urmăresc împlinirile prin toate simţurile posibile nefiind interesaţi de cercetările teoretice .
Scopul plăcerii scuză mijloacele necuviincoase şi pătate cu negru.
Totuşi aristipienii postmoderni au denaturat şi deplasat cultul plăcerii deoarece Aristip susţinea că în împlinirea plăcerilor să fim stăpâni pe noi înşine, să fim stăpâni pe plăceri, să fim stăpâni pe împrejurările în care trăim.
Înţeleptul cirenatic nu cauta haotic plăcerile ci gândea liber-îndrăzneţ, voia linişte sufletească şi îşi modera instinctele orientându-le spre plăceri calculate.
Caracterizeaza-i in limbajul comun pe aristipienii din juru-ti.