Poemul cu pietrele vii Vineri, septembrie 23, 2011

să lustruieşti piatra este o meserie grea
să lustruieşti lentile de piatră
pâna la transparenţă
e şi mai greu
poate nu reuşeşti chiar atât dar
lustrul pietrei dacă e ca oglinda
şi îţi vezi acolo chipul viu
asta nu e puţin.
aici însa e vorba să atingi piatra
şi piatra să te atingă
cu degetul ei.
să sune stins piatră şi trupul să fie atins.
©George Geacar

Publicitate

Il est de forts parfums où naît le Beau de l’Air Joi, septembrie 22, 2011

Parfumerie-nvaluita-n aburi. Pe sipuri, un praf umed, aproape secular, ca o funingine de pene arse. Parfum de pene arse ce par fumul unei serafice combustii reci. Serafii, ce se mistuie-n de sine, secreta o funingine secreta. Parfumeria ninge (sau, poate, ploua fin, ca pulverizatoarele) cenusa. Un scrum ce,-n usa, se depune ca ninsoarea, pe care scriem cu penelul.
Parfumeria s-a umplut de îngeri. Îngerii par fumul unui rug: parfumul unei rugaciuni în ger. Îngerii au aripi pectinate, nestasnice ca niste branhii care transforma aeru-n parfum. Pieptenele lor, numai parfum, depene arsele peneturi ale noastre!
„Frumosul Aerului” e parfumul, – un elf ostatic într-o sticla, o înclestare în clestar, un duh pecetluit în sip.
Cumpara-ti, repede, un sip: Loare si Sene sunt, într-însul, distilate; culoare si desene s-au dizolvat într-însul, cu luare-aminte si-n secret, ca prin culoarele secrete ale tulpinelor de roza, de tuberoza, de rozeta, de laur roz, de rozmarin, îngalbenit la moartea tatei…
Culoarea minte, sunetul înseala, – parfumurile nu, desi par fumuri.
Parfumeaza-te, ca sa uiti, în ploaia cenusie, penelurile stoarse de culoare, peneturile arse între timp.
©Şerban Foarţă

Poemul nuntii Miercuri, septembrie 21, 2011

între noi noi vom ramâne unul cu altul
de acum înainte ni se va rasfrânge în fata celuilalt
fata noastra si timpul se va face o camera cu ferestrele albe
în care vom astepta sa se termine iarna. doar ca aceasta
asteptare nu se va mai termina niciodata. si astfel,
în fata ta, si tu, oricine, aici în fata, privindu-ma ­
(deci poate sa fie oricine si noi asa am stabilit, nu?
nu ne vom mai desparti niciodata)
©Mircea Ivanescu

Poemul cu pâini Vineri, septembrie 16, 2011

L-am visat şi cred că există cu adevărat
scris şi acum pe o masă de fier
l-am înţeles atît de bine dar l-am uitat definiitv
la trezire
n-am uitat cum stăteau nemişcate printre cuvinte pîinişoare rotunde
apoi am văzut un bărbat în mijlocul unui rîu
soarele muşca dintr-o pîine
cuvinte vii printre pîini vii mici semne misterioase
©Nicolae Coande

Vocabule Elfa (3)

ëa, vb. „a fi „, timpul trecut engë, t. viitor euva

ehtë, subs. ” suliţă ”
Elda, subs. „Elf”
elen, noun „stea”
elmë, pron. „noi”
elyë, pron. „tu”
engwë, subs. „lucru”
enquë, card. „şase”;
enquëa, ord. „al şaselea”
envinyata-, vb. „a  înnoi”
equë, vb. „a spune ”
et, prep. „de”

Vocabule Elfa (2) Joi, septembrie 15, 2011

cainen, card, „zece”
caita-, vb. „a sta intins”
cala, subs. „lumina”
calima, adj. „briliant”
canta, card. „patru”;
cap-, vb. „a sari ”
car-, vb. „a face ”
carnë, adj. „rosu”
cen– vb. „a vedea”
cenda-, vb. „a citi”
cirya, subs. „vapor”
coa, subs. „casa”

şi noi am călcat peste ape Joi, septembrie 8, 2011

E timpul să stingem lumina, e vremea să oprim zgomotul apelor
cu paşi mărunţi vine învăţătorul nostru de pretutindeni.
El e zămislit din lut, ridicat de nicăieri din cărămidă.
El e ars de soare, el presărat din rumeguş peste dobitoace.
El e învăţătorul nostru cu şiraguri de cuţite la brâu:
el este chiar el şi o bună parte din noi.

Pe dealuri felinarele vestesc în adâncuri, fântânile amintesc despre adânca lui înţelegere.
Iată-l cum ne loveşte cu blândeţe spinarea
cu aceeaşi nuia cu care căutase apă, pâine sau vin
până când din spinarea noastră ţâşnesc, într-o lumină de sânge,
adevărurile:
apa, pâinea şi vinul, inima şi zvârcolirile ei…
şi noi am călcat peste ape,
întotdeauna pe urmele lui.
©Traian T. Coşovei

când am strigat elefantul pe nume elefantule mi-a plăcut Marți, septembrie 6, 2011

 adam era mare poet cel mai mare fiecare cocostârc zboară cu poezia lui între aripi cărând toamne de colo colo cât e albastrul unde ai rămas când ne-am dat peste cap şi ne-am transformat în primejdii de atunci poezia mai zbate muribundă ciotul aripii şi mai mănâncă pe câte unul ©Ionatan Pirosca

Iubire printre sâmburi Luni, septembrie 5, 2011

Oameni şi pepeni…
Mulţi au călătorit peste mări
ca să ne convingă că există un capăt al lumii.
Ca şi prietenul care citeşte ziare vechi, ruginite,
încercând să ne convingă şi acum
că trăim într-o lume normală, paralelă.

Scufundat în valurile de celuloză, se întreabă:
O, Doamne, Shall I compare thee to a summers’t day? Doar văzuse câţiva ingineri ai frigului învârtind dinamul ursului polar cu rotile – aşa, pentru amuzamentul barăcii de tir dezafectate.
Şi pe tăcuţii oameni din parking umflând obrajii la lună plină.

Între pepeni, oamenii se răzgândesc la sâmburi.

Oameni cu parfum de prea târziu…
Şi copilul care calcă printre coji putrezite
sub umbra tot mai ameninţătoare
a tatălui ce ridică braţul drept amputat.
©Traian T. Coşovei