Gunther Anders în cartea Antichitatea omului argumentează
poziţia omului
ca fiind fiinţa invitată permanent să privească imagini ale lumii,
deci să participe, aparent, la întreaga lume (respectiv la ce
ar trebui să însemne întreaga lume) prin toate mijloacele tehnicilor
de reproducere : reviste ilustrate, filme, emisiuni de televiziune.
Generozitatea în a privi este limitată în ce priveşte cunoaşterea
raporturilor din lume şi a posibilităţii decizionale.
Prin imaginile servite cu interpretări i se acoperă ochii.
Această inconomanie, inundare sistematică de imagini pentru a copleși
privitorul, îl sărăceşte lingvistic şi intelectual.
Imaginile poartă pericolul de a deveni instrumente ale idiotizării
(pentru că nu arată interconexiuni precum textele ci)
prin feliile rupte din lume, arătând lumea, de fapt o ascund.
