Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

(Radiografia Speculei indisolubile) Marți, Iunie 2, 2009

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 9:20 am

radiatii sufletului

Paradoxul lumii de azi este acela ca dezvoltarea facilitatilor de viata (cel putin in Nordul bogat al planetei) se conjunga cu administrarea unei recesiuni deja istorice si din care nu exista o perspectiva de iesire intr-un timp rezonabil. Insa daca politica tinde din ce in ce mai mult a se reduce la administratie, atunci legatura dintre omul politic si omul de afaceri sfarseste prin a fi indisolubila. Iar afacerile, proiectate pe fondul crizei globale, sfarsesc in vechi patologii: specula si coruptia.
Principala acuza care li se aduce oamenilor politici este aceea ca, in fapt, sunt oameni de afaceri (prost) deghizati. Conform unei clasice definitii, scopul politicii il reprezinta binele comun. Scopul omului de afaceri nu-l poate reprezenta decat prosperitatea propriei lui afaceri.

Astfel, in imaginarul comun, omul politic devine dusmanul democratiei, iar adunarea oamenilor politici (partidele si Parlamentul) devine sinonima unui cartel al afaceristilor al carui scop este acela de a-si aservi (sub paravanul legalitatii) societatea. Ceea ce e grav in aceasta perceptie este devalorizarea legii, care nu mai are un caracter universal, ci unul local, ce vizeaza interesele unei fractiuni a societatii. Inteleasa astfel, legea nu mai e un instrument al dreptatii, ci – dimpotriva – o modalitate prin care se instituie privilegii care propaga nedreptatea in corpul social. Rezultatul e acela ca societatea, abandonata „in legea ei”, incepe sa ignore legea edictata de forul legislativ. Ceea ce confirma, la nivelul perceptiei comune, acest mod de a vedea lucrurile este caracterul nebulos al legislatiei: pe de o parte proliferarea halucinanta a legilor (dintre care mai putine se refera la situatii universale si mai multe la aspecte particulare), pe de alta limbajul tot mai opac (caci fara masura cu formatia omului obisnuit) a actului juridic.

Treptat, acesta isi pierde caracterul principial (care se reduce la enuntarea unor banalitati) si sfarseste in formalism procedural. Departe de-a garanta respectarea unor principii universale, procedura e tinuta mai curand a proteja – asemeni unei perdele de fum – interese individuale. Claritatea si concizia, vechile virtuti ale dreptului, lasa locul unei acrobatii discursive pe care profesionistii baroului o instrumenteaza in folosul cui isi permite sa-i inchirieze. Criza justitiei nu se datoreaza atat unor aspecte circumstantiale (care tin, cel mai adesea, de caracterul mai mult sau mai putin indoielnic al celor pusi sa aplice legea), cat mai curand modului ininteligibil – si, ca atare, infinit interpretabil – in care legea e formulata. Probabil dimensiunea cea mai importanta a omului politic este aceea de legislator. Odata ce aceasta este pusa sub semnul intrebarii, din politician nu mai ramane decat „vedeta” episodica a mass-mediei.

Iar in spatiul public, pustiit de interese si pasiuni, se instaleaza – amenintatoare – (in)cultura suspiciunii: toti sunt la fel. Morala: scapa cine poate si totul e permis. Pentru ca – in cele din urma – nimic altceva nu conteaza decat interesul personal.
O alta consecinta a reducerii politicii la administratie o reprezinta faptul ca, obiectivele „politicii” fiind date, modalitatile de realizare a acestora sunt impuse – de geometria variabila a intersectiei crizei globale cu problemele locale. In termeni „politici” e vorba de „o abordare pragmatica a lucrurilor”. Asta vrea sa spuna tratarea circumstantiala (adica determinata de circumstante – care, indiferent cine guverneaza, sunt in mare aceleasi) a problemelor care apar. Aceasta abordare este relativ inteligibila in contextul unui mental comun care respinge orice teoretizare (asociata cu vagul si – mai mult – cu tentatia totalitara) in favoarea unui empirism contextual. Problema aceasta nu este una proprie politicii, ci una care tine de modul in care gandeste omul contemporan.

Obisnuit sa exploateze si sa manipuleze resursele naturii prin intermediul unei tehnologii care se dezvolta gratie feed-back-ului cu materialitatea opaca a obiectelor sale, omul zilei de azi se debaraseaza tot mai mult de viziunea teoretica ce sta la baza stiintei insasi ca de ceva abstract si inutil. Numai ca odata cu erodarea dimensiunii teoretice incepe sa se surpe insasi rationalitatea fondatoare a modernitatii. In locul ei reapar vechi forme ale irationalului dar, mai ales, se afirma o noua irationalitate (destul de veche totusi, cel putin in aspectele ei apocaliptice). Lumea actuala nu e irationala pentru ca opune ceva ratiunii, ci pur si simplu pentru ca nu mai are nevoie de intemeierea si de justificarea pe care aceasta le procura. Lucrurile se justifica doar prin pura lor utilitate – cand devin inutile, dispar.

Nicaieri acest lucru nu e mai evident decat in politica: discursul utilitarist e atat de reglat dupa lucruri (in speta dupa problemele contextuale) incat, practic, este identic indiferent de optiunea partinica a celui ce-l rosteste. si de aceea e monoton si plictisitor pentru auditori (care, si ei, sunt o masa in care vechile clivaje sociale au disparut in favoarea omogenizarii „conditiilor de viata”). Astfel incat omului politic nu-i ramane decat sa-l agrementeze cu iluzii usor vandabile.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s