E timpul să stingem lumina, e vremea să oprim zgomotul apelor
cu paşi mărunţi vine învăţătorul nostru de pretutindeni.
El e zămislit din lut, ridicat de nicăieri din cărămidă.
El e ars de soare, el presărat din rumeguş peste dobitoace.
El e învăţătorul nostru cu şiraguri de cuţite la brâu:
el este chiar el şi o bună parte din noi.
Pe dealuri felinarele vestesc în adâncuri, fântânile amintesc despre adânca lui înţelegere.
Iată-l cum ne loveşte cu blândeţe spinarea
cu aceeaşi nuia cu care căutase apă, pâine sau vin
până când din spinarea noastră ţâşnesc, într-o lumină de sânge,
adevărurile:
apa, pâinea şi vinul, inima şi zvârcolirile ei…
şi noi am călcat peste ape,
întotdeauna pe urmele lui.
Traian T. Coşovei
Like this:
One blogger likes this post.
Am schimbat cuvinte