
Ehei,
mi s-a ascuţit nasul de tot
sunt o umbră abia,
din copacul trufaş
până ieri,
a rămas doar un ciot:
de acum,
n-am să va mai văd, primăveri!
Pe oceanul de spice,
pe întinsul acestei lumini
reflectate, aş zice,
am să umblu pe vârfuri de vânt,
răsuflând
din adânc de plămâni,
zile-ntregi, săptămâni,
ani, la rând.
Prin culoarul de raze-am să trec,
prin strâmtori
de culori
mai deschise
decât marea de flori
zămislită în gând,
decât văzul rotit peste vise.
Şi senin,
în oglindă de apă
mă caut
şi cu luna-s vecin
şi cu stelele neam
şi tot cerul aproape
de mine
îl am.
©Cătălin Lata
Am schimbat cuvinte