Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Zăpada înfrigurată de tristeţe Marți, Decembrie 25, 2007

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 11:51 pm


urşi dansând

fâlfâieli ale aripilor neîntrupte pictând

amintiri aproape îngheţate

o cântare traspirată

cândva,

într-un decembrie întristat

plâng după îmbrăţişarea Sa

când faţa mi se încălzea

cu alb

figuri de ceară zâmbind

perpendicular pe memorie

pe marmura ştearsă

colierul fericirii

ascuns în ceainicul îngheţat

cândva,

într-un decembrie înseninat

Anunțuri
 

6 Responses to “Zăpada înfrigurată de tristeţe”

  1. anaayana Says:

    Amintirile devin uneori străini de care ne lovim şi avem impresia ca-i cunoştem de undeva.

  2. Am citit un poem fain de Cristi Badilita :

    Iarna, cât aştept iarna!
    Atunci păsările clocitoare
    mi se întorc în creier
    şi toate mă încălzesc pe dinăuntru
    şi mă gâdilă de nu mai pot
    cu aripile lor mătăsoase.
    Domnilor, vreţi să vedeţi cum arată
    pe bune paradisul?
    Luaţi un topor şi spargeţi-mi ţeasta!
    Altceva nu mai am a vă spune.

  3. dyutzza Says:

    sau poti fi si trist..sau poate nu trist. doar o clipa dintr`un continuu prezent. eu vad iarna ca pe o intoarcere in noi.
    ..introspectie.

  4. Leonida Says:

    uneori oamenii se inseala
    fie ca sunt slabi
    fie ca nu sunt atenti
    uneori oamenii ranesc
    ca mine
    sau ca tine
    sau ca el
    uneori oamenii nu pot ierta
    de mai mult de trei ori
    fiind prea mici
    in asteptarile lor
    uneori oamenii iubesc sincer
    de cele mai multe ori mint
    de cele mai multe ori
    se lauda
    cu neaverile lor
    uneori oamenii se tem
    si atunci trag o linie
    cu creta
    ca la o scoala
    a unor sabloane
    uneori oamenii nu inteleg nimic
    uneori oamenii se vaicaresc
    de bube fabricate
    la comanda disperarii
    uneori eu las de la mine
    las sa fiu injurat
    las sa fiu judecat
    de copii
    las sa fiu de rasul tuturor
    fiindca afara de sinceritate
    altceva nu am
    dar nici altceva nu mai am
    demult
    uneori imi cer iertare
    in fata pruncilor
    am fost judecat pe nedrept
    pentru amagire
    uneori oamenii trec pe langa mine
    ca niste creste de val
    eu ii iubesc
    dar mai putin
    decat l-am iubit
    la 20 de ani
    pe Dumnezeu
    zic adio inchipuirilor
    pruncilor indiscreti
    zic adio inchipuirilor
    pruncilor semetiti
    intru euforia vecina eforilor
    adio zic epigonilor
    adio zic vecinilor lacomi ai fericrii subtiri

  5. anaayana,
    iscusita deschidere ai facut, strain-o 🙂

    Alex,
    ?

    dyutzza,
    eu toamna adun spicele introspectiei.

    Leonida,
    ai talent scriitoricesc. press on…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s