Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Ferestrele mute din Academie Joi, Aprilie 5, 2007

Filed under: borcanul cu idei — academicianuNae @ 9:10 pm

ferese-2.jpg

Io râvnesc să ajung bogat ca Gigi Becali: să mă pot juca cu maybachurile precum cu matchboxurile. Eu doresc să devin manelistă sau gunoieră, că mare diferenţă de miros nu prea există (semeni prostie, culegi vijelie). Eu intru în politică: dau din mâini, râgâi la problemele patriei, citesc ziare, dorm, spun prostii şi mai primesc şi bani mulţi pe deasupra (sau chiar pe dedesubt). Mamă, în sfârşit suntem 6666 de membri Harry Potter pe hi5! Vreau să mă fac vrăjitor când voi fi mare şi să merg la o facultate de vrăjitorie (Aşa, poţi concura la oricare specializare, iar banii tăi vor fi vrăjiţi).
Tată, eu vreau să mă fac Fântânar-Bond. E simplu: iau o tonă şi jumătate din muniţia rămasă de la al doilea război mondial şi… Boom! o fântână de 8 metri se face.
Eu mă fac pompier. Când sunt cazuri reale, mă deplasez cu slow-motion, ca să mă păstrez pentru concursurile de pompieri profesionişti.
Je mă îndrept către medicină. Scot o afacere, am vorbit cu soacra mea care lucrează la morgă şi nu prea are de lucru (întotdeauna îmi plăcea să mă joc cu foarfeca în grădină). Io mă opresc la facultatea care e mai aproape de gară, doară n-o să car prea mult traista greoaie. Eu mă căsătoresc cu muma pădurilor şi, ca urmare, păzesc rămăşiţele de păduri europene ale ţăranului intelectual (exemplu: Ion).

Domnia mea se va face română şi acesta îmi va ocupa toată timpul. Nu mă las până nu ajung pionier: să pun pioneze sub cei care au mai mult ca mine. Când voi fi mare, vreau să mă fac mic. Me doresc sa fac Scary Movie 5 in colaborare cu Bin Laden. Eu vreau să mă fac miner, ca să mă pot izola mai bine de bârfe şi să pot medita mai mult la Dostovieski. Eu vreau să fiu cel mai mare roman: Mi-s Garcea, văru’ lui Bulă.

Doresc să devin taberist: să-mi las barbă, să fac faculta de teologie şi, de fapt, să fac emisiuni. Eu nu mă las până nu ajung şşşoptitor: să le divulg celor de la CNSAS toţi foştii colaboratori ai securităţii. Vreau să lucrez la spălătorie de maşini. Nu vă faceţi probleme, clorul care rămâne îl arunc pe robinete. Tânjesc să ajung curajoasă precum acea babă dochie care, la 90 de ani, a sărit ieri cu paraşuta de la 5000 de metri. Eu mă fac distribuitor sub acoperire. Îi scutesc pe cei care stau la rând în parcuri cu bidoanele de alimentare gratuită. Eu, Dejeu, să pot asculta mai multă muzică de 50 de cenţi. Toată viaţa am tânjit să ajung prezentator. Azi, în Arad, este o ceaţă puternică care va persista pentru câteva zile (Realitatea – fum puternic mirositor, provenit de la groapa de gunoi care a luat foc).

Eu vreau să fiu broască (Atunci când Garda Mediului a fost sesizată datorită poluării şi îngreunării respiraţiei, ea s-a liniştit, observând că broaştele din apropierea gropii n-au murit, ci continuă să danseze de fericire. Deci, în weekend, e timpul cel mai prielnic să vă scoateţi broaştele la plimbare!).
Eu nu vreau să mă irosesc, doresc să mă înrolez în ACADEMIA NAE.

Observaţii publicate şi în Reper, 2006

Anunțuri