Nuantele ca o guma de mestecat între picturile celorlati nu se mai
întorc spre mine,
le ating pe umeri ca pe necunoscuti ce-si pierd manusi pe strada,
le vorbesc cu o voce din care cuvintele au umezit
au inflorit.
Încolo clocotim de un dor neştiut ca păsările de zbor. De n-ar fi Cuvântul, propoziţiile ne-ar înghiţi într-o magmă a neînţelegerii, ne-ar sctâlci de nerostire şi de nedor, până la nimic. De ce tragi negrule de verde până se face iarba căprui şi unduirea ei moare? Nu lăsa negrul să tragă de verde.
Sunt peste tot, se nasc şi mor între semnul mirării şi al întrebării, ca peştii într-un imens acvariu, deschizând întruna gura mută la cel care-i priveşte de dincolo de peretele de sticlă. Imaginea aceasta este, desigur, restrictivă. Imaginaţia omenească pervertită nu lămureşte confuzia, ci o adânceşte. Ne hrănim cu ceea ce ni se oferă în acvariu, fără să acceptăm că este o sursă pentru orice fel de hrană.
Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:20 am
Iată-Mă gata să întind spre tine shalomul, asemenea unui şuvoi care iese din matcă, bogăţia neamurilor! Veţi fi alăptaţi şi purtaţi pe braţe, veţi fi dezmierdaţi pe genunchi. Aşa cum o mamă îşi mângâie copilul, aşa vă voi mângâia şi Eu şi veţi fi mângâiaţi. Când veţi vedea aceasta, inima vi se va bucura, iar trupul vi se va revigora asemenea ierbii proaspete.
Am schimbat cuvinte