cu scociorâtorul măcelos luni, august 17, 2009

Îmi pun creierașul pe moațe zilele astea încercând să deslușesc taina de dincolo de fotbal. Mai precis, taina suporterilor și relația lor sinergică și elementară cu presa. Afundă treabă și puturoasă, de altfel.

Se făcea că – musai să o luăm pe acest ton de poveste, fiindcă astfel poate prindem valoarea simbolică și arhetipală a pățaniilor – o echipă de fotbal din România (Steaua) trebuia să joace cu una din Ungaria (Ujpest). Armia română declara sus și tare că nu are a se teme de armia ungurească. Deci lucrurile nu păreau să aibă motive să se împută. Asta până ce pravoslavnica presă românească a dat cu nasul de un filon de rating și încasări. Pentru cei care-și mai amintesc – că de săptămâna trecută multe s-au mai petrecut –, niște țicniți (altfel nu știu cum să le spun) au început să umble cu scociorâtorul (ăla de îi mai zice și microfon) printre oameni. Și au prins a-i întreba – țineți-vă bine de fotoliu – cu voce suavă: „O să fie măcel în Ghencea?” De unde a puiat sâmburelul lor cranian asemenea profunzime nu putem pentru ca să știm.

După ce atmosfera a fost ațâțată și zgândărită îndeajuns, aceiași țopârlani s-au pus la taste, așteptând, cu sufletul la gură și saliva șiroindu-le pe bărbie, desfășurarea „acțiunii”. Rezultatele nu au întârziat să apară. Fanii români – mânați mai mult de pandaliile ancestrale ori de euforiile bahice – au proptit de gardul cuștii lor un banner care îi batjocorea pe unguri. Cum presa deja își pregătise ogorul, acum culegea roadele, clătinând cu înțelepciune – acumulată probabil în curs de câteva ceasuri sau zile – din creștet. „Măi, măi, suporterilor decrepiți, asta știți voi să faceți? După ce v-am vorbit de măcel, după ce v-am întărâtat împotriva ungurilor dând pe post înjurăturile lor, voi așa știți să răspundeți? Dar se poate? De unde atâta violență?”

Astfel le grăia, cu dulceață în glas și dojană în peniță, blânda presă zgâtiilor de suporteri steliști. Un ziar cu mare circulație – și ediții gratuite – și-a cerut scuze de la maghiari într-un stil ce oscilează între patetism și aroganță. Citez doar puțin pentru exemplificare:
„…un banner mizerabil, postat lângă tricolorul nostru drag…”

Nu poți să nu te gândești îndată la Cațavencu ce plângea pentru soarta țărișoarei…

„Multora ne este greață de neomenii dintre noi.”

Cât spirit civic! Câtă solidaritate umană! Iată până unde ține umanismul și unde ne-a adus „progresul” perpetuu al societății omenești…

Între timp însă, tot presa românească nu uită să-i mai boscorodească oleacă pe unguri: că sunt amenințători, că sunt cei mai duri, că etc. De ce musai să le spună toate astea? Chiar pot fi considerate aceste parade de puberi tardivi – pe care le fac suporterii – informații?… Nu puteam exista fără înjurăturile ungurilor din Gara de Nord? Era musai să umble pipițele alea să vorbească despre măcel și alte chestii nasoale, zâmbind tâmp și naiv?

Povestea noastră (chiar dacă și-a pierdut din graiul mieros de cum a început) ajunge și la momentul care îmi dă cele mai mari bătăi de cap. Mă tot socotesc cum de jandarmeria, care era de față și care reprezintă statul român, nu a cules pur și simplu bannerul respectiv și să-l expedieze la reciclat textile. Forțele de ordine erau cele care puteau să stingă în fașă „subiectul de presă”.

De altă parte, dacă se știe că numai niște huligani au putut concepe acel soi de mesaj, cum se face că toată lumea îi dă atâta importanță? Dintr-odată, derbedeii se văd în centrul atenției. Se vorbește că cei care au debitat inepția respectivă sunt o minoritate, însă această minoritate se consideră că a fost în stare să jignească o țară. Ca să întărească ideea, s-a trezit și ziarul de care vă ziceam să își ceară scuze.

Dacă o familie are un copil mai debil, își cere scuze și explică stânjenită, dar nu dă comunicat de presă. De altă parte, atâta vreme cât nu s-a produs nicio daună ireparabilă, oricine ajunge să sufere vreo ofensă de la un copil debil nu-l ia în serios. Or aici nu există decât vexațiunea teoretică, fără alte complicații, și aceasta venită dintr-o genune a minții câtorva teribiliști. Chiar nu pot pricepe ungurii că respectivul banner n-a fost scris de „blajinul” popor român?

Se pare însă că scandalul a atras suficient de mult atenția încât să se pună problema sancționării echipei românești. Și totodată destul încât să-i întărâte și pe maghiarii de acasă. Probabil că și presa lor sportivă e la fel de avidă de oarece sânge proaspăt.

După ce mi-am încârligat neuoronii și am încercat să precep ceva, m-am ales cu următoarele constatări. (1) Instituțiile prin care statul exercită autoritatea legală nu pot/nu vor să aibă inițiativă, ci trebuie, probabil, să primească vreun ordin cu două zile înainte. (2) Presa este vârâtă până peste cap în tot rahatul ăsta care i se datorează într-o bună măsură. Dar se ascunde – prost și neconvingător – după pretenția că n-a făcut mereu decât să informeze. A făcut: a instigat! O parte dintre gazetarii fără discernământ pot fi considerați autori morali ai acelui banner! (3) Există o adevărată nevoie de a fi ofensat și de a lua în serios orice inepție. Acesta e spiritul veacului. Nu pricep nicicum de ce ar trebui ca un popor întreg să se victimizeze sau de ce simt nevoia unii să ia apărarea nației maghiare, din moment ce știm cu toții că acel mesaj nu este unul reprezentativ pentru atitudinea românilor față de maghiari. Această nevoie de a explica și disculpa e mai degrabă acuzatoare.
Până la urmă, parcă totuși este ceva între români și unguri, altfel n-ar avea sens toată tevatura. Unii își amintesc de autonomie teritorială, alții de Ungaria mare. Așadar, deși ne dăm drept frați europeni, continuăm să „valorificăm” vechile sensibilități. Problema nu s-a rezolvat în profunzime, ci doar la nivelul aparențelor. Dacă ce spun eu nu este nicidecum adevărat, atunci rămâne un mister cum poate să se ofenseze o națiune întreagă din cauză că o mână de rătăciți cu mintea a născocit un text de tipul: „maică-ta e proastă”. Cum misterioasă rămâne și nevoia pe care o resimte cealaltă nație de a se scuza că are în componență și derbedei sau oligofreni. De parcă cineva s-ar aștepta să nu existe asemenea specimene… ©Teofil Stanciu

noapte intredeschisa luni, iulie 13, 2009

************************************************************

[aici trebuia sa fie poza cu o noapte intredeschisa.de ce aici ? si cine zice ca trebuia neaparat? prea multe poze ne incarca cu pozne. te referi la o noapte pe jumatate deschisa ? de ce ai pus punct dupa prima propozitie. du-te tu zi-mi unde vezi tu propozitia si eu iti arat unde e punctul.Eu vad doar punctul negru si nu vad holistic.Holi-ce?nu ma lua tu cu neologisme ca nu ma poti impresiona.m-ai prins.am memorat dictionarul cu neologisme sa iti cumpar simpatia.ce ieftina m-ai crezut.Stai mah ca nu am scris cu diactritice.Eh, daca or fi avand stoluri de capacitati in cap si daca si-or da cu capul de propria lor inteligenta incomoda or avanta cu aripile sa intealega si scrisul fara diactritice.tu de ce ai pus punct dupa a saseapropozitie unde trebuiasapuiunsemnal intrebarii.iara il tzuci pe trebuie.si mai esti si tare, ma iei cu de astea ce se numesc stiintifico-fantastico-ortografierico ortopedicooo,o sau ortoepico sau punctuatico sau apunctuatio si, fara si, punct.punct.punct ?

******************

Este noapte.Era noapte.Acum e intre noapte si zi.E ora cinci si douazeci de minute si 59 de secunde.A trecut ultima secunda.E si douazeci si unu de minute.Unde ? Pe ceasul meu. Dar nu am ceas. Pe calculator in dreapta jos, sta la colt cu mainile-i ridicate si genunchii dezgoliti pe boabe de porumb ruginit de soarele bolund.Bine, bine te invarti pe acii printre tenchi, dar ce e timpul ? O fi el masurat de ceasornicar.Ori nu o fi ?Dapoi ce inseamna a fi ?

*******************

Mi-a inghetat timpul in ochi.Bah, e noapte.Pe cine faci tu bah ?bah esti tu.Oricum noapte nu mai e afara.noaptea inca mai e afara.noaptea e si inauntru si afara.noaptea e numai inauntru ochilor orbi la inautru.noaptea e afara acolo unde inauntru si afara nu exista.ce-i asta, ex-,-is-,-s(ta),-ta.[?/

***************************************************

Printre blocuri se auzea un strigat.e precis unul care cauta prin gunoaie si a gasit o comoara.eh, poate e unul caruia i s-a furat cardul de la banca transilvania.oricum bine ca i s-o furat ca si asa era gol.doar e criza.da toata lumea face crize de isterie sau histerie, nici nu mai stiu cum se scrie de cand fac spume la gura.alerg catre geam sa verific cu simturile.nu-l vad. si de fapt nici nu am alergat, hiperbolizam doar ca sa ma aplauzi.de ce nu scriu cu litere mari?nu stiu.stiu(ca), stiu, dar crezi ca-ti spun. nici sa ma platesti. aaa, nebunul ala.ce-i cu el ?eh, nebun is io.era glasul celui ce striga in pustia de asfalt si betoane.striga atipic ca e noapte.Bah e noapte.striga din ce in ce mai TARE.TAre.tare.si inca striga de vreo cateva ori:Noapte buna.Asa vrea el sa-i fragmenteze pe cei care au noaptea in ochi si intunericul pe plapuma ? dar hai sa nu vorbim de plapuma ca e foarte cald in blocurile comuniste.e cald de ti se desfoliaza pielea de pe tine.e cald de se coc rosile verzi invinetite cu eu-uri.Eu-l tau nu-l stiu.de fapt te arat cu degetul si te impung pentru ca nici eu nu mi-am descoperit eu-l.la geamuri si la balcoane ies oameni somnorosi dupa reluarea telenovelei de la 3 noaptea.barbatii inchid repede tv-urile cu animale incaldurate cu carapace aproximativa iluzorie umanitatii. copii  speriati de fulgeratul vocii lui vor sa vada si ei dar nu ajung nici la calorifer, nici tata nu-i ia pe umeri.atunci ei scutura patutzul si aceste scuturaturi il trezesc ca batranul de la etajul 3.acesta crede ca e cutremur. are el mania de a se vedea bolnav cand de fapt e sanatos. bine sa recunoastem e bolnav el dar nu fizical ci metafizical.ce misto suna, dar n-am inteles cuvintul cu care te dai rotund sau patrulater vopsit cu rosu.batranul suna la salvare.alo, vai ce ma doare inima, sa vedeti asa tare ma doare incat tot blocul se cutremura.la telefon centralista smurdului nu aude nimic.are mp4-le in ureche si asculta o melodie house pentru ca e tura de noapte si se gandeste la casa daca au inchis copii gainile, de fapt daca au inchis geamurile sa nu ploua si daca au inchis usa la Narnia, ca nu cumva sa intre tunetele gandirii incomode.batranul neauzind nimic crede ca a impresionata pe cea de la capatul firului care duce asa rapid sunetul si pune receptorul, dar punandu-l cu neatentie va plati mai multi bani, ca si asa e egoist si are.are o pensie mare. si manca pe banii copiilor si vecinilor. asteapta salvarea, care a m-ai venit de vreo 30 de ori si i-au zis ca e perfect sanatos. dar el nu accepta. ei nu stiu cat sufera el in cap si ca de fapt a avut atac cerebralo-cardiac. copii lui si-au inchis celularele sa nu-i mai auda vocea belicoasa cu care juca teatru mai bine ca horatiu malaiele.hopa, hopa se gandeste poate ca pe drum ambulanta a luat foc de la un tunet.aude ceva si incet incet i se clarifica in cap.Noapte buna. o voce de bas.Da, ce, e noapte ? Nici nu stiam? Si e buna ? Poate chiar e buna.dar stai ca nu mai simte nimica nici la cap nici la inima.are o noapte buna pentru o secunda.a si trecut secunda.Vocea aia care ma bruia apartine singurului om lucid din apropiere.si ala nu sunt eu.

**********************************

**************************

************

********************************

*****************************************************

©Copyright Kierkegaard Socraticul

Solomon Marcus (înariparea eşecului în educaţie) marţi, aprilie 14, 2009

Academicianul Solomon Marcus cartografiază trăirea noastră într-o lume în care greşeala este asimilată cu o infracţiune, cu un păcat, în cel mai bun caz cu o inadvertenţă. De multe ori, greşeala este ruşinoasă, iar teama de a nu greşi îi inhibă pe mulţi oameni în încercarea de a se implica într-o acţiune inedită.  Faptul este foarte vizibil la scolari, mai ales la cei mici, care-si reprima tentatia de a pune intrebari de teama de a nu comite cine stie ce greseala. Intregul sistem de evaluare la diferite tipuri de examene si concursuri este bazat pe baremuri elaborate in raport cu greselile si insuficientele posibile. Referentii care au de stabilit calitatea unei lucrari propuse pentru publicare intr-o revista de specialitate acorda o atentie deosebita eventualelor greseli si gradului lor de gravitate. Traficul rutier este controlat in mod riguros prin reguli care privesc atat pe pietoni cat si pe conducatorii de diferite tipuri de vehicule, iar abaterile de la aceste reguli constituie greseli cu statut de infractiune si sunt sanctionate in raport cu gravitatea lor.

Statutul negativ al greselii este vizibil in toate traditiile, in mituri, in religii, in folclor. Chiar in zicala de origine latina conform careia „a gresi este omenesc“, statutul negativ al greselii este prezent, numai ca i se acorda uneori circumstante atenuante.

Eludarea acestui fapt produce pagube imense sistemului educational. Greşeala şi eşecul sunt preţul inevitabil pe care trebuie să-l plătim pentru îndrăzneala de a gândi cu capul nostru, de a nu ne mulţumi să repetăm cele spuse de alţii. Fără dreptul de a greşi şi de a eşua, gândirea noastră nu se poate mişca de la rutină la iniţiativă personală şi de aici la descoperire şi la invenţie . Mai mult, numarul esecurilor este, de obicei, mult mai mare decat cel al reusitelor. Plasandu-ne in cazul limita in care nici o incercare nu are succes, vom observa ca esecul in incercarea de a raspunde la o anumita intrebare ascunde de multe ori elemente interesante in raport cu o intrebare diferita de aceea care ne-a preocupat initial. Vorba „unde dai si unde crapa“ este tocmai expresia acestei situatii. Gandirea personala incepe cu libertatea de a (ne) pune intrebari. Intrebarea este forma cea mai simpla a spiritului critic si a creativitatii. Pare un truism, dar esecurile in educatie se datoreaza in buna masura evitarii modalitatii interogative, sacrificate in favoarea modalitatii imperative. „Sa se arate ca“ este preferat lui „Este oare adevarat ca?“. Verificarea unui enunt stabilit de altii este preferata descoperirii pe cont propriu a enuntului respectiv.

Spiritul de inventie este mai greu de evaluat pe baza de baremuri prestabilite, de aceea i se prefera cel de conformitate cu ceea ce au inventat sau descoperit altii.

Dar ceea ce se intampla la nivelul marii creatii stiintifice sau artistice este valabil si la nivelul proceselor de invatare pe care le parcurg scolarii. Invatarea autentica este numai aceea activa, care te asigura ca poti reconstitui pe cont propriu un rezultat, o idee, o notiune, o teorie, deci ca esti in stare nu numai s-o reproduci ca formulare, ci sa dovedesti ca ai inteles-o, propunand o prezentare alternativa, personala a ei, stabilindu-i explicit corelatii care altfel ramaneau implicite, furnizand exemple inedite. Acest tip de invatare creatoare nu este posibil fara libertatea de a incerca o abordare proprie, fara dreptul de a esua in aceste incercari si de a comite greseli. Aceasta tatonare are toate trasaturile unui joc, dar nu un joc de tipul sahului, in care se actioneaza pe baza unor reguli prestabilite, ci un joc in care eventuale reguli urmeaza a fi gasite chiar in procesul sau de desfasurare. Jucatorul, adica cel care invata, care cauta, este ghidat de bucuria curiozitatii sale si de libertatea de care beneficiaza in acest scop iar rasplata consta in satisfactia de a intelege un lucru pe care anterior il ignora.

Sa rezumam: invatarea, gandirea personala, creativitatea presupun o punere concomitenta in miscare a libertatii de intrebare si de cautare, a dreptului de a gresi si de a esua, a practicii ludice si a spiritului critic.

(Bibliografie: Paradigme universale III. Jocul)

Iconicitate paternalista luni, octombrie 20, 2008

Micule teolog iti doresc crestere in patrologia si apologetica transpusa in spatiul interuman prin instrumentarul mozaicat al construcţiei de tip epistemico-filosofic.

Frederic Durrenmatt si matura dupa cortina cu masca de gaze duminică, iunie 1, 2008

Intenţia era ca fiecare act să fie jucat la alt etaj, tot mai înalt, într-un turn ce se înalţă spre cer, trece prin nori, se avântă în vidul spaţiului până când actorii nu mai apar pe scenă decât cu măşti de oxigen, fără a mai putea fi deosebiţi unul de celălalt. Sunt ultimii oameni care, prin construcţii tot mai îndrăzneţe, continuă să se înalţe pe schele tot mai periculoase, fără să înceteze munca la turn, până când, epuizaţi, fie se prăvălesc la pământ într-o cădere de câteva zile, fie ajung să se usuce pe fondul negru ca smoala al cerului, atârnaţi pe schele în dogoarea soarelui. Nabucodonosor – regele Babilonului, care a subjugat întregul pământ şi a obligat popoarele să construiască imensul turn, pentru că el, dintr-un nemăsurat dispreţ faţă de sine, voia să cucerească cerul şi să-l ucidă pe Dumnezeu, creatorul acestei lumi absurde – îşi atinge singur ţelul. Căţărându-se epuizat dintr-o adâncitură – o umbră pentru sine însuşi – el stă acum pe o scenă goală, pe acoperişul lumilor, cu o sabie doar în mâna dreaptă. Îşi smulge masca de oxigen de pe faţă. E singur. Ţipă – nici un răspuns. Îl provoacă pe Dumnezeu la duel. Tăcere – nici măcar un ecou. Duşmanul nu se arată. În sfârşit, din vidul cosmic îşi face apariţia o siluetă – mai întâi difuz, apoi tot mai clar – începe să prindă contur – un moşneag cu faţa stinsă, îmbrăcat exact ca Nabucodonosor, într-un soi de costum de astronaut, doar ceva mai prăfuit, mai uzat, vechi de mii de ani, cufundat în sine, măturând nişte atomi, fără să-l bage în seamă pe rege.

„Unde e Dumnezeu?” întreabă Nabucodonosor. Bătrânul se opreşte din măturat, priveşte intens în vidul din jur.

„Habar n-am”, răspunde acesta într-un târziu.

„Dar tu cine eşti?” mai întreabă regele. Un rânjet apare pe faţa bătrânului, un râs mut, ce se şterge apoi.

„Predecesorul tău”, răspunde bătrânul, măturând în continuare, ridicând câţiva atomi de pe podea.

„Eu sunt Nabucodonosor!” strigă regele Babilonului în liniştea fără de margini, „am construit turnul, am ajuns la cer şi acum îl caut pe Dumnezeu, cel dintâi răufăcător, ca să-l omor!”.

„Asta am încercat şi eu cândva”, îi răspunse bătrânul, mormăind monoton ca pentru sine. „Demult, am subjugat şi eu pământul şi am constrâns popoarele pentru a încerca imposibilul – să construiesc un turn înalt, fără margini, pentru a cuceri cerul. Ca şi tine, am construit şi eu în spaţiul nemărginit; acum însă tu, Nabucodonosor, regele Babilonului mă vei elibera – e rândul tău să mături acoperişul lumilor.

„Dar n-are nici un sens!”, ţipă Nabucodonosor.

„În neant nimic nu poate avea vreun sens”, răspunse bătrânul, predându-i regelui mătura, după care se îndepărtă; doar paşii săi mai răsună stingher, tot mai stins. Nabucodonosor aruncă mătura cât colo, rămânând nemişcat. Trec câteva secunde ce par să dureze o veşnicie – regele îşi priveşte sabia din mâna dreaptă, apoi priveşte la mătură, după care înfige sabia în podea, se apropie de mătură, se apleacă, o apucă şi începe, ezitând, munca sa absurdă; se îndepărtează treptat, măturând scena, pierzându-se în neant; devine o umbră, fiind înghiţit de griul monoton al veşniciei, până când şi pe el îl va elibera într-o bună zi un al treilea constructor al unui alt turn şi pe acest un al patrulea şi aşa mai departe, în viitorul fără de margini. Doar sabia, înfiptă în mijlocul scenei, mai vibrează uşor, un obiect lipsit de semnificaţie.

Inimi fardate cu umbre duminică, aprilie 20, 2008

Pentru Anca Lupu

Microfoane atarnate de tavan

Inregistrand pe discurile durerii

Lumini injunghind perdele rupte

Oase zrobite fara onoare

Nori tremurand, salbaticind crucificarea

O privire inveselind incrucisarea

Inimi perplexe si pardosite cu superficialitate

(cu)cuie (i)rationale impazind multimile

Fluturii negrii zbierand sonoritati tristande

Flaute angelice trezind

Metamorfozarea nebagatului in seama…Inviat

Nocturna sub degetele lui Wladyslaw Spilzman sâmbătă, martie 22, 2008

Decorul terorii: Ofiţerul german îl provoacă pe evreul Spilzman, supravieţuitor al ghetoului şi al gazării, să cânte la pian. Degetele încep să-i tremure la atingerea clapelor după doi ani de anchilozare. Unghiile mari şi cu straturi de murdării îngreunează tensiunea sangvină.

Camera este fără sticle la geamuri, iar ciocănelele umflate datorită igrasiei opun rezistenţă la apăsarea clapelor.

Wladislaw cântă vibraţiile care îi salvează viaţa: Noctura lui Chopin in Do diez minor (in video-ul de mai sus este chiar Spilzman în interpretarea proprie a melodiei).

Sunetele subtile şi fragile ale corzilor dezacordate umplu apartamentul şi casa scărilor, plutind înspre ruinele de vizavi, apoi se întorc ca un ecou mut, melancolicizat, urmate o tăcere sumbră, stranie, penetrând în suflurile nefeshului.

Sunete de pufuleţi şi cretă (pe un ritm aleator) sâmbătă, martie 15, 2008

1. Cum mă simt?

Pinter Bela es a csemetek – Igazi gyumolcs

Mintha egy másik bolygóról jöttem volna, sokszor úgy érzem magam.

(Traducere: mă simt uneori de parcă aş veni de pe altă planetă)

2. O să ajung departe în viaţă?

BarlowGirl – Surrender

My hands hold safely to my dreams

Clutching tightly not one has fallen

So many years I’ve shaped each one

Reflecting my heart showing who I am

Now you’re asking me to show

What I’m holding oh so tightly

Can’t open my hands can’t let go

Does it matter?

Should I show you?

Can’t you let me go?

Surrender, you whisper gently

You say I will be free

I know but can’t you see?

My dreams are me. My dreams are me

3. Cum mă văd prietenii?

Rugăciunea – Bitza

Pot doar sa sper c-o sa fiu judecat prima oara liber,

Prima oara sincer, indiferent de cate lucruri am in portofel

Sau de faptul ca sunt imbracat un pic alt fel.

Pot sa sper pan’ la capat, stiu ca nu ma-nsel,

Lupt pan’ la capat, sunt cu mine sincer

4. Mă voi căsători vreodată?

Across the Sky – Broken World

Promises shattered

Answers don’t come

Friends say goodbye

Plans come undone

Dreams get crushed

Lies get told

Words can turn cruel

Hearts can grow cold

In a broken world where we cry to feel

Some hope that helps these hearts to heal

You’re my strength, You’re my refuge

In a broken world, I’m holding to You

5. Care e povestea vieţii mele?

30 Second to Mars – The Kill

Come, break me down

Bury me, bury me

I am finished with you

Look in my eyes

You’re killing me, killing me

All I wanted was you

I tried to be someone else

But nothing seemed to change

I know now: this is who I really am inside

I Finally found myself

Fighting for a chance

6. Cum era în liceu?

Pink Floyd – One Slip

One slip, and down the hole we fall

It seems to take no time at all

A momentary lapse of reason

That binds a life for life

A small regret, you won’t forget,

7. Cum pot avansa în viaţă?

Michelle Tumes – The Light

All the people sitting in the darkness (Shine the light)

Stand up and share a little brightness (Shine the light)

In a world that grows so faint and dim

I believe this light will enter in

8. Care e cel mai fain lucru la prietenii tăi?

David Ryan Harris – Don’t look down

Telling you…

Don´t look down

Don´t feast your eyes on things that are on the ground

And if it gets hard to focus

When you´re driving almost at the speed of sound

Feeling nowhere bound

Remember what I told you

And don´t you dare look down

9. Ce se preconizează pentru weekend?

Linking Park – Numb

10. Ce cântec te descrie cel mai bine?

Manau – Mais qui est la belette

J’entends le loup, le renard et la belette.

J’entends le loup, le renard chanter

J’entends le loup, le renard et la belette.

Manau viendra les gars.

Manau viendra les gars.

C’est à ce moment-là qu’il faut lever les bras.

J’entends le loup, le renard et la belette, mec.

J’entends le loup, le renard chambrer.

Si tu ne comprends pas désolé,

je ne vais pas toujours t’expliquer.

Le deuxième degré déjà acquis dans nos pensées.

C’est net et même si je me la pète,

voilà que je me répète,

je suis vraiment trop bête,

il faut que je m’arrête.

A force de me prendre pour la vedette,

je suis devenu la trompette.

11. Cum îmi merge în viaţă?

311 – Amber

Whoa, amber is the color of your energy

whoa, shades of gold displayed naturally

you ought to know what brings me here

you glide through my head blind to fear

and I know why

whoa, amber is the color of your energy

whoa, shades of gold displayed naturally

12. Ce melodie îmi vor cânta la înmormântare?

Pachelel – Canon (D-orchestra)

13. Cum mă vede restul lumii?

Incubus – Drive

Whatever tomorrow brings, I’ll be there

With open arms and open eyes yeah

Whatever tomorrow brings, I’ll be there

I’ll be there

14. Voi avea o viaţă fericită?

Delirious – Every little thing’s gonna be alright

There’s no-one else to blame

I live my life between the fire and the flame

I’ve built my house where the ocean meets the land

It’s time to live again, pull my dreams out of the sand

Let your world be full of colour

I will carry you, if you carry me, yeah

Every little thing’s gonna be alright

15. Ce cred prietenii cu adevărat despre tine?

Dire Straits – Where do you think you’re going

I understand your changes

Long before you reach the door

I know where you think you’re going you

I know what you came here for

And now i’m sick of joking

You know i like you to be free

Where do you think you’re going?

I think you better go with me

16. Sunt persoane care mă doresc în secret?

Edward Grieg – Slovak Philarmonic Orchestra

17. Cum să mă fericesc singur?

3Doors Down – Here without you

Everything I know,

and anywhere I go

it gets hard but it won’t take away my love

And when the last one falls,

when it’s all said and done

it get hard but it won’t take away my love

18. Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?

No Fear – Rasmus

No Fear

Destination Darkness

No Fear

Destination Darkness

No Fear

PS. Dacă nu venea leapşa de la tinerii Doamnei: chaos_and_smiles şi omul cu chipuri, nu răspundeam.

Trimit ritmul sunetelor de pufuleţi şi cretă la:

http://camix.wordpress.com/

http://verdedeparis.wordpress.com/

http://intrealtele.blogspot.com/

http://inggrids.blogspot.com/

http://benderaleosha.blogspot.com/

Ştiri, de uitat cu piciorul la ele duminică, februarie 17, 2008

Aristotel vorbeşte de mirarea tâmpă, acea mirare care te loveşte pe la 17:00 şi 19:00. Acolo, avem ştiri distorsionate şi exagerate, încărcate cu un ton fatalist care să te provoace la înlăcrimare.

Informaţii parţiale şi nesemnificative, încălţate cu disproporţionalităţi. (Non) Ştiri cu popcorn şi seminţe.

Satisfacţii morbide când Bărbulescu îi dă cu toporu’ în cap lui Frunză, în timp ce era la cârciumă.

Şi trasmisiune directă de la pisica salvată de şoareci şi din Tismania de la Conferinţa despre flori.

Informaţii care contribuie realmente la deciziile cotidiene.

Asistăm la apogeul voyerismului. Acea bizară şi patologică curiozitate de a şti totul despre toţi, dar nu şi despre sine.

Filozofie medievală pentru Gigi şi Gioconda duminică, februarie 10, 2008

Pentru a recunoaşte oamenii de tip Gigi, vă rog ascultaţi melodia

următoare a lui Alexandru Andrieş (până la capăt) şi citiţi postul

şi comentariile sub titlu’ în offside cu mintea şi fault cu gura.

Gioconda încorsetează tipologia celor cu expresivitate însufleţită

de mister şi un surâs abia schiţat. Nomada gânditoare care se dă

cu parfum de plop.

Albertus Magnus a afirmat despre Toma D’Aquino că este

un bizon taciturn care va umple întreaga lume cu mugetul său.

În cartea Despre fiind şi esenţă, Toma păşeşte încălţat

cu bocanci metafizici, pe terenul fiinţării ca fiinţare.

Fiecare lucru este ceva care este şi, oricare ar fi esenţa lucrului

considerat, aceasta nu include niciodată existenţa lui. Toate a căror

existenţă este alta decât esenţa lor îşi primesc existenţa de la

altcineva. Ori ceea ce este de la altcineva nu poate avea cauza

primară decât ceea ce este prin sine. Trebuie să existe,

ca o cauză primă a tuturor existenţelor de acest gen,

o fiinţă în care esenţa şi existenţa să fie una. Această fiinţă,

spunea Toma D’Aquino, noi o numim Dumnezeu.

Buhă cu pantaloni scurţi luni, februarie 4, 2008

Pentru Cobârzan Vlad Alexandru

Toate în cameră sunt mute: patul mai moale decât doresc,

biblioteca împăturată, chitara încrucişată, biroul trudit,

dulapul cu haine puţind a eleganţă şi laptopul îmbătrânit pe parchet.

Afară, toate sunt surde: blocuri comuniste şi parcări învelite în orbire.

Ceasul a secundat de 24 de ori după ora 2. Umplut de nesomn,

m-am pus la termopan să scriu.

Mă piţiga metafora noctură a luptei lui Iacov cu Îngerul.

Caloriferul lăptos, care în zilele trecute a divorţat de mine,

acum îmi oferă buchete de zambile.

Stricâdu-mi ochii cu lumina lămpaşelor sărăcăcioase şi depărtate,

purced a scrie la lumina mobilului cu taste dizolvate.

Scriu pe Abaddon. Privesc la strada nudă şi observ din când în când,

pâlcuri de cutii cu roţi, majoritatea făcând parte din seria limuzinelor

autohtone (tradus dacia) care îşi cară bulibaşii (tradus petrecăreţii)

şi întârziaţii elitlizaţi, taximetrişti îmbătându-se cu milioane.

Nu mai aud orologiul boţit de parazistismul molatic.

Din canal, aerele calde mă ispitesc cu mărul nelucid al adormirii.

Protipendadă şi candelabre ascunse marţi, ianuarie 15, 2008

 

După presiunile d-lui Andrian Năstase şi ale avocaţilor dumnealui, am fost nevoit să cenzurez următorul pamflet, pe care l-am scris pe când el era mai în vogă:

 

Tamara, tamara
Mi-a furat inimioara
Şi pensioara
Cărând vioara.

Mătusă, mătuşă,
Nu mai sta pe tuşă
Că te prind în uşă
Fără bănuşă.

………………, ………………..,
Cu expoziţii pe mase,
Mulţimi de case
Şi scuzări fabuloase.

Cutia pandorei
S-a deschis,
Coarda corupţiei
S-a desprins.

Din plin
Oratorie şi opulenţă
Mai lin
Onestitate şi organizare.

Nepotism, mătuşism,
Minciunism şi ciocoism,
Toate amalgamate
Şi cu puşti preparate.

 

P.S. Pentru Andrei Gheorghe

Între culori şi scriituri miercuri, ianuarie 9, 2008

 

acele ceaiuri cu aburi între mânecile noastre de pulover
s-au strecurat sub formă de copii visând
zburând asimptotic nefericirii
am stat multă vreme după perdele
între culori şi scriituri
ore de petrecut în locuri de promenadă
corpurile noastre nu mai erau carne
ci fiinţări în coincidenţă cu spiritele noastre
ţi-am prins mâna ce strângea pensula de albastru
şi-au devenit degetele noastre cuvinte
de roşu arzând pentru un a fi al acumului
copile de nisip copile de val copile de vânt
păsările negre au fost suflate toate
când cuvântul meu şi culoarea ta s-au apropiat

 

Poemul este întocmit de Adi Dobre, cu care sper o întâlnire de rime şi violoncel.

Rontzăituri din douămiişepte luni, decembrie 31, 2007

Zăpada înfrigurată de tristeţe

Zăpada de nisip

Lumina se trezeşte

Îmbrăţişez ceva ce nu simt

Lenin şi răzbunarea privighetorilor

Wurmbrand, verişorul lui Steinhardt

În offside cu mintea şi fault cu gura

Noroaiele seninătăţii

Fac ce vreau, dar ştiu ce fac

Când broaştele cântă frumos

Valsând sub priviri angelice

Mai gras ca porcul (eutanasiat)

Amintiri parcelate

Ce-şi doresc bloggerii?

Pălit de placa de surf

Pensiile private şi prostirea publică

Iubire, bibelou de porţelan

În aşteptarea vacilor lui Pişta

Betzi-moschea

Şi profii chiulesc câteodată (Holocopyast)

Hitul albinoilor

Inspirat de cetatea Oradiei

Un Wanderer care ne aeriseşte – Steinhardt

Jocul ielelor din Burzuc

Steinhardt si ecumenismul

Homosexualitatea păcat. Un articol pentru care Constituţia încă nu mă taxează

Nae… Spune pe bune

La bloc (-ultimul episod-)

Roşia Montana şi CIA-NU-RA

Ninge în iunie? Da.

S-a înălţat o stea

O duhoare plăcută

(Idila care nu va apărea la Din dragoste)

Văleleu Referendoomul

Die Schöne blaue Donau

Filozofia n-a murit

Diagnoze la Varadinum

Cui bono fuerit Băsescu?

Numărul preferat a lu’ Nae

Ce muzică ascultă Zoe?

O gândire nisipoasă

Întunericul. Preşul Luminii.

Ţop Ţop şi Iepuraşul Salvator

Ferestrele mute din Academie

şi altele…

În offside cu mintea şi fault cu gura luni, noiembrie 12, 2007

 

 

Scriu acest post, conştient fiind că Gigi Becali nu mă va mai sponsoriza în viitor şi nici nu mă va mai primi ca şi consilier al lui.
Este un personaj pitoresc care amuză pan’ la lacrimi de balaur.

Are o gargară atât de luxuriantă a caraghiosului, ilogicului, încât nici nu necesită comentarii:

 

Nici nu ştiţi ce sensibilitate am eu în suflet, dar nu ştiu să mă exprim. Dacă aş şti, m-aş exprima mai frumos decât Liiceanu şi Pleşu.

Nu mai e mult până mai e foarte puţin.

Cu vocea mea, vând de rup!

Oricine are dreptul să fie mai bogat decât alcineva.

Puterea îţi dă putere numai dacă eşti puternic pentru poporul tău.

Tatăl meu a fost împăratul localităţii în care m-am născut, iar mama mea a fost regina balului din acea localitate.

Mass-media, după părerea mea, înseamnă televiziunile unde oamenii văd în direct pe oameni.

Ştiţi cât de mult scuip eu televizorul la mine acasă? Cum văd un nenorocit care

vorbeşte de binele public, cum îi trag un scuipat.

Mitică Dragomir este acelaşi pentru toţi şi diferit pentru fiecare.

Atunci când sunt supărat, mă retrag între oile mele şi mă liniştesc.

Oamenii de afaceri din Romania au cu toţii interese de grup personale.

Acest Cocoş e un papagal (referindu-se la un business man).

Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor.

Sunt într-un război al dreptăţii cu toată majoritatea din ţara asta, curată şi necurată.

Sabia mea e sigura dreaptă şi luminoasă.

Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulţi parteneri de afaceri. Oameni serioşi,

din lumea interlopă.

Becali e un brand. Eu, la Avicola Iaşi, pot să fac pui Gigi Becali, dacă vreau.

Bodu ăsta e ca un copil infantil.

Eu în tinereţe eram amfitrion pe oriunde mă duceam.

Eu cu viaţa mea, în fiecare dimineaţă de când mă dau jos din pat, fac istorie.

Eu sunt preşedintele preşedinţilor preşedinţilor.

Steaua nu-şi murdăreşte tricourile decât pentru sume care merită.

Două ore şi jumătate eu n-a existat nici o secundă în care să fiu campion.

M-am certat şi cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligrofen, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat.

Am citit Manualul războinicului luminii cu două markere. Cu galben am subliniat pasajele care mi-au plăcut şi unde m-am identificat cu eroul cărţii, iar cu verde pe cele care nu mi-au plăcut şi nu le-am citit.

 

Şi închei tot cu o vorbă de-a lui: Care-i problema?

 

Noroaiele seninătăţii luni, noiembrie 5, 2007

 

“Nu ştii că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

 

Ştiaţi că noroiul de care îi ferim noi pe copii conţine o bacterie care luptă împotriva depresiei?

S-a descoperit acest lucru perplexitor, în urma unor studii serioase. Cercetătorii de la Bristol Univesity şi de la University College din Londra au descoperit că bacteria Mycobacterium vaccae are acelaşi efect asupra creierului ca şi antidepresivele. Aceasta activează celulele cerebrale crescând producţia de serotonină.

Nu aţi observat ca boschetarii, vagabonzii din ganguri is non-stop happy?

 

Acum înţeleg mai bine viziunea din prinţ şi cerşetor, în care continua să se joace în noroi şi să se bucure.

 

Şi după aceea, sunt plăcintele de noroi. O! Noroiul, nu e nimic mai plăcut; ne bălăcim şi ne tăvălim prin noroi.

 

Taci odată, mă faci să-mi lase gura apă! Dacă aş putea! O! Dar măcar numai o dată, o singură dată, să mă îmbrac ca tine, să alerg cu picioarele goale, să tropăi, să mă rostogolesc în noroi, fără ca nimeni să mă împiedice, fără ca nimeni să-mi zică ceva, mi se pare că aş sacrifica coroana.

 

Pentru a putea experimenta bucuria şi seninătatea nuferilor, e nevoie mai întâi de o bălăcire şi scăldare în noroi.

 

Probabil de aceea, cei de la Apă şi canale ne trimit la robinet uneori apă şi noroi .

Fac ce vreau, dar ştiu ce fac miercuri, octombrie 31, 2007

Către Guiness World Records,

Vă anunţ că duminică am adunat un grup mare de români făuritori, care împreună suntem demni să intrăm în Cartea Recordurilor, datorită celui mai lung lanţ de pre-zervative.

Prezervativul este una dintre modalităţile eficiente de a stopa răspândirea virusului HIV, (alături de Abstinenţă şi Fidelitate). E oarecum adevărat substratul că noi vrem plăcere, dar fără consecinţe.

Ne-am adunat bloggeri, tineri, voluntari de la ong-uri, vedete şi oameni obişnuiţi pentru a realiza lantul de 3,2 Km.

Avem dovezi: filmri, poze şi martori. Noi românii, trebuie să intrăm şi noi în această carte, nu doar pentru corupţie, hoţie şi nesimţire, ci şi fiind luptători ai luminii şi vieţii.

Mă duc acum să fac ce vreau, ştiind că cel mai bun anticoncepţional e dragostea conjugală.

Zoe

Valsând sub priviri angelice joi, octombrie 18, 2007

“E toamnă, ţi-au ruginit privirile în ochi,
mi-au ruginit cuvintele pe gură,
exişti, inexist –
doi crini şi-o singură crucificare.” (Cristian Bădiliţă)

După baletul cu solul, încerc să pictez în cuvinte mozaicate priveliştea fresh, aerată a Dornei.

Decupez frunzele betegite de cântecul în La minor al unor aripi fugărite de cai albi.

Mă scald în galeriile brazilor cu privirea intrigată.

Molizii îmi par acadele pe băţ, într-un grafiti imens.

Îmbrăţişez alunele împachetate în gratitudine faţă de Arhitectul divin.

Însoţesc cactusat veveriţele păcălite cu pietre ciocnite şi mă înveselesc cu apă fieroasă-natural.

În vârful căpiţei cu fân, bătrânica visează la telefericul orientat spre pinii adormiţi.

Verdele negalonat e înscăunat şi sărutat de soare.

Vacile blindate saltă să fie pozate.

Pe vibraţia inimii, ciripituri se înghesuie slobozite.

Parfumul analfabet de lemn îmi răscoleşte pagina de ieri.

Pletele îmi dansează în vântul înserării.

Pârtia e pecetluită de behăituri calculate.

Plâng a tămăduire zgomotele cuminţi.

Apa semiotică, dată cu marcar maro, se bălăngăne-n afară, chelind anapoda sfârşitul scrierii.

Phoenixiana într-una duminică, septembrie 2, 2007

Poezia este “sculptată”, înaripată de Camelia Luncan, membră a comunităţii Cuvinte la Schimb.

 

E singurul lucru pe care îl văd
pe mare
Restul s-a făcut triunghi
bermudian
Un vapor cutremurat în două
care îmi furtună simpla barcă.
În ea stăteam trează
până acum.
Îmi întind vederea în jos
până dincolo de apă
să strig
cele două vieţi de navă
care se epavă
până la capătul treziei.

De atunci, visez întruna
phoenixiana readucere
la suprafaţă
de o mână uriaşă
într-una.

Ch-est-ionar duminică, iunie 3, 2007

 

 

 

1. Cât timp petreceţi în faţa televizorului într-o zi?

• Sub 1 oră
• 2-3 ore
• Peste 3 ore

2. Care sunt mijloacele de informare la care apelaţi frecvent?

• TV
• Radio
• Ziare şi reviste
• Internet
• Cărţi
• Filme

3. Care este ultimul eveniment politic important pe care vi-l amintiţi?

 

4. Care instrumente media din cele de mai jos le veţi folosi cu preponderenţă în următorii 5 ani?

• Internet
• Radio
• TV
• Ziare şi reviste
• Cărţi

5. Aveţi acces la Internet la domiciliu?

• Da
• Nu

6. Cu ce scop navigaţi pe Internet?

• Informare
• Autoeducare
• Divertisment
• Relaţionare
• Altele (care?)

7. Vă doriţi un sistem HD-TV? De ce?

 

8. În ce măsură sunteţi satisfăcut de conţinutul programelor TV la care aveţi acces?

• Foarte puţin sau deloc
• Puţin
• Mediu
• Mult
• Foarte mult

 

Ocupaţia…………
Vârsta……………..
Localitatea de reşedinţă……………………………..

 

 

Ninge în iunie? Da joi, mai 31, 2007

“Un cântec despre oameni, despre timp,

despre noţiunile simple, rădăcini ale amplelor vise”

Nichita Stănescu

 

Ninge cu salcâmi,

ninge cu cântece fără cuvinte,

cu visuri ucise,

lacrimi înviate,

aripi zdrobite,

iubiri retezate,

dureri secate şi

inimi căzătoare.

ninge.

S-a înălţat o stea [ In memoriam:( ] luni, mai 28, 2007

Azi am fost la înmormântarea unei persoane dragi inimii mele: Buna Paul. Nu mi-a fost bunică, dar m-a iubit că o bunică. Mereu m-a încurajat zâmbetul ei deosebit şi perseverenţa ei.

De vreo 16 ani, în fiecare dimineaţă de la 5:30, se ruga… şi ziua o continua la fel… Rugăciunea i-a fost stilul de viaţă. Ploaia a fost îmbrăţişarea cerului pentru ea.

De obicei, plâng rar, dar acum lacrimile n-au putut rămâne înăuntrul meu.

N-a căzut această stea, ci s-a ridicat pentru o fericire veşnică!

Mis Music luni, mai 28, 2007

 

Vineri, lângă Lotus, a avut loc un concurs muzical de interpretare.

 

Juriul a fost prezidat de d-na Monica Molnar (majoritatea elevilor dânsei au ajuns mari muzicieni pe plan naţional şi internaţional – aştept să văd ce va fi şi cu una din surorile mele .

 

Menţiune (Premiu special) a fost acordat Florinei Ban (din trupele Aria 22, Cifra perfectă şi colaboratoare Punct Ro).

 

P.S. Ce bine că am avut scaun.

Die Schöne blaue Donau luni, mai 14, 2007

 

Mulţimea, îngrămădită pe piaţă, soarbe frumuseţea acestei călduţe seri de Mai. Un domn cu cioc, cu ochelari şi cu pălărie de paie, se răsteşte la un băiat de prăvălie, zănatec, cu şorţ verde, care se tot înghesuie înainte:

Ia ascultă, măi băieţaş!! Eşti chior?

Da’ ce, dom’le??

M-ai călcat pă bătătură, bată-te…

Iartă-mă şi ‘mneata; n-am ochi la piciere.

 

Poetica transmoderna joi, mai 10, 2007

Vineri, 11 mai, la ora 17:00, într-o sală din Cetatea Oradiei, Ionatan Piroşca îşi lansează un nou volum de poezii: Ferestrele Împărăţiei.

 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la poezie contemporană, mă gândesc la Ionatan.