buzele fredonează un cântec din frunze
prin noapte angoasele desenează ramuri
fragmentele false aridizează voalul
călugări culminează într-un deşert de beton şi asfalt
dar ea trăieşte şi se deschide un decalaj
în pumnul nopţii de lume
în clepsidra cu ultima cereală a existenţei
dincolo de reamintirea constantă
între zi şi noapte
prin seturi de corpusculi
 | Ligia on ceva-frumos-si-antic.jpg |
 | dyutzza on Rectoru’ Academiei |
| dyutzza on De ce scriu |
| dyutzza on Bagajul cu vorbe |
 | Saiber on Elfa-Limba Academiei |
| Calin on Vocabule Elfa (1) |
| Calin on Vocabule Elfa (1) |
 | pyciu on Introducere în limba Elfă… |
 | crida on Introducere în limba Elfă… |
 | claudiunitisor on Reflexe panegirice |
 | andra on ceva-frumos-si-antic.jpg |
 | Teofil S on Sub egida şarabandei infl… |
| Ligia on Ţi-au ruginit degetele între… |
 | al3x on Elfa-Limba Academiei |
 | yo on Introducere în limba Elfă… |
păcat ca nu înțeleg germana,am considerat-o extrem de poetica