Un gând care vine seara pe drum ca un om obosit,
caută o chilioară, o scorbură, ceva, să se culce.
Şi nu tremură nici o frunză în preajmă, nici un mal de apă
curgătoare, împrejmuitoare, aşa sunt eu fără Tine, aşa
este inima mea părăsită din nedragoste şi amar.
De ce car în sacoşă cuiele astea, că a fost demult.?
Ionatan Piroşca
… si s-a stins….
[...] nu se mai ascunde sub nicio întâmplare a ochiului şi sub niciun ocean, aşa este evocarea Academicianului Nae. Se poate ca amarul să fi fost măsurat cu paharul ce dădea peste el, dar nedragostea a fost [...]
poate ca Ionatan Pirosca ne va lega mai mult decat altele…