Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

muzeul pentru orbi Duminică, Noiembrie 30, 2008

Filed under: borcanul cu idei — academicianuNae @ 8:26 pm

muzeul pentru orbi

pipăim pe neînţelese obiecte paradoxale

ale căror nume le-am auzit deodată

forme celuloide parcă mirosind a zdrenţe

închisori din plastelină şifonată

cetăţi din polistiren omogen visat

hărţile cu mărgele de hermeneutici

păduri de cruci din hârtii creponate

lebede adormite de must biodegradabil

agăţându-ne mâinile de cuierele din confetii

Lui Alex Popa

 

Diagnoză de Teofil Stanciu Joi, Noiembrie 27, 2008

Filed under: bosumfleli efervescente — academicianuNae @ 7:27 pm

PSD şi Onoarea luciferică

Marele partid de stânga, ce deplânge din adâncul sufletului său (fost?) comunist soarta celor mulţi şi defavorizaţi de sorţii politici. E vorba, desigur, despre PSD. Partidul cu care Iliescu a condus ţara vreme de vreo 11 ani postrevoluţionari.
Îl auziţi acum vuind în opoziţie şi criticând „nedreptăţile” sociale pe care guvernul liberal le comite cu atâta brutalitate. Să luăm, de pildă, pensiile. Partidul lui Geoană este profund îndurerat că există oameni care au pensii mici. Cu siguranţă, sfiinţiile lor politice nu au niciun amestec în chestiunea în cauză. Pe vremea când ne guvernau Năstase sau Văcăroiu, toţi aceşti pensionari amărâţi, care acum abia îşi întind zilele, huzureau. Bătrâna din Maramureş, cea cu pensie de 3 RON, avea pe vremea PDSR (cum se numea acelaşi lup, dar cu alte laţe) vreo 2-3 milioane, în bani vechi, de şi-ar fi putut cumpăra plasmă şi iPod în acei ani. Doar acum a lovit-o recesiunea. Şi d-aia e bine că partidul acesta cu inimă şi dragoste de omul simplu ne ia apărarea. Faptul că strigătele lor s-au întenţit abia în ultimul an (care precede alegerile) este, fără îndoială, o neavenită coincidenţă. Ca să aibă şi cârcotaşii cu ce să bage de vină. Mai recent, insistenţa cu care parlamentarii PSD, cu puţin înainte de campania electorală, au insistat să mute data majorării pensiilor cu 1 lună mai devreme n-are legătură cu dorinţa de a obţine voturi. Dimpotrivă, dintr-o generozitate amnezică şi total dezinteresaţi de rezultatul scrutinului, aceşti vaşnici aleşi ai poporului, plini de râvnă pentru fapte bune, au urmărit numai şi numai interesul nud al celor defavorizaţi. Nu intenţionau – şi nici nu vor cuteza să facă un asemenea gest nedemn – să se laude în faţa alegătorilor că ei au determinat, în realitate, majorarea pensiilor. Ar fi sub demnitatea lor să-și aroge merite pentru un lucru atât de nesemnificativ.
Faptele acestui partid vorbesc de la sine. Prealuminata Ecaterina Andronescu este unul dintre criticii acerbi ai stării actuale a învăţământului românesc (sufocat ani buni de inteligenţa pleşuvă a lui Adomniţei). Susţine şi ideea măririi salariilor. Vorbeşte şi despre corupţia din sistem. Toate aceste neajunsuri nu existau pe vremea când, cu multă înţelepciune şi indiscutabilă dreptate, sus-numita cârmuia ministerul educaţiei. Ştiu foarte bine (deoarece tocmai începeam să predau în 2003) că salariul unui debutant nu era de 2,3 milioane de lei, ci numai un om rău intenţionat ar putea susţine asta. Și care a falsificat fluturașii primți de la contabilitate. Dimpotrivă, puteam cumpăra cărţi, puteam merge în concedii. Ar fi o mârlnănie să susţin că erau luni (de iarnă) când trăiam cu 100.000 de lei în buzunar o săptămână întreagă, până primeam salariul următor. De fapt, se întâmpla, dar asta numai datorită pasiunii mele stupide pentru cheltuieli nesăbuite, cum ar fi: întreţinere, telefon, curent şi (chiar îmi deplâng acest nărav decrepit) mâncare. Altfel o duceam foarte bine. Nici corupţie nu exista. Toate examenele erau „pe bune”. Chestia aia care s-a întâmplat la bac, când s-au dat bani „de protocol” pentru comisia din care făceam parte, e doar un vis urât, pe care l-am asociat în mod nefericit cu respectivul an de predat, din cauză că nu prea reuşeam pe atunci să disting între ce visam noaptea şi ce făceam ziua. Dar asta mi se datorează în exclusivitate, fiindcă mă cuprinsese o perpetuă îngrijorare pentru sumele colosale care îmi intrau în buzunar şi nu ştiam pe ce le-aş mai putea cheltui sau unde le-aș putea investi. Neliniştea asta nu mă lăsa nici să dorm.
Doamna cu glas suav, părul negru şi ochelari de baga nu făcea niciodată aprecieri injuste. Cum ar fi să laude învăţământul românesc doar pentru că o mână de olimpici reuşeau performanţe deosebite. Dumneaei ştia foarte bine că aceştia reprezintă o minoritate, iar profesorii care îi pregăteau o elită, oarecum marginale sistemului. Dimpotrivă, era preocupată de marea masă, oferind stimulente atractive pentru cei care se gândeau să urmeze o carieră didactică. Până şi inginerii sau avocaţii ar fi dat orice să poată intra în sistem.
Dar că tot îi pomenirăm pe avocaţi, să ne amintim de vajnica luptătoare anticorupţie Rodica Stănoiu. A stat la acel minister în perioada cea mai lăudată de Uniunea Europeană. Niciodată România n-a primit atâtea buline roşii, ca să zic aşa, ca atunci când PSD-ul ne guverna. Pun pariu că unii s-au gândit să importe modelul nostru. Atâta transparenţă, atâta lipsă de echivoc în decizii, atâta profesionalism în instrumentarea cauzelor, separare netă între justiţie şi politică. Corupţia n-a existat decât în minţile afumate sau prăfuite ale unor nostalgici după alte vremuri. Ciocoii şi burghezii de altădată nu puteau suporta să vadă că ţara merge atât de bine guvernată fiind de socialişti, aşa că inventau minciunele, dar care se vădeau pe dată ridicole în faţa unor monumente de corectitudine şi imparţialitate. Tot acei venetici au inventat, de exemplu, sintagma „baroni locali”, dar ea nu avea acoperire în realitate. Orice membru al PSD era profund responsabil pentru tot ceea ce făcea şi dădea socoteală cu proptitudine în fața alegătorilor.
Faptul că nu îşi prezintă vreun moment scuzele pentru anii de guvernare – cum ar dori unii – e consecinţă firească a corectitudinii de care au dat dovadă. Nu au nimic ce li s-ar putea imputa. De aceea pot vorbi astăzi de cinste, onoare, dreptate, drepturile omului, respectarea proprietăţii private. De aceea recurg atât de firesc la slogane ce trezesc nostalgic amintiri din timpuri atât de luminoase. PSD este, probabil, singurul partid imaculat din peisajul politic românesc.
E de presupus că nu s-au dezis de bravul om de stat Ion Iliescu tocmai pentru că socotesc juste acţiunile sale. De altfel, nici n-am auzit să le fi dezavuat cineva. Mineriadele, umilirea Regelui Mihai I, batjocorirea partidelor istorice (şi în principal a lui Coposu, dar nu numai) sunt gesturi perfect normale şi absolut necesare. În luciditatea sa nemaiîntâlnită, acest politician de incontestabilă autoritate morală a ştiut întotdeauna ce este cel mai bine să facă. Toţi, care au fost taxaţi de el într-un fel sau altul, să fiţi convinşi că au meritat-o.
Nu vă mai amintiţi cu câtă bunăvoinţă a deschis imediat după ’89 arhivele fostei Securităţi? Cu câtă generozitate a sprijinit Iliescu demersul de condamnare a ororilor comunismului. Nu mai ştiţi cum şi-a curăţat partidul de toţi foştii securişti şi de turnători? Cum, odată demascaţi de către institutul creat la iniţiativa lui, foşti colaboratori ai puterii erau deferiţi justiţiei sau eliminaţi din funcţii cheie? Ba unii dintre ei chiar trimişi în judecată. Nu realizaţi că acest partid este rezultatul indiscutabil al unor ani întregi de muncă ce vizau asanarea morală a vieţii politice? De unde credeţi că ar avea altfel liderii acestui partid puterea morală să iasă în faţă afişând atâta certitudine şi intransigenţă?
Dacă aveţi tupeul să spuneţi că nu vedeţi nimic din toate astea nu rămân decât două posibilităţi. Fie sunteţi nişte mediocri ranchiunoşi şi semi-cretini, care nu deosebesc trei trandafiri de o seceră cu ciocan. Fie nu s-a întâmplat nimic din toate cele enumerate.Teofil Stanciu

 

zgomote Vysehrad în atingerea lui Smetana

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 2:38 am

Pentru Manu Gavris

Vysehrad e numele stâncii pe care a fost născut primul Castel al Pragăi.

Fortăreaţa era rezidenţa regilor şi duceselor din dinastia Przemyśl până când istoria s-a trasfigurat dramatic.

În urmă bătăliilor teribiliste, castelul a fost distrus până la epactă transformându-se în zigzaguri cu aspect

posomorât rămânând ultimele răsunete ale unei îndepărtate apuse glorii .

.

 

degetele curate pe clapele potenţelor Marți, Noiembrie 25, 2008

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 10:19 pm

Pentru Gabitza G. care va devenii o pianistă cu valoare graţioasă

 

Manu Salagean ne-a lasat sufletele cu o scară din groapă spre vis Duminică, Noiembrie 23, 2008

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 1:15 am

manuxer

Din noroiul gropii cimitirului său cresc nuferi de nea si raze de lumina.

Am incercat sa pun impreuna mai multe texte scrise cu adancime de Manu :

„Îmi place mult să călătoresc.Mă scoate din “burnout”. Atunci când sunt departe de ”aici”, e o altă viaţă pentru mine, o altă lume.
Deşi nu cred că e cea mai bună soluţie, o deconectare de mediul în care ne sălăşluieşte trupul poate aduce o alinare şi o oportunitate de a ne schimba perspectiva asupra viitorului şi asupra prezentului.

Eu îmi iau astfel, de multe ori, energia de a merge mai departe, de a spera în ceea ce nu văd.

Ce înseamnă Crăciunul? eu cred că înseamnă o a doua şansă, pe care am primit-o noi oamenii.

Să iertăm, nu doar de sărbători..azi, mâine şi de acum în colo.

La fel ca un fruct, care are perioada lui de verdeaţă, şi apoi se coace, tot aşa suntem şi noi oamenii. Ne coacem la focul mocnit sau nu, al vieţii.

Ca şi copii, putem să visam şi să ne dorim lucruri în viaţă, ca oameni maturi putem să la aducem la îndeplinire.

Eu sunt, şi voi fi încă un copil, care visează cu ochii deschişi, dar vreau să îmi îndeplinesc visurile..

Eu sincer, prefer tristeţea dragostei, decât a tăcerii şi a fricii.

Viata e un risc. un salt. un zambet trist. poduri. Ziduri si…uitare

Tot ceea ce-ţi doreşti e la un pas distanţă. Dar anii trec, şi din adolescent, te transformi într-un tânăr, în căutare, căutarea fericirii, căutarea scopului în viaţă. Urmarea firească a lucrurilor este maturitatea. Cuvânt care profanează parcă tot ce este inocent şi frumos în viaţă de până acum.Viaţa te pune în faţa unor decizii importante; familie, prieteni, carieră, şi nimeni nu poate să ia aceste decizii în locul tău.

Avem nevoie de un Reper în viaţă, pentru a porni pe acesta cale a maturităţii. Avem nevoie de scopuri şi ţeluri sănătoase. Ştiu unde trebuie să ajung, dar drumul e greu, cad şi-apoi mă ridic. De ce? Pentru că privesc spre Reperul meu.

Life itself it’s a live journal, written with beauty and pain…love the quiet whisper of the heart..

Eu cred că putem lua decizii libere, în oricare din momentele vieţii.Adam putea să refuze mărul, dar i s-a părut şi lui apetisant şi a ALES să mănânce.Tu poţi să alegi, să accepţi .

Ştiu câteva dintre lucrurile pe care le-a demonstrat Fizica, şi sunt înconjurat de validitatea lor. Nu am hotărât eu să mă nasc, nu voi decide eu când e momentul să mor.

Libertatea, libera voinţa şi predestinarea sunt subiecte importante, vreau să vă provoc să vă înfruntaţi frica şi să vă gândiţi la moartea această cu care am fost blestemaţi prin păcatul din Eden. Fiecare ne vom confrunta cu acest moment important din viaţă.

Nu uita, că este o moarte mai de temut, decât cea fizică.

Eu îţi doresc să trăieşti doar din necesitatea existenţei tale, să fii liber.

To be strong, you must learn from your wickness. you must learn to get up, when you don’t have any reason and hope left…all my reasons are fade away and my hope disapear, but i must get up!

Say YES to your dreams..

(Scria în 2007)Am luat decizii care mi-au schimbat foarte mult viaţa şi perspectiva. M-am hotărât să devin om mare, şi am început prin a mă disciplina: trezirea de dimineaţă, eficienţa în lucru, responsabilităţi noi, echilibru în alimentaţie, management financiar. M-am săturat să fiu nehotărât, “sa ezit, sau nu ezit?”, vreau să-mi descopăr dorinţele şi să îmi stabilesc scopurile în viaţă. Sunt la început de drum.

Cred că e important să ne gândim şi la felul cum vrem să sfârşim lucrurile.Dacă nu ştii unde vrei să ajungi, nu ai prea mare idee nici de faptul cum vrei să îţi trăieşti viaţa.

Am hotărât să fiu fericit, şi să mor fericit.

Lui Emanuel Sălăgean ii placea umorul britanic si teatrul absurd.

In ultimele discutii cu el imi dadea argumente cum sa devin eu, haoticul, disciplinat.

A fost printul cu coroana luciditatii in viata si cu sceptrul genialitatii in tehnica.

Plang viorile cu sunete indurerate dupa cel a carui inima batea profunzime.

Lacrimile noastre tremura in ochii nostri paralizati de gheata.

Buchete de flori triste le acopar cu mantaua revederii lui Manu.

 

malul udat al lui Manu Salagean Joi, Noiembrie 20, 2008

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 12:08 pm

manux

Ieri la 17:30 in urma unui accident rutier, amicul meu Emanuel Sălăgean a imbratisat cerurile.

Chiar de curand Manux a reusit sa scrie :

„Și ca făcuta, viața iși drege uneori cursul, și udă și malurile mele. Nu-mi vine încă a crede…oare e realitate, sau vis?

..acu’ două luni și ceva, pe vremea aceasta, visam. Azi îmi vad cateva din vise, împlinite în fața ochilor..într-un timp așa de scurt. În momentul în care am început să simt disperarea lucrurilor fără finalitate, și când aproape mi-am pierdut speranța, întamplarile bune, s-au legat lanț.

M-am mutat singur, la un apartament cu o camera, frumos, mobilat și utilat..am luat carnetul de șofer, și mașina e jos la scara..sunt conștient că viața nu e roza, dar am să mă bucur și de aceste impliniri pozitive, și ca lecție de’acu’ în colo am sa visez mai des..mai mult, și cu mai multa pasiune”.

S-a nascut toamna si a murit toamna in anotimpul lui preferat si frunzele i-au insotit inariparea.

Vroia ca la iarna sa mearga la sky si acuma skyaza pe strazi aurite.

Era toamna in care vroia sa se indragosteasca autentic si ingerii l-au imbratisat cu iubire.

Va las 3 citate pe care le iubea si le credea.Mai multe nu pot scrie datorita socului inlacrimat.

„Once we believe in ourselves, we can risk curiosity, wonder, spontaneous delight, or any experience that reveals the human spirit.”

„A journey of a thousand miles begins with a single step.”

„Old enough to know better, young enough to do it again”

 

Muştele nu au loc în geanta ta

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 12:47 am

geanta ta

Pentru bittersweetlav

Şinele întinse atingând roţile pe răul îngheţat.

Faci foc pe zăpada salbaticiei cutremurate.

Găseşti acel autobuz părăsit cu saltea pe care te arunci cu picioarele încalţate.

Adormi la felinar după ce ai scrijelit cu pană pe un lemn paralelipipedic.

Eliberata de telefoanele cu prejudecăţi, obligaţii sufocante şi regulile societăţii bolnave,

alergi după reni.

Dai cu beţişoare pe butoaiele ruginite.

Alergi între cai nedomestici, fotografiaţi de raze unduiate.

Te bucuri de frumuseţea nestrămutată a naturii, de muzica cerbilor de nea

şi de cărţile cu căciuli portocalii tupilate pe cap.

Pescuieşti fericiri stând în canoe şi stai pe tavanul autobuzului cu mâinile întinse spre stele.