Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Buchete de inimi Duminică, Aprilie 27, 2008

Filed under: bulevarde parfumate — academicianuNae @ 2:50 pm


Tone de pietre rostogolind ciudatenia

Suspendand gradini de inimi

Inmiresmand canturi imbracate-n flori

Imbratisand lipsa de trup

Reveland celor 4 aripi albe

Intrebari rujate cu lacrimi

Bandijonate de buba (im)posibilului

Anunțuri
 

Inimi fardate cu umbre Duminică, Aprilie 20, 2008

Filed under: Uncategorized — academicianuNae @ 2:14 pm

 

Microfoane atarnate de tavan

Inregistrand pe discurile durerii

Lumini injunghind perdele rupte

Oase zrobite fara onoare

Nori tremurand, salbaticind crucificarea

O privire inveselind incrucisarea

Inimi perplexe si pardosite cu superficialitate

(cu)cuie (i)rationale impazind multimile

Fluturii negrii zbierand sonoritati tristande

Flaute angelice trezind

Metamorfozarea nebagatului in seama…Inviat

 

Inimi gelate cu roşu Duminică, Aprilie 13, 2008

Filed under: bandajul serilor — academicianuNae @ 8:59 pm

 

Pentru M. L.

Trecutul rămase în urmă plumburiu

Pe dolorosa gelată cu duritate violândă

crucile îngheţate de ură zgârâiau cerurile

Plâns-au îngerii cu întuneric

Iertări şi izbăviri vibrat-au picurii de sânge

Îmbrăţişând inimile fardate cu iubire

 

Chitara de plumb Duminică, Aprilie 6, 2008

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 9:35 am

A trecut un an de când am văzut becul de 80 de watzi al maternităţii bloggeriale.

Ca şi embrion înaripat de urechi, am primit cadou o chitară de plumb.

Zăngăniturile produse de chitara mea de plumb încrâncenează trecătorii hămesiţi, trezeşte vecinii cu conştiintele somnambulice şi sparge ferestrele neşterse ale superficialităţii.

Sunetele înalte tropăie în gândurile îmbrăţişătoare de prejudecăţi.

Vibraţiile acordurilor mele scobesc dur în simţurile uşor manipulabile ale apropiaţilor şi străinilor îmbâcsiţi cu parcimonie. Toţi vor să-mi fure chitara mea de plumb, deoarece le incomodează sufletele şi adâncurile pictate cu măşti. Unii îşi pun dopuri ca să reziste la disperarea provocată de autenticitate şi transparenţă. Sunt înspăimântaţi de auto-analizare, de privirea în oglinda tenebrelor, traumelor, tulburărilor ascunse şi de nevoia de dislocare prin frângere transfiguratoare. Simfoniile chitarei produc încleştări şi înlăcrimări, înfiripări în rădăcini lucide. Scârţâitul notelor ciupite deznoadă gălăgia izmenelor interioare.

Le este ruşine să înoate departe de mal, preferând creierele spălate în locul valurilor reconstrucţiei sufletului zdrenţuros. Tresară la vâslitul în armonii şi la sughiţul aripilor acordate.

Îşi pun perne pe cap să nu audă ritmurile atipice ale ieşirii din clişee.

Nu mai vreau să cresc: îmi dau în cap în fiecare zi cu blocul de patru etaje orientat spre Nord.

Zgomotele chitarei mele obosite stropesc cu întrebări pe cei din cămăşile de forţă ale propriilor certitudini.

Au trecut 20 de ani de când am ieşit cu capul înainte din lichidul amniotic.

Respir încă în allegrouri purtate de vocabule măturate de vocale între-deschise.

Am primit cadouri azi: abţibilduri cu primăveri, fulare de nărnii albe, cactuşi împachetaţi în zambile, frunze cu miros de insectar şi balcoane cu aer de vară.

 

Gânduri cu picioare frânte Marți, Aprilie 1, 2008

Filed under: bandajul serilor — academicianuNae @ 10:56 am

picioarele-mele-de-elf-frant.jpg

 

Mă culc prăbuşit pe tavanul de sticlă gotică din care tencuiala răguşită
se desprinde precum un înger tuşind de sete.
În şifonier caut hainele pătate de sânge accidentat
dar le găsesc pe toate albe ca ghioceii înflorind în copaci.
Gândurile înţepenite au picioarele tăiate de simţirile jucând ca rollercoasteru’.
Mă plimbăresc cu trăsura bucuriei de patru ori
pe când maşinile se ascund în garajele penibilului lustruit.
Am vrut să trec Mureşul not însă rechinii mi-au muşcat piciorul drept.
Şchiopătez.
Şchiopătez să nu strivesc sărutul suferinţei de pe talpa sufletului.
Pe faleza diguită şi difuză găsesc cele două inimi înlăcrimate
în ciuda ghidărilor catastrofale şi suspinelor dezacordate.
Luminile nebunatice îmi aruncă gândirea zdrobită pe skateboard.
E seara domnilor. E rece în Ratzio Beach. E seară rece pe scaunele incomode
la gândirea poemelor, închise faţă de violoncelul trist
şi cuvintele zbierânde cu forme desenate artistic.
Bistran caută portocala uitării liniştitoare.
Dobre o îmbrătişare pe ritm de bongosuri.
Vali îmi dă un scaun şi o prajitură neagră.
Viviana un ceai şi o felie de seninătate împăturită.
Lavinia o întrebare la care nu i-am răspuns decât general.
Gabi mă despovărează de geanta albastră ca Bostonu’ şi
Ştefan orchestrează un sforăit calm pe ritm de rock.
Mă trezesc cu ciripitul păsărilor vrăjite de verdeatza pozată şi
alerg cu gândurile frânte să-mi regăsesc picioarele lucidităţii.