Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Bagajul cu vorbe Duminică, Noiembrie 22, 2009

Filed under: bosumfleli efervescente — academicianuNae @ 2:07 am

Efectul caruselui cu injurii şi acuze ce ocupă de cîţiva ani buni avanscena publică românească e acela al desprinderii a cuvintelor de lucruri.

Forţa cuvintelor constă în faptul de a instaura – numind – o realitate.

Ori cuvintele care ne inundă din media nu mai numesc de mult nimic altceva decît vidul ping-pong-ului automat al replicilor la replici. Iar acest vid nu e transparent decît unei lupte care, pe măsură ce se intensifică, îşi pierde tot mai mult miza.

Separarea cuvintelor de realitate blochează accesul la aceasta din urmă (descrierea situaţiei reale a României de azi, a felului în care e afectată de criză şi a orizonturilor de ieşire din ea este inexistentă la nivelul discursului public semnificativ) şi, în egală măsură, lipseşte cuvântul de dimensiunea lui normativă (fapt manifest în eşecul aplicării oricărei legislaţii în viaţa concretă).

Rezultatul: o lume de vorbe care se multiplică exponenţial, chiar şi (sau poate mai ales) după ce cei ce le rostesc nu mai spun nimic. Tot ceea ce se întîmplă în această lume are o aură de ireal şi de neserios. Chiar şi războiul celor pentru care cuvintele sînt mijloace de luptă; chiar şi viaţa celor mulţi pe care estomparea cuvintelor (la contribuie şi mass-media, şi şcoala) îi lasă într-un pustiu al singurătăţii zguduit periodic de fantasmele dorinţelor neîmplinite.

©Mihai Maci

 

scena grosolăniilor exhibate

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 1:43 am

Televiziunile şi presa scrisă, a căror resursă de creativitate a fost sterilizată de importarea “formatelor” emisiunilor de divertisment, se întrec (parte din “obligaţii” transparente, dar greu de mărturisit) în a fi cutia de rezonanţă a prezentei agitaţii politice care – cumulată – crează impresia unui haos iminent. Pe de altă parte, “la bază”, în lumea oamenilor omenilor obişnuiţi, efectul politicii este cvasi-nul. Sigur, complicarea fără noimă a legislaţiei, înmulţirea (la crise oblige…) a impozitelor şi inflaţia care-şi rotunjeşte contururile mai ales pe seama produselor alimentare afectează viaţa fiecăruia. Însă, într-o anumită măsură, acestea sînt rele cu care oamenii s-au obişnuit.

Formulele guvernamentale din ultimii ani au epuizat combinatorica posibilă a partidelor eligibile, iar mitul “omului providenţial” a fost demolat cu tenacitate atît de politicienii însăşi, cît şi de mass-media. Drept care lumea ştie că nu vor mai apare (indiferent de alegeri şi de promisiuni) soluţii miraculoase. Ca atare atitudinea populaţiei e mai curînd una una de retragere în pasivitate – atît în ceea ce priveşte munca, cît şi în ceea ce priveşte implicarea civică. Experienţa i-a învăţat pe oameni că atunci cînd se apropie iarna, cea mai bună modalitate de-a supravieţui e hibernarea. Alegerile de azi nu mai stîrnesc entuziasmul de altădată şi e foarte probabil că se vor sfîrşi – indiferent de învingător – cu un rezultat apropiat de egalitate, care va reconfirma disensiunea societăţii şi a clasei politice.

©Mihai Maci

 

Enclave fardate Miercuri, Noiembrie 18, 2009

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 10:19 pm

Politica s-a rupt de viaţa publică, devenind un soi de activitate a unui club închis pe care nu-l mai leagă de restul populaţiei decît intensa mediatizare. În ciuda demodatului slogan “Tu alegi!”, toată lumea ştie că cei care decid sînt, în fapt, un număr redus de capi dei tutti capi care au edificat (conştient sau nu) în jurul lor o barieră de privilegii care-i face deopotrivă intangibili şi insensibili la problemele care nu privesc strîmtul lor cerc. Oricît de mult ar lucra consilierii de imagine şi specialiştii în retorică politică, e limpede pentru oricine că politica nu mai vizează azi res publica, ci doar reglările de conturi dintr-un mediu închis.

Mai mult ca niciodată, cetăţenii sînt deposedaţi de atributul personal pentru a fi reduşi la expresia epurată a unui personaj colectiv al cărui greutate statistică poate înclina balanţa de forţe în favoarea unei tabere sau a alteia. Problemele omului comun constituie subiect de mirare ori de indignare (bine articulată mediatic), însă niciodată de interogaţie pentru omul politic. Aceasta dintr-o raţiune simplă: problemele Domnului Orişicare nu sînt problemele lui. Oamenii de rînd n-au nimic de-a face cu politica; aceasta e priveligiul unei clase net departajată de restul muritorilor. Ceea ce caracterizează ultimii ani este escaladarea luptei politice de aşa manieră încît astăzi mişcările au devenit atît de rapide şi de haotice, încît orice distincţie dintre actorii scenei publice pare irelevantă. S-a ajuns la un nivel al confruntării în care e greu de crezut – dincolo de partizanate emoţionale – că cineva mai poate distinge (după gîndire, discurs sau gesturi) personajele din cadrul spectral al televizorului.

© Mihai Maci

 

Reflexe panegirice Luni, Noiembrie 16, 2009

Filed under: bosumfleli efervescente — academicianuNae @ 7:49 pm

votand cu capul

Dezolant e faptul că la noi totul e po­litică: dispariţia unei persoane, gropile din asfalt, preţul me­dicamentelor şi calitatea îndoielnică a mâncării, o expoziţie de artă, aniversarea unei uniuni de creaţie, programa şcolară etc. Politica e pretutindeni (unde ajung „mijloacele de comunicare în masă”), „în toate cele ce sunt şi-n toate cele ce vor fi”. Or, asta e o situaţie anormală, deoarece efectul ei e acela că politica înseamnă – simultan – totul şi nimic.

Cum se apropie alegerile, se aude tot mai des sintagma: „aleşii vor da seamă în faţa poporului”. Cum si de ce vor da seamă? Cine stie ce să-l in­­tre­be – concret, clar si mai ales la nivelul lu­cru­rilor fezabile – pe un politician? Fie­ca­re vine cu durerea lui: unul ca e somer, al­tul ca nu-i ajunge pensia, altul ca l-a lăsat nevasta – si politicianul (care-si are si el du­rerea lui: trebuie, trebuie „să se alea­­gă”) le va promite tuturor „ca se va ocu­pa” si de locuri de munca, si de pensii, si de neveste. Pentru că – nu? -, odata ales, do­meniul lui de actiune e, pur si simplu, totul. Numai că, in felul acesta, politica si, intr-un sens mai larg, viaţa publică e per­vertită. Politicianul, la fel ca oricare alt an­ga­jat, are competenţe si atribuţii precise. Si politica, in ansamblul ei, are o atribuţie pre­cisă: aceea de-a defini (cat mai atent cu putintă) cadrele in care diversele for­me ale activitaţii publice se pot desfasura, cu cele mai mari beneficii pentru toţi mem­brii comunitaţii pe care „clasa politica” se presupune c-o reprezintă. Si incă ceva: me­nirea politicii e si aceea de-a schita liniile de viitor ale dezvoltarii unei comu­ni­tăţi. Acestea ar trebui sa fie lucrurile ce nu-i lasă pe oamenii politici să-si traiasca zi­lele si să-si doarmă noptile, cele cu pri­vi­re la care să dea seama „pe post” si in faţa alegătorilor. Nu e vorba de lucruri ge­ne­rale, ci – dimpotrivă – de felul in care o vi­ziune (de ansamblu si pe termen lung) se articulează in concret si e in masură să dimensioneze viaţa si problemele fie­că­ruia. In aceasta constă arta – in cel mai bun sens al cuvantului – a politicii. Dacă, din contră, omul politic sare pe orice su­biect (cu cat mai scandalos, cu atat mai efi­cient) pentru ca „da bine pe sticla”, re­zul­tatul e un soi de talmes-balmes, in ca­re merge orice pentru că, de fapt, nimic nu con­tează. Nimic, decat ca fiecare să-si vadă de-ale lui, in dispretul cinic al tuturor celorlati. Iar politica, viata publică, traditia, valorile etc. sunt batjocorite zilnic deoa­re­ce cei ce le invoca cel mai des nu cred de­loc in ele. Recitarea lor ditirambică nu e de­cat trambulina prin care omul politic e ales. Si odată ales poate face orice, pen­tru că alegerea ii da o legitimitate care-l transforma intr-o entitate fara masură co­mu­nă cu muritorii de rand.

©Mihai Maci

 

Sub egida şarabandei inflamate Duminică, Noiembrie 8, 2009

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 1:56 am

arta contemporana

E trist că fără altă legitimitate decât aceea a vocii groase şi a tonului îndurerat, politica ocupă un teren care nu e al ei. Arta contemporană poate să ne placă sau să nu ne placă, să ne scandalizeze sau să ne lase indiferenţi, să genereze atitudini partizane ori să treacă neobservată, însă – oricum am lua-o – ea se mişcă în logică ei proprie, în raport cu care politica nu constituie o instanţă. Orice tentativă de-a defini arta potrivit criteriilor şi vocabularului politicii (că e vorba de respingerea avangardelor, de procesul lui Brâncuşi cu statul american ori de cel al lui Brodsky cu statul comunist) a dus la eşecuri patente ale politicului şi la discreditarea „apărătorilor” de ocazie ai tradiţiei şi ai valorilor. Poate că arta actuală şi-a ieşit din ţâţâni, că uneori provoacă de dragul provocării  (şi al scandalului mediatic con­secvent), însă un lucru e cert: nu politica decide ce e arta şi ce nu. Şi apoi politica îşi are – pretutindeni şi în mod particular la noi  – propriile ei scandaluri de care ar fi de dorit să se ocupe mai curând decât de cele ale artei.

©Mihai Maci

 

Deschideri proptite de cimbale Joi, Noiembrie 5, 2009

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 1:36 am

înăuntru, fitilul cu talia îmbrăţişată de veşnicie

pentru Marius si Viviana