poemul tămăduitor

Aud valurile mării lovindu-se de zidurile unui
înalt şi galben depozit
şi aproape bătrin, aproape gîrbov,
cu aureola împaturită sub braţ,
mă aşez la rînd, după sute şi sute de oameni,
să pot vedea şi eu, măcar spre sfîrşitul zilelor mele,
poemul tămăduitor,
poemul care nu poate fi înţeles.

©Ion Muresan

Publicitate