Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Incertul crizat nelocalizabil Joi, Septembrie 17, 2009

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 1:23 pm

baloane de crize

În „epoca clasică“, criza – întruchipată fie de catastrofa naturală, fie de cea socială – era ceva radical: venea fulgerător, expunea oamenii unor riscuri grave şi, apoi, dispărea la fel de fulgerător. De aceea, oamenii se raportau la ea ca la o probă care le punea la încercare capacitatea de rezistenţă, deopotrivă fizică şi spirituală. În lumea noastră, criza e permanentă: totul e o criză şi totul e în criză. Ne naştem cuprinşi într-o criză universală (a resurselor, a mediului, a politicului, a gîndirii) de care – atunci cînd riscăm luciditatea – ştim că nu vom scăpa şi cu care, asemeni celor operaţi cu boala lor, va trebui să compunem întreaga viaţă. „Depăşirea crizei“ are sens într-o lume tradiţională, în care – dincolo de ordaliile momentului – e vorba de regăsirea unui status quo ante crisis, a unui timp stabil şi ordonat care funcţionează ca un reper absolut şi ca o garanţie a normalităţii.

În modernitate, criza nu e niciodată depăşită în sensul revenirii la o stare de lucruri anterioară.

Dimpotrivă, modernitatea însăşi ni se înfăţişează ca o criză perpetuă care face ca trecutul să devină nelocalizabil şi incert deoarece el nu (mai) e decît o funcţie a prezentului. Tocmai în virtutea acestui fapt el poate fi permanent „revizitat“ (şi redimensionat), dar nu poate fi niciodată regăsit. Nu mai avem unde ne întoarce; sîntem condamnaţi să înaintăm. Acest lucru înseamnă – implicit – că recursul la trecut nu ne mai poate salva. Modernitatea nu vizează „ieşirea din criză“, ci asumarea acesteia, integrarea şi „punerea la lucru“ a „negativului“ în marşul inexorabil al „progresului“. La modul cel mai optimist, viitorul nu e un timp din care crizele au fost evacuate, ci unul în care enorma lor forţă distructivă poate fi convertită într-o forţă productivă.

Însă această optică pune două probleme majore: prima e aceea că nimeni nu deţine schema formală a acestei conversii. Iar cea de-a doua e dată de faptul că, atîta timp cît gîndim în perspectiva conversiei, riscăm să pierdem din vedere radicalitatea confruntării cu ceva mai adînc decît criza însăşi. Inevitabilă, criza este orizontul omului contemporan care nu mai e nici peregrin prin timp, nici făuritor al istoriei, ci prizonier al acesteia. Atunci cînd omul are perspectiva ieşirii din criză, îşi adună toate forţele pentru „bătălia finală“; cînd ştie că criza e veşnică, nu-i mai rămîne decît resemnarea – trebuie să se obişnuiască cu asta. Sau, cum a spus-o cîndva un împărat, să accepte inacceptabilul.

Phd Mihai Maci

Anunțuri
 

6 Responses to “Incertul crizat nelocalizabil”

  1. sam Says:

    Ce va face sa credeti ca diferenta dintre criza contemporana si cele anterioare e doar o problema de perceptie venita din pozitionarea observatorului intr-o lume in care „totul e criza” cum spuneti? Inteleptul spune totusi ca nu e nimic nou sub soare, daca nu ne legam de forma pe care o ia „noul”

    Nu mi-e clara nici distinctia dintre convertire ( e doar necesara nu si existenta realmente?) si resemnare (e atitudinea generala?) ca solutii pentru criza moderna. Ce anume determina individul sau colectivul sa incerce una din ele?

  2. sam Says:

    nevermind
    sleep well

  3. Draga Sam,
    Clarificarile au inceput prin Dezvrajirea sincopei speculative si vor mai urma.

    • sam Says:

      Ma asteptam la un raspuns formal in timp util care sa confirme faptul ca as putea intra intr-un dialog.
      Mai risc totusi un dialog…sincopat. Adica incerc sa -mi traduc raspunsurile „invrajite” in postarea ulterioara, asezonate cu monolog speculativ.

      Criza moderna are ingredientele celor anterioare diferenta fiind data de cele cateva riduri aparute datorita varstei. Ridurile fiind simptomele cronicizarii ei. Omenirea pare sa imprumute chipul si asemanarea elementului ei constitutiv, omul, care desi se trezeste, munceste. mananca si doarme dupa acelasi patern aproximativ de cand se naste, cu fiecare experienta de viata dobandita pe parcurs gaseste solutii diferite problemelor si mai mult, isi schimba si atitudinea fata de ele. De la sinceritatea brutala a razboiului din tinerete trece la diplomatia si intelegerea inteleapta a batranului trecut prin viata.
      Criza actuala fiind doar un simptom al celei vechi dar cronicizata, face parte din primele semne ale apropierii perioadei senile dinspre sfarsitul vietii.
      Convertirea se petrece astfel doar la nivel cerebral ca o nostalgie a ceea ce ar fi putut fi daca ni s-ar mai acorda o sansa (adica o viata)
      Macabru si apocaliptic.
      Concluzia: the end is nigh. Asta inteleg eu cel putin de aici.

      • Chiar daca „traducerea” dumneavoastra unduieste bine, dialogul incorsetat in virtual imi mutileaza momentan plenaritatea conversatiilor din real.
        va scriu din șezăul unei seninatati interioare in ciuda ridurilor adormite de cadere.

  4. Teofil S Says:

    Academicianule, dă sursa, dom’le, că altfel riști să fii acuzat de plagiat. Sau ai dat-o pe undeva și n-am remarcat eu?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s