Rectoru’ Academiei joi, aprilie 5, 2007

Zăngăniturile produse de chitara mea de plumb

încrâncenează trecătorii hămesiţi,

trezeşte vecinii cu conştiinţele somnambulice

şi sparge ferestrele neşterse ale superficialităţii.

Sunetele înalte tropăie

în gândurile îmbrăţişătoare de prejudecăţi.

Vibraţiile acordurilor mele scobesc dur

în simţurile uşor manipulabile ale apropiaţilor

şi străinilor îmbâcsiţi cu parcimonie.

Toţi vor să-mi fure chitara mea de plumb,

deoarece le incomodează sufletele

şi adâncurile pictate cu măşti.

Unii îşi pun dopuri ca să reziste

la disperarea provocată de autenticitate

şi transparenţă.

Sunt înspăimântaţi de auto-analizare,

de privirea în oglinda

tenebrelor,

traumelor,

tulburărilor ascunse

şi de nevoia de dislocare

prin frângere

transfiguratoare.

Simfoniile chitarei produc

încleştări

şi

înlăcrimări,

înfiripări

înrădăcinări lucide.

Scârţâitul notelor ciupite

deznoadă gălăgia izmenelor interioare.
Le este ruşine să înoate departe de mal,

preferând creierele spălate

în locul valurilor reconstrucţiei

sufletului zdrenţuros.

Tresară la vâslitul în armonii

şi la sughiţul aripilor acordate.
Îşi pun perne pe cap

să nu audă ritmurile atipice ale ieşirii din clişee.
Zgomotele chitarei mele obosite

stropesc cu întrebări

pe cei din cămăşile de forţă ale propriilor certitudini.

conu’ Nae Caţavencu