
Orice intelectual care „comunică” (oral sau scris) e supus dublului păcat de a crede că ceea ce spune el e cu totul nou şi de a crede că ceea ce spune el e la mintea oricui, e evident adevărat.
Receptorii se străduiesc să arate că el nu aduce nimic nou (are filiatiuni, deci este de îndată încadrat) şi că ceea ce spune nu numai că nu este evident, dar e chiar greşit ori pueril. Aceasta se cheamă „dialog”.
Am schimbat cuvinte