Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Manu Salagean ne-a lasat sufletele cu o scară din groapă spre vis Duminică, Noiembrie 23, 2008

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 1:15 am

manuxer

Din noroiul gropii cimitirului său cresc nuferi de nea si raze de lumina.

Am incercat sa pun impreuna mai multe texte scrise cu adancime de Manu :

„Îmi place mult să călătoresc.Mă scoate din “burnout”. Atunci când sunt departe de ”aici”, e o altă viaţă pentru mine, o altă lume.
Deşi nu cred că e cea mai bună soluţie, o deconectare de mediul în care ne sălăşluieşte trupul poate aduce o alinare şi o oportunitate de a ne schimba perspectiva asupra viitorului şi asupra prezentului.

Eu îmi iau astfel, de multe ori, energia de a merge mai departe, de a spera în ceea ce nu văd.

Ce înseamnă Crăciunul? eu cred că înseamnă o a doua şansă, pe care am primit-o noi oamenii.

Să iertăm, nu doar de sărbători..azi, mâine şi de acum în colo.

La fel ca un fruct, care are perioada lui de verdeaţă, şi apoi se coace, tot aşa suntem şi noi oamenii. Ne coacem la focul mocnit sau nu, al vieţii.

Ca şi copii, putem să visam şi să ne dorim lucruri în viaţă, ca oameni maturi putem să la aducem la îndeplinire.

Eu sunt, şi voi fi încă un copil, care visează cu ochii deschişi, dar vreau să îmi îndeplinesc visurile..

Eu sincer, prefer tristeţea dragostei, decât a tăcerii şi a fricii.

Viata e un risc. un salt. un zambet trist. poduri. Ziduri si…uitare

Tot ceea ce-ţi doreşti e la un pas distanţă. Dar anii trec, şi din adolescent, te transformi într-un tânăr, în căutare, căutarea fericirii, căutarea scopului în viaţă. Urmarea firească a lucrurilor este maturitatea. Cuvânt care profanează parcă tot ce este inocent şi frumos în viaţă de până acum.Viaţa te pune în faţa unor decizii importante; familie, prieteni, carieră, şi nimeni nu poate să ia aceste decizii în locul tău.

Avem nevoie de un Reper în viaţă, pentru a porni pe acesta cale a maturităţii. Avem nevoie de scopuri şi ţeluri sănătoase. Ştiu unde trebuie să ajung, dar drumul e greu, cad şi-apoi mă ridic. De ce? Pentru că privesc spre Reperul meu.

Life itself it’s a live journal, written with beauty and pain…love the quiet whisper of the heart..

Eu cred că putem lua decizii libere, în oricare din momentele vieţii.Adam putea să refuze mărul, dar i s-a părut şi lui apetisant şi a ALES să mănânce.Tu poţi să alegi, să accepţi .

Ştiu câteva dintre lucrurile pe care le-a demonstrat Fizica, şi sunt înconjurat de validitatea lor. Nu am hotărât eu să mă nasc, nu voi decide eu când e momentul să mor.

Libertatea, libera voinţa şi predestinarea sunt subiecte importante, vreau să vă provoc să vă înfruntaţi frica şi să vă gândiţi la moartea această cu care am fost blestemaţi prin păcatul din Eden. Fiecare ne vom confrunta cu acest moment important din viaţă.

Nu uita, că este o moarte mai de temut, decât cea fizică.

Eu îţi doresc să trăieşti doar din necesitatea existenţei tale, să fii liber.

To be strong, you must learn from your wickness. you must learn to get up, when you don’t have any reason and hope left…all my reasons are fade away and my hope disapear, but i must get up!

Say YES to your dreams..

(Scria în 2007)Am luat decizii care mi-au schimbat foarte mult viaţa şi perspectiva. M-am hotărât să devin om mare, şi am început prin a mă disciplina: trezirea de dimineaţă, eficienţa în lucru, responsabilităţi noi, echilibru în alimentaţie, management financiar. M-am săturat să fiu nehotărât, “sa ezit, sau nu ezit?”, vreau să-mi descopăr dorinţele şi să îmi stabilesc scopurile în viaţă. Sunt la început de drum.

Cred că e important să ne gândim şi la felul cum vrem să sfârşim lucrurile.Dacă nu ştii unde vrei să ajungi, nu ai prea mare idee nici de faptul cum vrei să îţi trăieşti viaţa.

Am hotărât să fiu fericit, şi să mor fericit.

Lui Emanuel Sălăgean ii placea umorul britanic si teatrul absurd.

In ultimele discutii cu el imi dadea argumente cum sa devin eu, haoticul, disciplinat.

A fost printul cu coroana luciditatii in viata si cu sceptrul genialitatii in tehnica.

Plang viorile cu sunete indurerate dupa cel a carui inima batea profunzime.

Lacrimile noastre tremura in ochii nostri paralizati de gheata.

Buchete de flori triste le acopar cu mantaua revederii lui Manu.

Anunțuri
 

2 Responses to “Manu Salagean ne-a lasat sufletele cu o scară din groapă spre vis”

  1. teodora toma Says:

    Sincere condoleante familiei indurerate!!!Dumnezeu sa te ierte Manule!!!Acum esti acolo sus….mereu ne vom gandi la tine!!!

  2. almanahe Says:

    Cum e când tocmai te pregăteşti să te-aşezi comod şi altcineva te ridică-n (la)slăvi? Te ridici pentru aplauze? Te ridici!
    Habar n-am avut cine e manuxer până mai ieri, alaltăieri. Şi n-am să ştiu niciodată. Şi poate că n-am niciun drept să vorbesc despre moartea lui, dar azi îmi permit o ruptură de aiurelile vieţii mele, regulate excesiv, pentru că m-am izbit de-o frântură de viaţă a altuia fără de-nţeles. Mă gândesc că Dumnezeu ia la el oameni care ştiu când au ajuns la sfârşit. Altfel cum să scrii despre moartea-ţi înainte de a şti, atât de precis, atât de năucitor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s