Efectul caruselui cu injurii şi acuze ce ocupă de cîţiva ani buni avanscena publică românească e acela al desprinderii a cuvintelor de lucruri.
Forţa cuvintelor constă în faptul de a instaura – numind – o realitate.
Ori cuvintele care ne inundă din media nu mai numesc de mult nimic altceva decît vidul ping-pong-ului automat al replicilor la replici. Iar acest vid nu e transparent decît unei lupte care, pe măsură ce se intensifică, îşi pierde tot mai mult miza.
Separarea cuvintelor de realitate blochează accesul la aceasta din urmă (descrierea situaţiei reale a României de azi, a felului în care e afectată de criză şi a orizonturilor de ieşire din ea este inexistentă la nivelul discursului public semnificativ) şi, în egală măsură, lipseşte cuvântul de dimensiunea lui normativă (fapt manifest în eşecul aplicării oricărei legislaţii în viaţa concretă).
Rezultatul: o lume de vorbe care se multiplică exponenţial, chiar şi (sau poate mai ales) după ce cei ce le rostesc nu mai spun nimic. Tot ceea ce se întîmplă în această lume are o aură de ireal şi de neserios. Chiar şi războiul celor pentru care cuvintele sînt mijloace de luptă; chiar şi viaţa celor mulţi pe care estomparea cuvintelor (la contribuie şi mass-media, şi şcoala) îi lasă într-un pustiu al singurătăţii zguduit periodic de fantasmele dorinţelor neîmplinite.
e trist. cuvintele ar trebuie sa aiba forta de a le inchide mintea ca un shut down literar oamenilor goi. Nu merita:|.