În lumină,
aripi,
voci mansuete
trepte de arşiţă cuprinse
ne duc tot înainte carnea
iar noi, fără de oase dintr-o dată
ne mistuim mai departe
Curînd doar
ţesătura norilor dintîi desprinşi de cer
pluteşte încă în depărtarea aceasta
într-atît de vie
În care sînge s-a cufundat acest veşmînt ?
Sîntem trei la număr, spuse el surîzînd,
în tăcerea
deja lăsată peste şezămînt.
Like this:
One blogger likes this post.
Am schimbat cuvinte