un oraş cu genunchii vindecaţi Miercuri, august 31, 2011

Lumina secretă din privirea ta în dimineţi
încearcănate de cafea
soarele strănuta ca o pisică salvată din trompetă
pierdută de îngerul chefliu
în mijlocul maidanului unde circul fumegă vesel
în aplauzele pinguinilor dresaţi. Se mai văd
lăbuţe în aer,
doi delfini pe trotuar printre pietoni eleganţi,
sufletul însîngerat într-o baltoacă
şi asfintitul cum roşeşte ca o fată care şi-a uitat
degetul mic în buzunarul primului iubit.
Printre grămăjoare de cenuşă frumos aliniate
un băiat fără piele
scrie pe cer o rugăciune auzită
în gura de canal a lumii,
de pe copertă noii evanghelii un bancher os tenit
scoate cu lopăţica din seif
nisip pentru copiii care trebuie ajutaţi să cadă
din poveşti în crudă realitate cît mai lin.
Lumina secretă din privirea ta -un oraş cu genunchii juliţi

©Nicoale Coande

Reclame

nopţile ca pisicile se furişează prin gangurile îngropate Marți, august 23, 2011

Au mai venit în oraşul acesta făpturi, au lăsat, în camerele din care noi tocmai plecăm, gesturi, cuvinte (obiecte de aer încremenit) pe care să le găsim când ne întoarcem şi au trecut pe străzile acestea printre faţade tăcute sau au stat un timp în pragul uşii de sticlă din colţul cutiei cu multe lumini (unele înăbuşite) privind, poate chiar cu surâs, cum umbrele (pe care ştim şi noi să le aşezăm peste vorbele noastre) se certau, dându-şi uneia alteia peste mâini. şi pe urmă, făpturile acestea au urcat în altfel de cutii (neinluminate, acelea, şi s-au dus) şi noi am rămas şi tot astfel vorbim despre felul în care ar veni în oraşul cu cuburi stângi şi intrate şi asta nici nu înseamnă că se vor aşeza altfel aşezările noastre lăuntrice, dacă şi-ar trece lumina o altă făptură, cu adevărat trecând printre ele (nu agăţându-ne de un braţ străin că să alunecăm prin străzile înclinate, şi colţuroase în treptele vechi, am da mai mult adevăr câte unui ceas, câte unei seri) ar fi ca şi cum, deopotrivă, iar ne-am răsfrânge în vitrinele unor prăvălii întunecoase, dacă am trece pe acolo cu o faţă cu vocea înceată şi moale, care să caute dantele vechi, povestindu-ne cu vorbe moi, altfel accentuate, despre mătăsuri.

©Mircea Ivănescu

copiii nenăscuţi strigă dintre rame Luni, august 22, 2011

De la o vreme la alta
se înalţă şoldurile
coboară zorile

copiii nenăscuţi ştiu totul
câmpia-i fragilă dedesubtul lor

în aceeaşi seară
se vede se aude se şopteşte se ştie
se înalţă zorile
coboară şoldurile
şi ţipă copiii nenăscuţi

în tabloul cu ramă violetă
Pictorul surâde şi foloseşte
fără greş penelul
la rubrica Fapte (în ceaţă)
şi Acte (tulburi)
din viaţa cotidiană

©Petru Cârdu

dansez în interiorul aripei Duminică, august 14, 2011

stau în genunchi, în interiorul unui câmp pătrat
cu margini exacte.
când mă rog în mijlocul câmpului meu pătrat,
plin cu iarbă verde, sunt exactă.
sunt înfăşurată într-o aripă exactă, atât de strâns,
încât pielea a devenit ea însăşi o aripă,
până şi plămânii au devenit o aripă ce mă strânge
până îmi iese pe nas sângele din aripă.
nu mai pot vorbi deoarece aripă îmi acoperă gura
ca o cârpă. şi gura îşi săpa un tunel,
pe dinăuntru, pentru a-şi câştiga
o oarecare libertate de exprimare
când sunetele sunt şoptite şi trebuie să se lovească
de un perete, totuşi, îndepărtat.
aripă a devenit, cu timpul, atât de rigidă,
ca o mantie de fier.
nu se mai deosebeşte aripă de armură
cea mai solidă şi sofisticată.
de aceea, înlăuntrul acestui lanţ compact de metal
ce mă înfăşoară au început să trăiască altfel ochii,
pielea, mâinile, picioarele şi chiar coapsele unite
într-o rugăciune totală cu oasele abdomenului
din ce în ce mai strâmte.

©Angela Marinescu 

poemul tămăduitor Joi, august 4, 2011

Aud valurile mării lovindu-se de zidurile unui
înalt şi galben depozit
şi aproape bătrin, aproape gîrbov,
cu aureola împaturită sub braţ,
mă aşez la rînd, după sute şi sute de oameni,
să pot vedea şi eu, măcar spre sfîrşitul zilelor mele,
poemul tămăduitor,
poemul care nu poate fi înţeles.

©Ion Muresan

pruncii cu livrescul în braţe

Imn pentru statuile moarte Miercuri, august 3, 2011

A murit încă o statuie în oraş
umilă cu leopardul în braţe
concavă şi posacă
după ce fiii statuilor
au fost copleşiţi de glorie
după ce fiicele lor mânioase
au trecut strada
năpădită de ierburi
în oraş se auzea numai orga
cu limbă de junglă
mireasa cu ochi verzi
temătoare şi umedă
cu leopardul în braţe
iar statuia care nu ştia că e statuie
a traversat strada
călăul
-©Petru Cârdu-