am să umblu pe vârfuri de vânt

Ehei,

mi s-a ascuţit nasul de tot

sunt o umbră abia,

din copacul trufaş

până ieri,

a rămas doar un ciot:

de acum,

n-am să va mai văd, primăveri!

Pe oceanul de spice,

pe întinsul acestei lumini

reflectate, aş zice,

am să umblu pe vârfuri de vânt,

răsuflând

din adânc de plămâni,

zile-ntregi, săptămâni,

ani, la rând.

Prin culoarul de raze-am să trec,

prin strâmtori

de culori

mai deschise

decât marea de flori

zămislită în gând,

decât văzul rotit peste vise.

Şi senin,

în oglindă de apă

mă caut

şi cu luna-s vecin

şi cu stelele neam

şi tot cerul aproape

de mine

îl am.

©Cătălin Lata  

Publicitate