
De la o vreme la alta
se înalţă şoldurile
coboară zorile
copiii nenăscuţi ştiu totul
câmpia-i fragilă dedesubtul lor
în aceeaşi seară
se vede se aude se şopteşte se ştie
se înalţă zorile
coboară şoldurile
şi ţipă copiii nenăscuţi
în tabloul cu ramă violetă
Pictorul surâde şi foloseşte
fără greş penelul
la rubrica Fapte (în ceaţă)
şi Acte (tulburi)
din viaţa cotidiană
Petru Cârdu
Am schimbat cuvinte