Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Steinhardt si ecumenismul Joi, Iunie 28, 2007

Filed under: buzz(e) — academicianuNae @ 9:48 am

ecumenism.jpg

A fost botezat de un preot ortodox, de doi preoţi catolici, de doi uniţi şi de un protestant.

Steinhardt credea din inimă şi cuget în ecumenism. Susţinea că Unitatea Bisericii nu va putea fi realizată doar prin conferinţe teologale, ci printr-o acţiune supranaturală a Duhului Sfânt.

Pornind de la formula lui Pavel Evdokimov, care afirma că unitatea treimică a dumnezeirii poate fi realizată şi în eclesiologie, Părintele Nicolae vedea ortodoxismul, protestantismul şi catolicismul ca trei ipostaze ale aceleiaşi credinţe unice.

Catolicismul ar reprezenta mai mult organizarea şi orânduirea, rânduiala; protestantismul – harul şi credinţa personala, iar ortodoxismul – duhovnicia, cumpănita soluţie la mântuire prin har, credinţă şi fapte bune.

Monahul Delarohia tânjea după ecumenism cu toată virtutea gândirii lui, înţelegându-l ca o lucrare a inimilor creştine (după modelul primilor creştini)  şi nu o tranzacţie realizată de exegeţi profesionişti.

Anunțuri
 

La bloc (-ultimul episod-) Marți, Iunie 19, 2007

Filed under: boltari de hartie — academicianuNae @ 4:17 pm

cartier-misto.jpg

 

Toată lumea cantă pok cu vecinii de la blok.

 

Fiecare fiinţă, conlocuitoarea dreptunghicului habitat, are o istorie, o lume ciudată. Unii prin spitale de nebuni, altele la colţurile vilelor. Încearcă unii să se sinucidă, alţii pregătiţi să facă nunta, mor. Oameni cu cancer, cu paralizie, cu probleme. Adventişti, charismatici şi de alte nuanţe. Câini, sconcşi şi şerpi care nu mor, bătăuşi şi superficiali. Bogaţi şi frumoşi, săraci şi urâţi, puţini preafericiţi şi mulţi preacurvari, bebeluşi şi titani, prieteni cu primaru’, cu pastorii, cu controlorii. Oameni reci şi oameni care te salută de sărbători. Profitori şi furăcioşi la greu… unii mari fotbalişti şi discotecari. (Anii), unii stau după blocuri toată ziua, alţii nu au voie să iasă nici la cumpărături.
Salut pe toată lumea, căci nu îmi cunosc toţi vecinii, doar vin şi pleacă. E bun vinul dulce la Împărtăşanie. Am parte de show-uri, circuri carnavaliceşti, bully pe gratis: soţii bătute de beţivi, uşi sparte, manele la maxim, prostie trâmbiţată şi miros cumplit de transpiraţie rumegătoare, de fumuri duale şi de mâncare întorcătoare de stomacuri, de fiere pe dosul dosului. Îmi vine să vomit. Aş vrea să inventez un dispozitiv de depistare a vecinilor sâcâitori şi inutili în comunicare. Până atunci, mi-am scos soneria şi dau muzica la up, însă, când tre’ să vină poştaşul, camuflat în blând, îl aştept cu braţele deschise şi linişte de mormânt. Uneori, aş tot prefera să-l văd acolo, la 3 m sub pământ, unde nu va mai trebui să plătească la Romtelecom, Orange, RDS, curent, apă etc…
Azi mi-a mai murit o vecină. Oare câţi din blocul meu vor muri până când mă voi trezi din amorţeală, indiferenţă şi inconştienţa conştientă?

 

Acum când timpul a pierit Luni, Iunie 11, 2007

Filed under: bulevarde parfumate — academicianuNae @ 10:47 pm

ingeras.jpg

Poemul este creat de Ruben Laţcău, amic al Academiei Nae

Acum când timpul a pierit
Acum când noaptea a venit,
Când, zburând din nou aripi,
Văd visele, visele veşnice,
Cum curg uşor peste lume
Împrăştiind nisipul ca pe dune,
Fir cu fir, făcând un munte,
Îngropându-mă pe mine în el
Nimic, nu simt defel,
Decât sângele visurilor moarte,
Ucise de a lumii soarte,
Simt doar mirosul merilor,
Din grădina îngerilor,
Simt doar lacrimile sfinte,
Curse din aceste morminte
Unde dorm odihnite,
Ale mele visuri iubite,
Simt doar parfumul teilor,
Din poveştile zmeilor,
Simt vântul ce plânge,
Cu zgomot în munte se frânge.
În visele mele văd munţii,
Văd câmpia vastă a minţii,
În mintea mea, văd drumul,
O, Doamne, văd tronul,
Aud susurul blând al verii,
Libertatea lipsei poverii…

Şi mă trezesc în iarba verde,
Mă uit la cer, sunt nori,
Fluturi în grădina de meri,
Bătând din aripi colorate,
Peste florile ornate,
Şi visurile mele, stau liniştite,
Ele nu ştiu că vor rămâne aici,
Ele nu cred că voi uita pe veci,
În grădina aceasta însorită,
Ele nu cred că voi uita de soartă.

Dar se duce, ca timpul vara,
Şi mă trezesc singur într-o gară,
Fără de vise, singur pe-o bancă,
Şi văd trecând trenuri grele,
Le văd urlând, mă uit prin ele,
Şi văd fricile, ascunse în colţ,
Le văd venind înspre mine,
Cu parfum de moarte în vine,
Rânjind mişelnic se năpustesc,
Şi-n acel moment doresc,
Să fiu în grădina cu fluturi,
Şi-nchid ochii, ca să văd merii,
Şi simt cum mă-nconjoară,
Acel parfum, acel miros de vară.

Şi deschid din nou ochii,
Şi nu mai sunt în gara morţii,
Am ieşit din lumea fricii,
Acum mi-e frig în tărâmul verii,
A venit iarna cu al ei ger,
Mă uit din nou la cer,
Nu mai e albastru, cu nori,
E greu, de plumb, fără cocori.
E tristă grădina acum,
În mijloc este un drum,
E drumul iernii, drumul rece
E drumul viselor mele,
Drumul pe care voi merge,
Voi merge în căutarea verii,
Undeva voi găsi merii,
Voi găsi visele stând în iarbă,
Se vor uita la a mea barbă,
Şi vor veni la mine,
Atunci in mijlocul ierbii,
Voi vedea iarăşi fluturii,
Şi voi visa, Doamne, din nou

Voi fi bătrân…