Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

~Sine ira et studio 3~ Marți, Martie 17, 2009

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 2:18 am

scara mostenirii trecute

Razboaiele religioase ale secolelor XVI–XVII s-au încheiat printr-un acord care a marginalizat ambele tabere aflate

în conflict (acord a carui formulare o dau primii teoreticieni englezi ai politicii): exista un teren de întelegere între beligeranti situat deasupra pozitiilor pe care le apara fiecare. Acest teren comun este acela al ratiunii.

Putem sa ne înversunam la nesfîrsit pro sau contra ideii ca traditia e necesara unei lecturi adecvate a Bibliei, însa

vom fi cu totii de acord ca 1 + 1 = 2. De acum înainte, referinta consensului social nu vor mai fi valorile religioase (caci, în definitiv, lungul razboi civil european de la începuturile modernitatii manifestase ad oculos criza acestora),

ci cele ale ratiunii. Structura lumii moderne nu mai e data de logica – insesizabila – a providentei divine, ci de aceea – inteligibila – a ordinii rationale. Iar aceasta ordine a ratiunii este formulata în liniile ei definitorii, de asemenea la începuturile modernitatii, de catre Descartes. Universalitatea ratiunii era recunoscuta cu mult înainte de Descartes, ceea ce aduce acesta nou este explicarea modalitatii în care aceasta poate fi aplicata – oriunde, oricînd si de catre oricine – în concret. Altfel spus, odata cu Descartes ratiunea nu mai e o categorie a umanului la modul general,

ci devine un instrument al actiunii umane. Devine metoda. Secolul XVII (cu Newton în primul rînd) aplica metoda carteziana cunoasterii, constituind astfel stiinta moderna; secolul XVIII o va aplica socialului, dînd nastere societatii moderne. Egalitatea sociala – pe care o afirma Revolutia franceza – are la baza principiul universalitatii ratiunii distribuite în mod identic tuturor. Aceasta constituie fundamentul ultim al vietii sociale (si de aici definirea contractualista a acesteia de catre Rousseau) si temeiul enuntarii si respectarii „drepturilor individului si ale cetateanului“. Mai mult: nu esti cetatean prin simplul fapt ca te nasti, ca om, cu posesia ratiunii, ci devii cetatean actualizînd capacitatile ratiunii, desfasurîndu-le în mod metodic si integrînd ratiunea individuala în aceea a societatii, în virtutea funciarei lor omologii. Stiinta, societatea (în speta, natiunea) si individul au acelasi „mod de a functiona“. Acesta e temeiul proiectului educativ al iluminismului: actualizarea metodica a capacitatilor ratiunii îl face pe individ capabil sa acceada deopotriva la cunoastere (adica la posibilitatea actiunii) si la cetatenie (adica la constiinta civica pe care se sprijina activitatea publica) – prin urmare, la acele elemente definitorii care sînt proprii umanitatii omului modern. Ceea ce am numit „cunoastere“ si „cetatenie“ determina cele doua axe majore ale educatiei moderne: domeniul stiintelor reale si cel al stiintelor umane. Ambele definesc, pentru omul modern, „cultura“. De remarcat faptul ca, înca de la început (ceea ce înseamna odata cu romantismul), între cele doua se manifesta o disensiune: disciplinele reale (exacte) vor deveni vectorul modernitatii universale, iar cele umane vor deveni vectorul modernitatii nationale. (De aceea, peste tot unde se pune problema statului national, disciplinele umane – în primul rînd istoria si literatura – au o functie apologetica. Si tocmai accentul lor apologetic, care le confera prestigiu social,

le depreciaza – ca „stiinte slabe“ – din optica stiintelor „pure“.) Înca ceva: cultura este o proprietate comuna nu doar unei anumite configuratii istorice (acestei generatii), ci întregii natiuni si umanitatii în ansamblul ei. Din acest motiv, mostenirea trecutului nu e un aspect muzeal, ci e parte integranta a proiectului pe care îl desfasoara prezentul. Aceasta mostenire, dimpreuna cu actualizarile ei, urmeaza a fi deopotriva un „loc al memoriei“ si o unealta în permanenta la îndemîna. Aceasta dubla functie o sintetizeaza cartea – ca principal instrument de învatamînt.

Si pentru omul modern, cartea nu e (în primul rînd) un mijloc de informare, ci unul de formare – ea e o expresie a metodei si un raport al extensiei ei în prezent. Citind, modernul îsi însuseste metoda si îsi asuma contemporaneitatea lui (adica acele date care îi dau posibilitatea actiunii în prezent). Mai e un lucru de meditat: faptul ca proiectul unei culturi generale („proprietate fara posesiune“ – cum spunea Noica) precede si deschide drumul stîngii socialiste. Cultura comuna precede proprietatea comuna. De acum înainte, ideea unei ordini sociale bazate pe o educatie elitista devine anacronica. Si tot de acum înainte, intelectualitatea va fi vectorul principal al gauchismului (la fel ca si al nationalismului).

Mihai Maci

Anunțuri
 

One Response to “~Sine ira et studio 3~”

  1. Adi Mateescu Says:

    Admir rigoarea cu care se prezinta ideile in acest text! Azi am descoperit acest site. Cu siguranta voi reveni cat de des voi putea. Ratiunea impaca certurile religioase…
    Fara indoiala, azi am avut o zi buna!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s