oh picături joi, iunie 30, 2011

plouă cu voci de arhangheli
ca şi când ar fi viaţă nu doar în amintire
şi voi plouaţi întâlniri minunate ale vieţii mele
oh picături
iar arcuiţi norii se pun pe nechezat un univers întreg de cetăţi auriculare
ascultă dacă plouă în vreme ce bucuria şi înviorarea preling o muzică nouă
ascultă cum cad corzile care leagat te ţin sus…

cioplitorul profetic miercuri, iunie 29, 2011

O armonioasă  inscripţie orizontală: şapte caractere largi, una cîte una, care trebuie citite nu de la dreapta spre stînga, ci invers – şi, pe deasupra,
sapte caractere restaurate. Trecătorii strigă:
“Un cioplitor atipic !” şi, fără să afle, nu zăbovesc prea mult.
Voi, oh voi, n-aţi încerca, oare, să tălmăciţi? Aceste semne mari şi de demult, sapte la număr, spun invierea – însoţitoarea paşiilor vii.
Iar dacă, avansate din aerul liniştit către ochi, se desfundă dîn piatră, din lemn, dacă, cu lumină incaltîndu-se, se cioplesc in adîncurile senine,
Este, desigur, pentru a fi citite fara categoriile de spaţiu si de timp.

Frumosul va elibera lumea luni, iunie 27, 2011

Frumosul subiectiv este în ochii noştri şi ne aparţine.

El va fi întotdeauna mult prea personal

şi foarte vulnerabil. Dar Frumuseţea adevărată poate fi privită de orice ochi, dar nu va fi suportată

decât de aceia în adâncimea cărora S-a oglindit…

E Frumuseţea Însăşi,

care se poate plia pe orice privire, indiferent de privitor, “făcându-Se tuturor totul”…

Ionatan Pirosca

parcela înaripării vineri, iunie 24, 2011

 

Spiritul zburdă din  sapienţă  în  sapienţă, precum pasărea din creagă-n creangă.
Dar tot apt pentru moţiune, cu aripa gata să fluture, această mai adîncă şi ultimă propoziţie.

 

freamătă din frunză în frunză pînă la cea dintîi sămînţă joi, iunie 23, 2011

Foc pretutindeni, foc febril de mărăciniş, foc
pe zidurile unde pîlpîie lumina coagulată
ce ajunge să se întipărească, foc
mai departe, care în aşchii urcă şi coboară
muntele pe povîrnişu-i de animare,
fulgi de foc căzînd din ramuri, din arcade.

Albastrul nu face zgomot miercuri, iunie 22, 2011

Albastrul o culoare timidă, fără gînduri ascunse, fără preziceri, fără proiect, care nu se aruncă brusc, dintr-o dată, asupra privirii precum galbenul ori roşul, ci o atrage spre sine, o domesticeşte încetul cu încetul, o lasă să vină pe îndelete, şi astfel să alunece, să se înece fără a-şi da seama cît de puţin.

Albastrul este o culoare potrivită dispariţiei.

Culoarea în care să fii salvat, culoarea însăşi a sufletului după ce s-a dezbrăcat de trup, după ce sîngele a ţîşnit şi toate măruntaiele au ieşit la iveală, buzunare de tot felul, părăsind odată pentru totdeauna mobilierul gîndurilor.

Albastrul este neobosit fugar.

De fapt, nu este chiar o culoare. Mai curînd o tonalitate, un timp, o rezonanţă specială a aerului. Maldăr de lumină, o nuanţă ce se naşte din vidul adăugat altui vid, la fel de schimbătoare şi transparentă în mintea omenească precum în ceruri.

Aerul pe care îl respirăm, aparenţa de vid în care chipurile noastre se mişcă, spaţiul pe care îl traversăm nu sînt nimic altceva decît albastrul acesta terestru, invizibil căci într-atît de apropiat, urmărindu-ne, îmbrăcîndu-ne gesturile şi glasurile. Prezent pînă în încăpere, chiar cînd obloanele sînt trase, iar lămpile stinse, haină uşoară a vieţii noastre.

Jean-Michel Maulpoix 

 

Les pierres parlent luni, iunie 20, 2011

Iarăşi este
cea dintîi dimineaţă, pietrele
cuvîntează,
sînt certitudini
pe jos, păşiţi, nu mai căutaţi
- şi să vă îndrume un iz de niciunde.
Claude Esteban

Poezia ca un aparat cenuşiu vineri, iunie 17, 2011

Poezia,
cînd sub ţeastă îţi bubuie
singurătatea putrezită a fiecărei dimineţi.
La etajul 5 al unui bloc
dintr-un celebru cartier proletar
poezia îţi reface înstinctul migrator
al păsărilor mici, cenuşii.
Cîtă iubire
“Cind toate ne pleacă?
Toate ne lasă?”
(şi era o vreme a cireşelor şi a iederii)
Ce fel de moarte
în obrăznicia ta iepurească
te-a însoţit în anii din urmă,
o, biată spaimă a ţarinei!
Poezia,
cînd sub ţeastă miraculos
te înfrupţi din tine însăţi.
Şi este o vreme a îngheţului şi a ritului,
a biciului care-ţi plesneşte obrazul…

Mariana Marin

ar vedea zăpada topită de soare joi, iunie 16, 2011

cad fulgi albi, pufoşi
cade ninsoarea şi eu mă învîrt
în mînă ţin o pungă albă de plastic
pe care astăzi am dat cinzeci de bani

nu am nimic în ea, e goală
o umflă vîntul cînd mă rotesc şi-mi place
lucrurile din jurul meu încep să-şi piardă dimensiunea
pămîntul e roşu şi nu mai contează

un colţ de acoperiş luceşte-n lumină
un batic de femeie, un nasture de palton
o umbră sinucigaşă se desprinde din urbe
şi-alunecă pe trepte în magazinul universal

Violeta Ion

ca un zid crescut dinăuntru în afară miercuri, iunie 15, 2011

în fiecare dimineaţă ne îmbrăcăm unii ca alţii
ne amestecăm unii cu alţii
pentru cîteva clipe încă ne tăvălim în urmele viselor
de peste noapte
mult mai tîrziu decît niciodată ne întîlnim
“Contele Sebastian”

Viziune marți, iunie 14, 2011

Cuvântul acesta —
peşte eucharistic
dansând
în cenuşa acvariului.
Cristian Badilita

Degradare consimţită şi comentată luni, iunie 13, 2011

Mecanismul care face posibile, simultan, căderea şi literatura ei însoţitoare lucrează cu precizia derutantă a unei busole măsluite. Direcţia e perfect calculată şi riguros falsă. E greu de crezut că există ceva mai subtil şi mai toxic în materie de conduită civică decât arta lamentaţiei româneşti. Un număr înspăimântător de oameni rulează un număr hiperînspăimântător de observaţii finale: corupţie sistematică, minciună politică, fraudă micro-macro.Prima pornire a minţii româneşti e să-şi declare dezacordul cu o lume inferioară şi ireparabilă. Însă marea reclamaţie naţională nu trece pragul care desparte iritarea sceptică de angajamentul deschis. De ce? Pentru că se simte bine în absenţa riscului şi năzuieşte la privilegiul inacţiunii limbute

Lamentaţia românilor exasperaţi de cancerul românesc e o carieră, nu preludiul unei întremări. O carieră urmăreşte un singur lucru: succesul. Iar în acest caz succes înseamnă poziţia de victimă cu drepturi depline de comentator. Aici e de găsit cea mai păzită taină a vieţii noastre interioare. Contestaţia nu contestă, ci lucrează spre a se putea perpetua şi înnădi istoric, până la rangul de condiţie permanentă. Ne dorim, pur şi deloc simplu, să investim în nereuşită, cu argumente aparent contrare. Să demolăm verbal, pentru a nu demola integral. Mămăliga nu explodează, dar analizează

Însă pasul următor e catastrofal. Comentatori profesionişti şi o parte prea însemnată a publicului educat ajung rapid la concluzia că răspunsul cerut de impuritate e perfecţiunea. În această logică, personalul politic mizer urmează să fie înlocuit de o elită fără cusur. Consecinţa: opinia publică şi alegătorii încep să aştepte partidul perfect şi se dedau acestei ocupaţii, bineînţeles, la domiciliu

Ciclul e realimentat şi mecanismul lamentaţiei care se autoconfirmă o poate lua de la capăt. Utopia s-a achitat de serviciul funest cu care a ştiut, dintotdeauna, să împiedice desfăşurarea realităţii, oferind, în schimb, comoditatea idealismului TRU 

telle une flamme effacee d’un regard duminică, iunie 12, 2011

                          În cuvintele vechi ieşite ca şoapte din timp

Mai dăinuie forma clipelor,

Mai tremură ceva, mai străluceşte, mai geme,

Mai poate străbate.

Nu de tot abolite şi nule

Standu-i martore nopţii

Şi martore tuturor celor

Sădite in noapte şi apoi ieşite din noapte

Şi piedute acolo

Şi lăsate acolo

Ca flăcări şterse ale unei priviri.

Petru Cretia

Îngerii cu poeme în mâini sâmbătă, iunie 11, 2011

Cînd eram puşti de liceu citeam aproape numai poe­zie. Mi-aduc aminte că pînă şi în pauze, pe cînd colegii mei mergeau la toaletă să mai tragă o ţigare, sau făceau curte fetelor, sau discutau despre muzică, eu ieşeam din curtea liceului şi-o luam pe străduţele din preajmă, între care fru­moasa stradă a Toamnei, cu un volum de versuri în mîini, din care citeam cu pasiune. Ce-or fi zis trecătorii despre mine? Cred că exact ce ziceau şi colegii mei: un dus cu plu­ta… Mergeam cu cartea-n faţa ochilor, clătinîndu-mă ca un drogat, frecîndu-mi uniforma de ziduri şi garduri, fericit de doza zilnică de poezie pe care mi-o înnoiam mereu. Apoi am scris multă, prea multă poezie eu însumi. Am ajuns să-mi fie silă de ea ca lăptarului de lapte. A trebuit să pă­răsesc zona pentru alte tentaţii, dar, într-un fel, nu cred că am făcut vreodată altceva decît poezie. Azi însă nu mai ci­tesc aşa, pe stradă. Mai citesc, de plictiseală, în lungile dru­muri cu troleibuzul prin oraş, cînd cotrobăi în geantă şi scot una dintre cărţile pregătite pentru cursurile de la faculta­te. Ce-or înţelege tipii care mi se holbează peste umăr din bucoavnele delabrate, lipite cu scoci, de la bibliotecă, citi­te de unul ca ei, cu bluji, cu jacă ? Nu ştiu, dar un lucru mai vreau să spun: că niciodată, niciodată nu mi-e cineva mai drag ca o fată sau un băiat pe care-i mai văd uneori, prin metrou, citind un volumaş de poezie. Ni­mic nu mi se pare, în lumea asta urîtă, mai mişcător, mai adevărat şi mai miraculos. Sînt momentele în care nu re­gret că am fost şi eu, cînd va, în Arcadia. Cărtărescu

Peisaj Nocturn marți, iunie 7, 2011

Mîna uitată în ochii Poetului

pictează un peisaj de grîu şi maci.

Crini negri ca nişte candele-aprinse

fumegă în mijlocul lanului: Taci,

taci, suflete, taci!

… Un înger cu ochelari fumurii

îşi va opri limuzina în grîu.

Manechinele vor părăsi Oraşul

şi vor veni să se scalde seara în Rîu.

Umerii lor dezgoliţi, picioarele lor albastre

vor alerga peste pajişti întinse şi munţi…

Peştii vor pluti pe străzi,

se vor zbate în uşi..

… O candelă de aur se ridică deasupra Oraşului.

Stau culcat în mijlocul lanului de grîu,

cu o carte deschisă pe piept.

Fiecare spic e o lumînare aprinsă de vînt.

Îmi privesc tăcut mîinile

şi mă întreb: Am fost, mai sînt?

Nichita Danilov

seminţe cu aripioare sâmbătă, iunie 4, 2011

Ploaie molâie

un gard de nuiele şubrezit

prin care intra în ograda tot mai multe crengi sălbatice.

Frasinul de un verde întunecat  îţi clatină vârful,

ulmului îi mai creşte un inel sub scoartă,

pentru fiecare frunză timpul pregateşe o clipă

îngrozitoare

a desprinderii de copac.

Ploaia umple niste încălţari rupte

aruncate pe şopron,

cine ştie pe unde umblă picioarele care le-au purtat,

poate au ajuns pe tarâmul fără nori supăraţi, fără neguri şi

noroaie,

seminţe cu aripioare se învârt peste curţi,

ele aduc arţarii în sat.

Irina Nechit

To Julieta sâmbătă, iunie 4, 2011

(1) Turn off the Radio.

(2) Read all the good books you can, and avoid nearly all magazines.

(3) Always write (and read) with the ear, not the eye. You shd hear every sentence you write as if it was being read aloud or spoken. If it does not sound nice, try again.

(4) Write about really interests you, whether it is real things or imaginary things, and nothing else. (Notice this means that if you are interested only in writing you will never be a writer, because you with have nothing to write about . . .)

(5) Take great pains to be clear. Remember that though you start by knowing what you mean, the reader doesn’t, and a single ill-chosen word may lead him to a total misunderstanding. In a story it is terribly easy just to forget that you have not told reader something that he needs to know — the whole picture is so clear in your own mind that you forget that it isn’t the same in his.

(6) When you give up a bit of work don’t (unless it is hopelessly bad) throw it away. Put it in a drawer. It may come in useful later. Much of my best work, or what I think my best, is the re-writing of things begun and abandoned years earlier.

(7) Don’t use a typewriter. The noise will destroy your sense of rhythm, which still needs years of training.

(8) Be sure you know the meaning (or meanings) of every word you use.

C.S.Lewis

Informatii planetare vineri, iunie 3, 2011

6,968,805,180 locuiotori ai Terrei
Din ianuarie 2011 pana in iunie
55,654,836 nasteri
17,658,255 avorturi
155,538 nasteri azi
23,769,833 morti
13,423 morti de foame azi
71,570 morti azi
6,595,780,357 tigari fumate azi pana acum
2,101,138 morti cauzate de fumat in ultimele 5 luni
13,423 hectare de paduri pierdute anul acesta
58,331 specii disparute in acest an
485,212 carti noi aparute in acest an
2,394,348 telefoane mobile vandute azi
163,260,692 calculatoare vandute in acest an

Mai multe detalii…

To Joan Lancaster joi, iunie 2, 2011

You describe your Wonderful Night v. well. That is, you describe the place & the people and the night and the feeling of it all, very well — but not the thing itself — the setting but not the jewel. And no wonder! Wordsworth often does just the same. His Prelude (you’re bound to read it about ten years’ hence. Don’t try it now, or you’ll spoil it for later reading) is full of moments in which everything except the thing itself is described. If you become a writer you’ll be trying to describe the thing all your life: and lucky if, out of dozens of books, one or two sentences, just for a moment, come near to getting it across.

About amn’t I, aren’t I, and am I not, of course there are no right and wrong answers about language in the sense which there are right and wrong answers in Arithmetic. “Good English” is whatever educated people talk: so that what is good in one place or time wd not be so in another. Amn’t was good fifty years ago in the North of Ireland where I was brought up, but bad in Southern England. Aren’t I wd have been hideously bad in Ireland but was good in England. And of course I don’t know which (if either) is good in modern Florida. Don’t take any notice of teachers and text-books in such matters. Nor of logic. It is good to say “More than one passenger was hurt” although more than one equals at least two and therefore logically the verb ought to be plural were not singular was! What really matters is: —

(1) Always try to use language so as to make quite clear what you mean and make sure yr sentences couldn’t mean anything else.

(2) Always prefer the plain direct word to the long vague one. Don’t implement promises, but keep them.

(3) Never use abstract nouns when concrete ones will do. If you mean “more people died” don’t say “mortality rose”.

(4) In writing. Don’t use adjectives which merely tell us how you want us to feel about the thing you are describing. I mean, instead of telling us a thing was “terrible”, describe it so that we’ll be terrified. Don’t say it was “delightful”: make us say “delightful” when we’ve read the description. You see, all those words (horrifying, wonderful, hideous, exquisite) are only like saying to your readers “Please will you do my job for me”.

(5) Don’t use words too big for the subject. Don’t say “infinitely” when you mean “very”; otherwise you’ll have no word left when you want to talk about something really infinite .

C.S.Lewis