Partajând timpul în două inimi Luni, iulie 21, 2008

Prietenia presupune o relaţie care nu depinde de o anumită schemă.

Antoine de Saint-Exupéry înţelegea prietenia ca fiind timpul petrecut împreună cu acel ceva sau cineva.

Prietenia e făcută din atenţie şi răspundere. Ea presupune să ştii să taci şi să opreşti turuirea fără număr. Altfel, e un balet de bule, fiecare fiind prins în jocul lui mental.

Când vorbeşti, cauţi să te convingi pe tine de aceleaşi chestiuni.

Când taci, îl vezi pe celălalt şi problema. Doar aşa vine ceva înspre tine. Înţelegi cealaltă persoană doar când ştii să o asculţi.

Poţi să-l ajuţi pe celălalt mai mult decât poate el din locul lui.

Înţelegerea prespune mai mult decât să-i dai semnificaţie, decât să percepi mesajul decompozabil logic. Are de-a face cu trecerea dintr-o minte în alta, dintr-o inimă în cealaltă, dintr-un trup în altul.

Compătimirea e doar o înţelegere într-o manieră organică care gândeşte: „Bine că nu sunt în locul lui. Vai ce trist, dar asta e.„

Pe când compasiunea presupune înţelegerea autentică a durerilor.

Atâţia prieteni ai câţi ai ajutat şi câţi te-au ajutat.

Ajutorul e împlinirea prieteniei ce rezultă din timpul petrecut împreună înspre aceeaşi destinaţie.

-idei de Mihai Maci adaptate

Protejat: cruciade ale inimii în acordările luminii Miercuri, iulie 16, 2008

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Parolă:

Idei liofilizate Marți, iulie 8, 2008

Pentru What Did You Expect, Soul:

Zgomote surde împestriţau buimăceală din umbre

cufundate în păianjeni cu împânziri dezarmante

îmbibate în sensibilităţi abstracte fără pete şi plete

Acvarii fără peşti, dar pline cu bule palide de oxigen

împodobite cu vitralii lichide de forme provinciale

reverberau foşnete de senzaţii digitale

Reţele complicate de sulf dreptunghiular şi nelustruit

turnând umflături şi cârpiri descompuse

carenând surescitari şi critici inepuizabile

spiralări de ziare vechi acoperind ciclopicele idei

Ascensorul fără butoane Marți, iulie 1, 2008

În faţa ascensorului, mă împiedic de un câine debil care e în derivă, simţind mirosuri translucide de pe urmele melcilor cu bale glaciale.

Urcând, mă gândesc că viaţa e o peripeţie sentimentală cu liftul raţiunii curbate între etajele intermediare ale evadării din clopotele monotoniei.

În locul butoanelor, găsesc flori cu mirosuri de lămâi şi vibraţii enigmatice.

Mă injectez cu pierderea coordonatelor de convenţionalitate pentru a mă vindeca de cancerul pateticului.

Tremurul gândurilor cu zâmbet a la flori de soare gimnastichează spaţiul.

Draperiile picăturilor de stări zimţate dezvelesc culisele eliptice cu colaje de culori deschise, propulsându-le spre fluierături neînghesuite.

Cu paşi cilindrici, mă apropiu de penultimul etaj al numerelor de ceară.