Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

vârtelnițe aspațiale Vineri, Octombrie 28, 2011

Filed under: bandajul serilor — academicianuNae @ 5:32 pm


Înfăţişarea roţilor şi lucrătura lor era ca strălucirea hrisolitului. Toate cele patru roţi aveau aceeaşi înfăţişare. Aspectul şi lucrătura lor se asemăna cu o roată în mijlocul altei roţi.

Anunțuri
 

cu aripile întinse Luni, Octombrie 24, 2011

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 4:02 pm

Aripa unui cherŭvim atingea un zid, aripa celui de-al doilea atingea celălalt zid, iar celelalte aripi ale lor se atingeau una de alta la mijlocul odăii.

 

zurzur Sâmbătă, Octombrie 22, 2011

Filed under: boltari de hartie — academicianuNae @ 12:02 pm


Să faci trei cupe în formă de floare de migdal, fiecare cu boboc şi petale pe o ramură, şi trei cupe în formă de floare de migdal, fiecare cu boboc şi petale pe o altă ramură.

 

Kavod Miercuri, Octombrie 19, 2011

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 3:37 pm

Pe rană mi-ai aşezat o turtă de smochine şi astfel m-ai tămăduit.

 

sfaşiatul veşmînt pestriţ Luni, Octombrie 17, 2011

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 2:23 pm

În lumină,
aripi,
voci mansuete
trepte de arşiţă cuprinse
ne duc tot înainte carnea
iar noi, fără de oase dintr-o dată
ne mistuim mai departe
Curînd doar
ţesătura norilor dintîi desprinşi de cer
pluteşte încă în depărtarea aceasta
într-atît de vie
În care sînge s-a cufundat acest veşmînt ?
Sîntem trei la număr, spuse el surîzînd,
în tăcerea
deja lăsată peste şezămînt.

©Jean Pierre Lemaire

 

ea și el erau câte un înger Marți, Octombrie 11, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 6:59 pm

Ea era un înger de fată.
„Nu mai pot adaugă nimic poate doar faptul că nu prea am cu cine mă completa.
Puțini se împărtășesc cu mine: întotdeauna se ajunge la cărnuri și la sânge.
Mă caut în sensurile ultime ale cuvintelor.
Câți vor să mă simtă vie, Dumnezeule, în afară de Tine ?!”
El era un înger de băiat.
„Mulțumesc frumos de toate.Sunt sincer deși mi se destramă gesturile,
Printr-o veșnică lepădare, în marile dureri ale lacrimilor neplânse.
Oh, aș porni-o într-acolo, cum însă dacă eu de acolo vin,
Din străfundul acela în care fiecare fel de mâncare are gustul de lut ?!”
Și ea și el erau câte un înger.
Ea era un înger de fată.
El era un înger de băiat.

©Cătălin Lata, 2002

 

un rîs hohotit şi galben Vineri, Octombrie 7, 2011

Filed under: boltari de hartie — academicianuNae @ 6:04 pm

Lui Jean nu-i plăcea să se joace; îi plăcea doar seriozitatea jocului. Gravitatea acestuia: să trăiască în exces ori pe jumătate. Să fie înjumătăţit ori întreg. Să facă prea mult ori prea puţin: o existenţă exagerată. Să joace dintr-o dată totul: însăşi viaţa. La cel mai neînsemnat joc: s-o ia de la capăt. Chiar mîncînd regina şi făcînd o rocadă, pierzînd un meci de volei, trăgîndu-şi în ţeastă gloanţe închipuite pe care îi plăcea să le învîrtă în încărcătorul unei puşti de jucărie, ca să arate celor mai mici care se uitau la el ce înseamnă viaţa, cum spunea: ruleta rusească de vieţuire. ©Pierre Ouellet