ca pe o scorojire până la iubire

Filed under: borcanul cu idei — academicianuNae @ 12:09 am

Încolo clocotim de un dor neştiut ca păsările de zbor. De n-ar fi Cuvântul, propoziţiile ne-ar înghiţi într-o magmă a neînţelegerii, ne-ar sctâlci de nerostire şi de nedor, până la nimic. De ce tragi negrule de verde până se face iarba căprui şi unduirea ei moare? Nu lăsa negrul să tragă de verde.

Be the first to like this post.

Introdu comentariul tău aici...

Fill in your details below or click an icon to log in:

Email (necesar) (Not published)

Nume (necesar)

Pagina web

You are commenting using your WordPress.com account. ( Log Out / Schimbă )

You are commenting using your Twitter account. ( Log Out / Schimbă )

You are commenting using your Facebook account. ( Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

	dan o. on Mstislav Leopoldovich Ros…
	miculteolog on Parachinisis lămâiat
	ana dobrescu on Tratat despre impecabilit…
	PIN-guiţ-I « A… on Dans idiofon
	Sarah on Aşa ceva nu se mai făcuse pent…
	Sarah on Fals
	Camix on Fals
	ghfdnjgdn on Timpul în limba elfă
	V.Iulian on Kavod
	Geoo on Elfa-Limba Academiei
	verdedeparis on şcoala asasinează creativ…
	diana on Te-aş iubi cu trosnet…
	alex_dulcisor on Introducere în limba Elfă…
	Viorel Grecu on pierdută printre pâlcurile de…
	incaunu on La bloc (-ultimul episod-…