Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Pendulaţii între autoritarism şi anarhie Vineri, Octombrie 9, 2009

Filed under: bosumfleli efervescente — academicianuNae @ 10:29 pm

pendulatii

Timp de trei veacuri, vectorul statului modern a fost aparatul administrativ. Actuala criză are o dimensiune net antibirocratică. În ultima jumătate a veacului trecut, aparatul de stat s-a dezvoltat în mod exponenţial atît datorită diversificării funcţiilor statului, cît şi datorită apariţiei noilor tehnologii de procesare a informaţiei care au făcut ca – pentru prima dată în istorie – parametrii cetăţeniei să fie precis definiţi şi permanent controlabili (în ceea ce priveşte individul – sub forma impozitelor; în ceea ce priveşte societatea – sub specia statisticilor care constituie baza prognozei). Decenii întregi, dezvoltarea domeniului administrativ a fost prezentată ca fiind expresia raţionalizării vieţii sociale, a organizării existenţei marilor comunităţi urbane şi, în egală măsură, ca fiind garanţia echilibrului şi a echităţii pe care statul le proiectează asupra societăţii.

Marea problemă a administraţiei este faptul că rolul ei în structura statului modern centralizat nu este una decizională (acest aspect revenind politicului), ci una executivă. În măsura în care nu decide, ea îşi revendică nu doar neutralitatea în raport cu factorii decizionali, ci şi statutul de pură mecanică socială în virtutea căreia derapajele inerente sistemului nu trimit la o responsabilitate directă, ci la o tehnologie care reacţionează la disfuncţionalitate proliferînd. Scopul administraţiei nu e acela de a rezolva problemele cetăţeanului, ci acela de a le multiplica, dat fiind că această multiplicare antrenează crearea de noi locuri de muncă în aparatul administrativ.

Pe modelul arhetipal al administraţiei ţariste, administraţia contemporană devine opacă şi rezistentă atît la presiunile de sus, cît şi la nemulţumirile de jos. La un moment dat se ajunge la un cerc vicios (ce difuzează ca o multitudine de cercuri concentrice în întreaga societate) în care angajările şi dezvoltarea taxonomiei administrative se condiţionează şi se potenţează reciproc. Efectul e următorul: cu cît mecanismul funcţionează mai vertiginos, cu atît e mai puţin clar pentru ce anume funcţionează. Or, ceea ce arată actuala criză este tocmai faptul că „sectorul terţiar“ (în primul rînd cel de stat, dar şi cel privat) îşi are limitele lui – atît cantitativ (ca număr de angajaţi), cît şi calitativ (în ceea ce priveşte organizarea şi eficienţa).

De aceea, soluţia care se impune este aceea a reducerii aparatului birocratic la executarea deciziei politice. Forma cea mai adecvată a acestei ofensive antibirocratice este epurarea. Multă vreme politicul şi-a ascuns incapacitatea de decizie în spatele disfuncţionalităţilor birocratice. Criza îl obligă să decidă în primul rînd în ceea ce priveşte administraţia. Probabil că lucrurile acestea sînt mai vizibile în ţările europene – şi mai ales în fostele ţări comuniste, unde aparatul administrativ perpetuează, într-o manieră mai mult ori mai puţin reformată, birocraţia comunistă (cu dubla ei ideologie: a „stabilităţii“ şi a „noii clase“). Problema acestor ţări – care nu se pot compara cu economiile-continente –, chiar în cazul în care fac epurarea, este următoarea: cum poate fi susţinut consumul (ce a devenit adevăratul motor al economiei) în absenţa unui sector lucrativ (care să ofere de lucru şi să garanteze venituri viitorilor cumpărători)? Din raţiuni simple, ce ţin pe de o parte de rata de acumulare şi de reinvestiţie, pe de alta de costurile sociale, ţările mici nu vor putea eficientiza sectoarele agricol şi industrial pe vreme de criză. În actuala conjunctură, aceste ţări vor întîmpina mari dificultăţi în a-şi păstra capacitatea economică existentă.

Dar ce anume poate fi lucrativ în aceste vremuri, dacă nu e productiv în primele două sectoare? Pe de altă parte, reforma ultimului sector ne e mai la îndemînă decît punerea în mişcare a celorlalte două. Rămîne de văzut cum se va realiza ea. Marea dificultate provine din faptul că, forţînd epurarea administraţiei, puterea decizională loveşte tocmai în corpul care (cu toate derapajele şi disfuncţionalităţile lui) o susţine. E limpede că în această acţiune un rol din ce în ce mai important îl va juca media, şi în particular televiziunea. Însă folosirea de către putere a mijloacelor mass-media riscă să accentueze o stare de lucruri deja vizibilă: alunecarea spre o politică ce pendulează primejdios între promisiunile despotismului luminat şi populismul cel mai deşănţat. Prima situaţie se poate dovedi preludiul unei forme soft de autoritarism (dictatura ca magistratură de criză – care poate, pe fondul degenerării situaţiei economice, să atragă votul majorităţii anxioase); ce de-a doua poate aluneca imperceptibil către o formă de anarhie socială (ale cărei spasme sterile ar epuiza pe termen lung societatea). Drama ultimă a acestor forme de cădere în haos ar fi aceea că nu ar rezolva nimic.

Phd Mihai Maci

Anunțuri
 

One Response to “Pendulaţii între autoritarism şi anarhie”

  1. krossfire Says:

    Cat timp solutiile beneficiaza de aceeasi indivizi care sa le puna in aplicare, rezultatele vor intarzia sa apara.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s