
Ploaie molâie
un gard de nuiele şubrezit
prin care intra în ograda tot mai multe crengi sălbatice.
Frasinul de un verde întunecat îţi clatină vârful,
ulmului îi mai creşte un inel sub scoartă,
pentru fiecare frunză timpul pregateşe o clipă
îngrozitoare
a desprinderii de copac.
Ploaia umple niste încălţari rupte
aruncate pe şopron,
cine ştie pe unde umblă picioarele care le-au purtat,
poate au ajuns pe tarâmul fără nori supăraţi, fără neguri şi
noroaie,
seminţe cu aripioare se învârt peste curţi,
ele aduc arţarii în sat.
© Irina Nechit
Am schimbat cuvinte