Hegel doreşte metamorfozarea tensionată a viermelui banalităţii tăvălit în praful singularităţii într-o înaripată cu inima spre cer, dezrădăcinarea spiritului din sărăcăciosul terestrial pentru o încelesterire luminoasă.
Daca cunoasterea activa este mijlocul nostru de apropierea Absolutului atunci ea incorseteaza anumite transfigurari si in noi, iar daca cunoasterea pasiva este contextul catre esenta absoluta ne desparte de ceea ce este in sinele adevarului, ambele apropieri dorite sfarsindu-se de fapt in departari(de adevarul pur).
Drumul indoielii presupune orientarea constienta a spiritului in neadevarul cunoasterii fenomenale presupunand o examinare a totului(incepand de la reprezentari, ganduri proprii sau straine, opinii naturale care pot fi prejucati, neadearuri) prin sine.
„Scopul pentru sine este universalul mort, dupa cum tendinta este simplul impuls caruia ii lipseste inca realitatea lui; iar rezultatul nud este cadavrul pe care tendinta l-a lasat in urma ei…Diversitatea este granita lucrului .Diversitatea este acolo unde lucrul inceteaza, adica este ceea ce aceasta nu este.”Hegel
