Bagajul cu vorbe duminică, noiembrie 22, 2009

 

Efectul caruselui cu injurii şi acuze ce ocupă de cîţiva ani buni avanscena publică românească e acela al desprinderii a cuvintelor de lucruri.

Forţa cuvintelor constă în faptul de a instaura – numind – o realitate.

Ori cuvintele care ne inundă din media nu mai numesc de mult nimic altceva decît vidul ping-pong-ului automat al replicilor la replici. Iar acest vid nu e transparent decît unei lupte care, pe măsură ce se intensifică, îşi pierde tot mai mult miza.

Separarea cuvintelor de realitate blochează accesul la aceasta din urmă (descrierea situaţiei reale a României de azi, a felului în care e afectată de criză şi a orizonturilor de ieşire din ea este inexistentă la nivelul discursului public semnificativ) şi, în egală măsură, lipseşte cuvântul de dimensiunea lui normativă (fapt manifest în eşecul aplicării oricărei legislaţii în viaţa concretă).

Rezultatul: o lume de vorbe care se multiplică exponenţial, chiar şi (sau poate mai ales) după ce cei ce le rostesc nu mai spun nimic. Tot ceea ce se întîmplă în această lume are o aură de ireal şi de neserios. Chiar şi războiul celor pentru care cuvintele sînt mijloace de luptă; chiar şi viaţa celor mulţi pe care estomparea cuvintelor (la contribuie şi mass-media, şi şcoala) îi lasă într-un pustiu al singurătăţii zguduit periodic de fantasmele dorinţelor neîmplinite.

scena grosolăniilor exhibate duminică, noiembrie 22, 2009

Televiziunile şi presa scrisă, a căror resursă de creativitate a fost sterilizată de importarea “formatelor” emisiunilor de divertisment, se întrec (parte din “obligaţii” transparente, dar greu de mărturisit) în a fi cutia de rezonanţă a prezentei agitaţii politice care – cumulată – crează impresia unui haos iminent. Pe de altă parte, “la bază”, în lumea oamenilor omenilor obişnuiţi, efectul politicii este cvasi-nul. Sigur, complicarea fără noimă a legislaţiei, înmulţirea (la crise oblige…) a impozitelor şi inflaţia care-şi rotunjeşte contururile mai ales pe seama produselor alimentare afectează viaţa fiecăruia. Însă, într-o anumită măsură, acestea sînt rele cu care oamenii s-au obişnuit.

Formulele guvernamentale din ultimii ani au epuizat combinatorica posibilă a partidelor eligibile, iar mitul “omului providenţial” a fost demolat cu tenacitate atît de politicienii însăşi, cît şi de mass-media. Drept care lumea ştie că nu vor mai apare (indiferent de alegeri şi de promisiuni) soluţii miraculoase. Ca atare atitudinea populaţiei e mai curînd una una de retragere în pasivitate – atît în ceea ce priveşte munca, cît şi în ceea ce priveşte implicarea civică. Experienţa i-a învăţat pe oameni că atunci cînd se apropie iarna, cea mai bună modalitate de-a supravieţui e hibernarea. Alegerile de azi nu mai stîrnesc entuziasmul de altădată şi e foarte probabil că se vor sfîrşi – indiferent de învingător – cu un rezultat apropiat de egalitate, care va reconfirma disensiunea societăţii şi a clasei politice.