tragem împreună de funia unui clopot

Scuturăm amândoi pomul în mijlocul grădinii

în partea ta cad mere, într-a mea numai frunze

sîntem singuri, pindiţi de ochiul interior

îi simţim diferit dulcea complicitate. E linişte

Tu îmi întinzi un măr eu presimt

descolăcirea firului de apă sub pămînt

muşc fructul se fac două găuri în cer

deodată

tragem împreună de funia unui clopot

deasupra ta se înalţă muzici

peste mine se prăbuşesc sunete goale

Dumnezeu strecoară o foaie de hîrtie

Sub întîiul Cuvînt.

©Costel Stancu

Publicitate