Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

fugi umbrelate Marți, Septembrie 30, 2008

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 7:58 pm

Cosânzeana vroia să emită strigăte violente şi prelungi

dar buzele ei au fost cusute într-un zâmbet

A vrut să fugă spre singurătate

dar trupul i s-a făcut moale

a dorit să guste moartea

dar realmente ea nu a trăit niciodată…

 

şleampete fără pete Luni, Septembrie 29, 2008

Filed under: borcanul cu idei — academicianuNae @ 5:03 pm

 

 

 

 

 la perimatul dezbaterii livrescului de carton pernicios
 
 
 
 mă dau de-a valma cu offurile
 
 
 
 din vârful muntelui Beter din Shir Hashirim
 
 
 
 până la angajamentele vlăguite şi surmenate
 
 
 
 ale potenţelor glisate
 
 
 
 doar entuziasmele burlesciene pedalând pe vene
 
 
 
 şi atavismele ivite că ciupercile halucinogene la jumătate de octombrie
 
 
 
 mă reaprind să urc spre Devenire
 

 

 

Cristina Macovei se toarnă-n forme noi Joi, Septembrie 25, 2008

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 7:18 am

Priveşti înainte

răsărituri cu mâneci lungi

şi clopuri verzi

Priveşti înăuntru

Frunzele cântă suprize

şi smochinele vibrează înstelări

 

Dmitri Shostakovich

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 7:14 am

Pentru Csaba,

Dmitri Shostakovich s-a născut la Podolskaya Ulitsa în Petersburg pe septembrie 25, 1906.
Sunt puţini compozitori din sec XX comparabili cu el ca importanţă şi nici unul ca popularitate.
O popularitate care a început foarte devreme şi nu s-a estompat nici după moartea lui,
survenită în 1975.A compus 15 sinfonii, 15 cvartete de coarde, 6 concerte instrumentale,
balete, muzică de film şi alte 200 de compoziţii.Fiind şi pianist, în 1927 a obţinut o menţiune
la Primul Concurs Chopin, unde l-a cunoscut pe dirijorul Bruno Walter.Walter a fost impresionat
de calitatea unei partituri a tânărului de nici 20 de ani ( Simfonia nr.1 în fa minor op. 10)
şi a cântat-o curând după acea la Berlin.Partea a doua, Allegro, e exuberantă, iar partea a 3, Lento,
e introvertită şi duce cu idea la un marş funebru, emoţional.În Simfonia nr. 5 în re minor opusul 47,
primele trei mişcări sunt extrem de sumbre, negative dar se termină cu o explozie emoţional jubilativă.
După ce a participat la vicentenarul Bach, a fost atras de disciplina contrapuctului, compunând 24
de preludii şi fugi, corecte structural dar nu pastişe preclaisce ci piese în stilul vremii lui.
A produs 24 de preludii în 24 de zile, în ordinea corectă a tonalităţilor, fără să se blocheze niciodată.
Triumful major al primului deceniu de creaţie fost opera „Lady Macbeth din judeţul Mtensk”,
jucată în Rusia, apoi în Statele Unite şi Europa.Vitalitatea personajelor centrale şi a lumii urâte
în care trăiesc, este redată de compozitor cu o luxurianţă de mijloace stupefiante
dacă ne gândim că avea abea 26 de ani când a terminat această operă.
De două ori creaţiile lui au fost interzise datorită lui Stalin.Moartea dictatorului a însemnat
o uşurare pentru creaţia artistică, Dmitri simtindu-se eliberat de restricţii şi cenzurări.
Dmitri Shostakovich a suferit pierderi personale.A fost şocat de moartea timpurie a celei
de-a doua soţii a lui.În amintirea ei a compus Cvartetul de coarde nr. 7 în fa diez minor, op. 108,
încorsetând trei mişcări scrurte. Allegretto- conturând portretul Ninei.A doua mişcare (Lento)
semnificând o lamentaţie funebră.Şi a treia (Allegro – Allegretto) evocarea scenei în care
el a fost chemat la patul muribundei.A compus muzică la aproximativ 60 de filme în afara
celor care le improviza în adolescenţă la cinema, pe vremea filmului mut.
Tăunul a fost un film cu acţiune romantică plasată în Italia la începutul sec XIX,
prilej pentru a-şi exersa versatilitatea stilstica.În ultima sa simfonie(nr15) a dus la extrem
combinaţia de glumă şi tragism.Melodia citează teme alăturate aparent arbitrar.Orchestraţia e bizară.
Violonistul David Fiodorovici Oistrah l-a inspirat pe Shostakovich în creearea Concertului
pentru vioară şi orchestră nr. 1, în la minor, op. 99.Prima mişcare e lentă: Nocturna.
A doua e violentă : Scherzo, iar a treia Passacaglia e urmată de o cadenţă foarte lungă
care prelucrează temele precedente, ducând în cele din urmă la o Burlesque eliberatoare.
Cvintetul cu pian în sol minor, op. 57, a fost printre puţinele compoziţii senine şi reţinute.
Primele părţi sunt neobişnuite :un preludiu şi o fugă,
urmate apoi de cele tradiţionale Scherzo, Intermezzo şi Finale.

 

Timpul e melodia care surfează Miercuri, Septembrie 24, 2008

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 5:51 pm

Pentru Camix

şoapte hawaiene scrise pe o vâslă

năluciri aşezate în trenul bătrân şi jupuit

valuri desfăcute în şapte ondulaţii

ferestre din beton sparte prin râs

stări lungite şi prelungite cu miresme de vară

 

FiloSofia şi Matematica sunt verişoare primare Marți, Septembrie 23, 2008

Filed under: babele si gerovitalu — academicianuNae @ 11:33 am

Filosofia şi Matematica au în comun contrastul dintre blugii în care ies ele pe strada şi viaţa lor ascunsă. Filozofia are acces la infinitul existenţei, la comportamentul ei asimptotic. In acelaşi timp, întocmai ca şi matematica infinitului, filozofia transgresează locul comun al existenţei cotidiene, pentru a ne pune în contact cu aspectele anti-intuitive, paradoxale, ale existenţei.

Noţiunea generală de curbă are o inteligibilitate incomparabil mai vastă decât partea ei vizibilă. Între inteligibil şi vizibil se produce o tensiune care nu a scăpat filozofilor şi cu atât mai puţin unui filozof matematician ca René Thom.

La Pitagora, matematica şi muzica sunt inseparabile, amândouă raportate deopotrivă la cosmos şi la arhitectura spiritului uman. Numerele, intervalele muzicale şi mişcarea corpurilor cereşti conduc la ceea ce s-a numit muzica sferelor.

Cele cinci tipuri de poliedre regulate puse în evidenţă de Platon sunt entităţi la fel de fundamentale ca dreapta, cercul, pătratul şi sfera, la Euclid, şi fac parte din viziunea lui Platon asupra matematicii ca reprezentare a universului.

Augustin preluase de la Platon fascinaţia pentru numere, iar, de la Euclid, metoda de procedare axiomatic-deductivă. Etica lui Spinoza are de-a face cu mecanica newtoniană.

John Duns Scotus se ocupă de problema existenţei şi infinităţii lui Dumnezeu, folosind procedee care prefigurează noţiuni din ceea ce azi numim teoria mulţimilor ordonate. René Descartes preconizează o ştiinţă unificată, având ca model matematica. Descartes crede că matematica este cheia care deschide drumul spre o imagine globală, unificată şi coerentă a lumii. Plecând de la matematică, Descartes s-a simţit proiectat în fizică, filozofie, fiziologie şi cosmologie, în toate acestea devenind un pionier. În Discurs asupra metodei, Descartes străluceşte prin deducţia filozofică.

Husserl încearcă să combine matematica cu filosofia, analizând procedeul necesar pentru a ajunge la conceptul de număr. Matematician si filozof german, Gottlob Frege a fost fondatorul logicii matematicii moderne, a descoperit ideile fundamentale care au făcut posibilă dezvoltarea logicii moderne. Preluând o anumită întrebare, filosoful si matematicianul o transformă, pentru a-i da un sens.

Autorul întrebării – un etnolog, un biolog, un economist, un lingvist sau altcineva – are impresia că problema lui a fost înlocuită cu o alta. Dintr-o dată, are loc o despărţire de lume, se naşte o suspiciune. Filozofilor sau matematicienilor le propui o problemă, ei o trec pe limba lor şi, mai departe, nu mai înţelegi nimic, deoarece au îmbrăcat-o cu blugii lor negăsiţi la piaţă sau în lee cooper.

Solomon Marcus

 

Pentru lumini albastre Luni, Septembrie 22, 2008

Filed under: bulevarde parfumate — academicianuNae @ 1:48 pm

Tremendo-ul frunzelor tale interioare cu reflexele respiraţiei de toamnă

să ritmeze rotogoalele suave ale picăturilor de ploaie

Să atingi străluciri spiralate de irizaţii şi fulguraţii cadenţate unduios

în mijlocul barajelor furtunoase

Stările de plutire plumburie să se preschimbe în arabescuri afabile .