Seara, decupezi frunzele betegite de melopeea aripilor fugărite de cai albi.
Te scalzi în muzeele brazilor cu privirea paraxenită.
Molizii îţi par acadele pe băţ într-un grafiti imens.
Însoţesti cactusat veveriţele păcălite cu pietre ciocnite si te înveselesti cu apă înviată.
Parfumul analfabet lemnicios îti răscoleşte pagina de ieri.
Ţi-au ruginit sunetele în urechi.
Ne-au ruginit tălpile între oglizi.
 | pyciu on Introducere în limba Elfă… |
 | crida on Introducere în limba Elfă… |
 | claudiunitisor on Reflexe panegirice |
 | andra on ceva-frumos-si-antic.jpg |
 | Teofil S on Sub egida şarabandei infl… |
 | Ligia on Ţi-au ruginit degetele între… |
 | al3x on Elfa-Limba Academiei |
 | yo on Introducere în limba Elfă… |
| yo on Introducere în limba Elfă… |
 | krossfire on Pendulaţii între autoritarism … |
| Ligia on Ţi-au ruginit degetele între… |
 | bogdan on De ce scriu |
| piciales on De ce scriu |
| Teofil S on Incertul crizat nelocaliz… |
 | Dragos on Introducere în limba Elfă… |
am ruginit prea des.. uneori… mult prea des…
nu am mai vorbit… parca, de secole…
nu stiu de ce, dar mi-e dor … poate de vina e toamna asta melancolica… ce ma duce prea des cu gandul la serile tarzii, de-acum un an…
… a trecut un an de cand ne stim.
era o zi de toamna… ca si azi…
era ciudat …
si totusi …