nopţile ca pisicile se furişează prin gangurile îngropate marți, august 23, 2011

Au mai venit în oraşul acesta făpturi, au lăsat, în camerele din care noi tocmai plecăm, gesturi, cuvinte (obiecte de aer încremenit) pe care să le găsim când ne întoarcem şi au trecut pe străzile acestea printre faţade tăcute sau au stat un timp în pragul uşii de sticlă din colţul cutiei cu multe lumini (unele înăbuşite) privind, poate chiar cu surâs, cum umbrele (pe care ştim şi noi să le aşezăm peste vorbele noastre) se certau, dându-şi uneia alteia peste mâini. şi pe urmă, făpturile acestea au urcat în altfel de cutii (neinluminate, acelea, şi s-au dus) şi noi am rămas şi tot astfel vorbim despre felul în care ar veni în oraşul cu cuburi stângi şi intrate şi asta nici nu înseamnă că se vor aşeza altfel aşezările noastre lăuntrice, dacă şi-ar trece lumina o altă făptură, cu adevărat trecând printre ele (nu agăţându-ne de un braţ străin că să alunecăm prin străzile înclinate, şi colţuroase în treptele vechi, am da mai mult adevăr câte unui ceas, câte unei seri) ar fi ca şi cum, deopotrivă, iar ne-am răsfrânge în vitrinele unor prăvălii întunecoase, dacă am trece pe acolo cu o faţă cu vocea înceată şi moale, care să caute dantele vechi, povestindu-ne cu vorbe moi, altfel accentuate, despre mătăsuri.

Mircea Ivănescu